Linkuri accesibilitate

Între premianţii programului de bune practici se numără primarii care au dat dovadă de o guvernare eficientă, în interesul locuitorilor.

Institutul IDIS Viitorul a decernat zeci de premii reprezentanților autoritãților publice locale pentru bunele practici, adicã proiecte de succes în diverse domenii, de la educație la canalizare. La decernarea diplomelor la Palatul Republicii a fost de fațã și corespondenta Europei Libere.

Printre premianţii programului de bune practici se numără primarii care au dat dovadă de o guvernare eficientă, în interesul locuitorilor. Cei care s-au învrednicit de recunoaştere, au investit în reparaţia instituţiilor de menire socială din sat şi a drumurilor, au iniţiat proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii din localitate, fie s-au remarcat prin iniţiative unice în domeniul economic şi social. De pildă, în satul Chişcăreni din raionul Sângerei autorităţile au instalat panouri solare la grădiniţa din localitate. Instalaţia care generează energie electrică ajută autorităţile să economisească nişte bani, întrucât acoperă consumul de energie pe timp de noapte. Primarul satului, Silvia Ţurcanu spune că schimbarea la faţă a satelor moldoveneşti depinde de interesul pe care îl manifestă edilii, întrucât oportunităţi sunt multiple:

„Am fost în Polonia într-o călătorie şi am văzut acolo într-un orăşel cum pe fiecare gospodărie erau puse panouri solare pentru energia electrică şi pentru apă caldă. Şi aşa ne-am gândit că ar fi bine să minimalizăm cheltuielile din buget, şi dacă să priveşti aşa, la o instituţie, cea mai mare cheltuială cred că este pentru energia electrică. Nu întotdeauna banii sunt cei care mişcă înainte, trebuie dorinţă, trebuie capacitate de a căuta fondurile, dorinţa de a schimba ceva. Fiindcă, dacă vrem să fie totul pe vechi, atunci nu schimbăm nimic şi este bine aşa, ne finanţează statul, avem nişte impozite şi gata.”

Reuşitele primarilor au ca temelie nu doar activismul şi implicarea lor, recunosc aceştia, dar şi posibilitatea de a accesa diverse granturi şi fonduri europene. Mai multe sate, spun primarii s-au transformat în ultimii ani în adevărate şantiere, întrucât primarii au deprins procedură de scriere a proiectelor pentru a obţine finanţare din exterior şi nu ezită să profite de ajutor. Aşa se întâmplă şi în comuna Lozova, mărturiseşte primarul Maria Ursachi:

„În primul rând, am acordat o atenţie deosebită pregătirii şcolilor şi grădiniţei de copii. Pe urmă am trecut la lucrul care ţine de amenajarea infrastructurii, de reparaţia podurilor, drumurilor, acum lucrăm la proiectarea apă şi canalizaţie. Din banii locali, abia ne ajung ca să plătim proiectarea tehnică, expertizarea, dar bani se atrag. Dacă este dorinţă, voinţă, se găsesc căi de a atrage bani în localitate, şi din exterior, şi de la bugetul de stat.”

Exemple de bune practici pot fi găsite şi în satul Gura Galbenei din raionul Cimişlia. Primarul Victor Stână se mândreşte că în localitate a fost construit un centru de sănătate şi urmează să fie deschis şi un centru de asistenţă medicală urgentă. În opinia lui, actualmente sarcina primarilor este să de-a dovadă de perspicacitate şi să nu aştepte măriri a bugetului local, dar să caute proiecte investiţionale:

„Astăzi, la moment, putem reuşi dacă este dorinţă. Într-adevăr, trebuie să accesăm pe toate căile, toate metodele de absorbire a acestor fonduri extra locale, extra bugetare, fiindcă numai în aşa mod putem să dezvoltăm localităţile noastre. Chiar în ultimii patru, cinci ani, Moldova s-a schimbat la faţă. Pot compara cu localităţi care sunt în preajma satului Gura Galbenei şi peste tot, oriunde, lucrurile s-au schimbat şi s-au schimbat înspre bine.”

Primarii care mi-au fost interlocutori accentuează că este de datoria autorităţilor locale să implice şi cetăţenii în luarea deciziilor. Odată ce guvernarea este transparentă iar locuitorii sunt informaţi se formează parteneriate la nivel local, care sunt o cheie a proiectelor de succes. O piedică pentru edili, spun aceştia rămâne a fi insuficienţa personalului calificat din primării, de care depinde în mare parte reuşita obţinerii unei finanţări.

XS
SM
MD
LG