Linkuri accesibilitate

Avem de-a face - a cîta oară! - cu transformarea ţînţarului în armăsar, cu punerea boilor înaintea carului.

Iarăşi e mare gălăgie. Iarăşi un pseudo-eveniment e transformat într-o mare performanţă. Din nou nu există răbdare şi discernămînt, calităţi mai mult decît necesare în meseria de jurnalist.

Aşadar, ce s-a mai întîmplat? Cică Centrul Naţional Anticorupţie a arestat deunăzi cîţiva angajaţi ai tribunalelor din capitală care se presupune că au manipulat dosare în ultimii doi ani. CNA declară că arestaţii au gestionat fraudulos sistemul automatizat de repartizare a cazurilor, făcînd ca anumite dosare să ajungă la anumiţi magistraţi. Ni se mai spune, ca întotdeauna, că „în cazul în care vor fi judecaţi şi găsiţi vinovaţi, suspecţii pot să facă pînă la 10 ani de închisoare”.

Avem de-a face, a cîta oară!, cu transformarea ţînţarului în armăsar, cu punerea boilor înaintea carului. Nimic insolit în toată chestia asta. Aceleaşi descinderi, pe care le-am văzut ani de zile, aceleaşi arestări şi învinuiri. Dar va fi oare un alt deznodămînt? Asta nu ştim, dar prea optimişti nu trebuie să fim, dată fiind experienţa anterioară.

„Dacă vor fi judecaţi şi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă…”

Fraza asta, în Moldova de azi, pare a fi o bătaie de joc. Mai cu seamă cînd e vorba de persoane influente, cu funcţii importante.

Păi, ce ştire, ce eveniment este acesta? Nu e mai bine să vedem mai întîi cîţi dintre aceşti angajaţi ai tribunalelor vor ajunge în puşcărie? De ce să ne agităm înainte să fie pronunţat verdictul? Ce mare realizare e asta, dacă habar nu avem care e sfîrşitul poveştii? Şi dacă sfîrşitul va fi cum e de obicei?

Toate descinderile şi arestările astea zgomotoase nu mă mai interesează. O să le remarc numai atunci cînd cineva mare şi influent va ajunge în închisoare pentru facerea unui mişmaş. Pînă atunci, am impresia, mai e o cale lungă de parcurs…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG