Linkuri accesibilitate

Vocea Bruxelles-ului ar putea să mai tempereze din emoții prin Chișinău (Timpul).

Într-un editorial publicat în ziarul Timpul, Silviu Tănase, constată că politicienii ne-au obișnuit cu decizii luate în culise și cu nepăsarea față de societate. Prin urmare, chiar dacă liderii PLDM, PDM, și PL declară că negociază formarea unei alianțe de guvernare, este evident că numărul de funcții este prea mic pentru a satisface toate aspirațiile, notează autorul. În opinia lui, este evident că viitoarea guvernare proeuropeană va beneficia de sume importante de la parteneri precum UE, însă vocea Bruxelles-ului ar putea să mai tempereze anumite emoții prin Chișinău. La fel, campania pentru alegerile locale din 2015 îi va face pe politicieni să fie mult mai atenți cu deciziile pe care le iau, conchide autorul.

„Ce fel de Guvernare ne trebuie?”, se întreabă Victor Ciobanu, editorialist la Ziarul Național. O guvernare care să nu să nu mai mimeze reformele, dar să le facă. Și atunci, cum ar fi posibil acest lucru dacă actorii sunt aceeași? continuă autorul. În opinia sa, de astă dată s-au schimbat circumstanțele iar politicienii care nu acționează conform circumstanțelor, pleacă și dispar. Prioritatea guvernanților, opinează Victor Ciobanu, trebuie să fie reformarea justiției, După care, toate se vor așeza la locul lor - și politicul, și economicul, și socialul. Editorialistul scrie că ar vrea ca noul Guvern să fie proactiv, şi să poată planifica elementar activitățile „ca să nu nimerim în situații penibile pur sovietice când tăiem panglica și aprindem bricheta, dar gaz nu avem până acum.” încheie autorul.

Tot în Ziarul Național, editorialistul Petru Bogatu scrie că urmărind declarațiile politicienilor i se creează impresia că aceștia nu au învățat lecția ucraineană și nu le-a folosit la nimic nici ruleta rusească la care au fost obligați de Putin, să joace în ultima campanie electorală. Aparent, oamenii politici își articulează o gândire critică, însă notează Bogatu „Leancă îl contrazice pe Ghimpu și afirmă că Republica Moldova nu va adera la NATO. La rându-i, liderul PL se arătă și el maleabil, susținând că „în anumite condiții se pot face unele cedări în privința aderării la blocul Nord-Atlantic”. Unde am ajuns, deci? În aceeași mocirlă a duplicității și statului pe două scaune. Se întreabă autorul? Continuând șirul întrebărilor , autorul notează: „Chiar este atât de greu de înțeles că norocul chior din 30 noiembrie nu are cum să se repete? Că afară e război rece care la noi în orice clipă ar putea deveni fierbinte? Că Moscova nu iartă și nu crede lacrimilor?”

Portalul Ava.md publică un comentariu semnat de Andrei Andrievschi, în care autorul constată că cel care va prelua şefia cabinetului de miniştri, inevitabil va fi ţinta mai multor critici. Astfel, scrie autorul, nemulţumită va fi opoziţia pro-rusă de la Chişinău, dacă premierul nu va ţine cont de ordinele ce vin de la Putin, dar şi proeuropenii, care îl vor învinui pentru lipsa de rezultatelor rapide. Important este în opinia comentatorului, ca noul executiv să ţină cont de expertizele societăţii civile, atunci când e vorba de funcţionarea sistemului de justiţie şi activitatea judecătorilor şi procurorilor. Indiferent din ce partid va fi noul premier, scrie Andrievschi, acesta trebuie să înţeleagă că mai necesară decât susţinerea partidului este sprijinul societăţii. Autorul schiţează şi o serie de sugestii pentru cabinetul de miniştri, între care numirea în funcţii de conducere numai după verificarea candidaților cu ajutorul unui poligraf, şi modificarea sistemului de licitații de achiziții publice, pentru a elimina posibilitatea de se da mită, conchide autorul.

XS
SM
MD
LG