Linkuri accesibilitate

Invitata este Natalia Ghilaşcu.

„În ediţia electronică a ziarului sunt publicate noi articole și istorii captivante ai unor cetăţeni care descriu situațiile de discriminare în care s-au pomenit recent. De această dată vorbim despre istoria unei tinere de 25 de ani, Axenia. Tânăra nu reușește sa-si gaseasca un loc de munca, din cauza problemei de auz. Acesta a fost și motivul pentru care nu a avut posibilitatea sa învete la scoală. A abandonat mai apoi și Colegiul Tehnologic, unde spera să ajungă designer vestimentar, și asta pentru că programul de studii nu este adaptat persoanelor hipoacuze.

Bariele nu le împiedică pe femeile cu dizabilități să se realizeze” este un alt articol care reflectă viața unei tinere, participante la un forum al femeilor cu dizabilități. Potrivit ei, multe femei se află în umbră și nu sunt implicate destul de mult în viața socială, iar promovarea lor în funcții importante și de luare a deciziilor ar schimba imaginea acestora. Mariana Țîbuleac, o tânără care se deplasează în baston, a devenit doctor în istorie și activează la Academia de Științe din Moldova. Cu toate acestea, ea spune că dacă ar avea posibilitate să plece peste hotarele țării, ar merge în căutarea altor oportunități de dezvoltare, pe care cu greu le găsește în țara noastră.

În rubrica ”actualități”, aflați care sunt condițiile de participare la un concurs video și foto despre incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități din Moldova. Lucrările Foto şi Video pentru festival pot fi depuse până la data de 15 martie 2015, iar ceremonia de premiere va avea loc la data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății!

Tot în aceeași rubrică, ”Banca Discriminării”, puteți afla despre istoria unor persoane de culoare și refugiați din regiunea africană, care se confruntă cu diverse probleme la închirierea spațiilor de locuit în Moldova. Mai multe detalii despre Salifo Belemvire, care activează de mai mulți ani la Centrul de caritate pentru refugiați, citiți în articolul ”Refugiații în Moldova sunt asociați cu virusul Ebola”.

Tot pe pagina online DISCRIMINARE.MD aflați de ce în țara noastră nu există niciun dosar penal examinat în instanțele de judecată care să constate crimele de ură. Procurorii au nevoie de mult curaj ca să investigheze crimele bazate pe ură, sunt de părere mai mulți experți din cadrul societății civile. Cei mai vizați de aceste probleme sunt homosexualii, persoanele de culoare, minoritățile etnice și religioase din Moldova.

Mai multe istorii despre părinți care se plâng pe spitalele care pun în risc sănătatea copiilor lor sau de ce drepturile omului în Republica Moldova sunt asigurate și protejate la limita nivelului satisfăcător într-un Index Naţional, accesați pagina online www.DISCRIMINARE.md”

XS
SM
MD
LG