Linkuri accesibilitate

Sprijin american pentru R. Moldova în domeniul apărării și al energiei în 2015


În bugetul pentru 2015 al Statelor Unite snt prevăzute resurse importante pentru consolidarea cooperării cu R. Moldova în domenii sensibile, cum sunt apărarea şi energia, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu într-un interviu cu Europa Liberă. El a precizat că este vorba de aşa-numita „European Reassurance Initiative”, această inițiativă de 810 milioane de dolari urmează să susțină consolidarea prezenței și cooperării individuale a Statelor Unite cu țările din Europa de Est și Europa Centrală în ceea ce privește programe de instruire și de echipare a statelor europene aliate. „Pentru anul viitor sunt bugetate resurse importante pentru consolidarea relațiilor dintre țara noastră și Statele Unite pe domeniul cel mai sensibil – energie, apărare” , a declarat ambasadorul moldovean la Washington, în interviul pentru Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG