Linkuri accesibilitate

Nu mă mai interesează cum arată Madridul şi ce mănîncă oamenii din Antalia, ce haine ieftine poţi cumpăra în Portugalia şi ce monument impozant există în centrul Berlinului.

Am o sumedenie de prieteni şi cunoscuţi care călătoresc cu osîrdie. Unul cutreieră Europa, altul descoperă Asia. Un prieten de-al meu a luat obiceiul să vadă în fiecare lună o ţară nouă. Zice că fără aceste voiajuri viaţa i-ar fi searbădă.

Ei bine, mai toţi aceşti oameni, atunci cînd mă întîlnesc cu ei, îmi povestesc cu lux de amănunte despre minunatele-mirificile lor călătorii. Aflu în ce hoteluri au stat, ce au mîncat, cîţi bani au cheltuit, ce muzee au vizitat, ce bizarerii au remarcat. Fiecare consideră că voiajul lui e cel mai frumos şi că eu, interlocutorul, ard de dorinţă să aflu cît mai multe detalii despre călătorie. Şi oamenii nu se mai satură de povestit, şi-mi spun o mie şi o sută de chestii despre ţara în care au fost.

Mărturisesc că la început ingurgitam cuminte toate poveştile acestea turistice, deşi oboseam enorm. Încercam să ascult cu luare-aminte totul, să holbez ochii de mirare, atunci cînd mi se povestea ceva uimitor, să rîd nechezat, atunci cînd mi se descria o situaţie haioasă, să mă întristez, cînd povestitorul îmi vorbea de o oarecare nereuşită. Iar poveştile astea despre călătorii deveneau tot mai lungi, tot mai agasante. Şi mă urmăreau pretutindeni. Mai mereu cineva voia să-mi vorbească despre călătoria lui la Madrid sau Paris, la Deli sau la New York.

La un moment dat, am simţit că nu mai pot asculta poveştile astea turistice, că nu mă mai am răbdare, că ele mă plictisesc enorm, că nu mai pot să zîmbesc atunci cînd mi se povesteşte ceva haios. Am simţit o repulsie imensă, rîncedă. Am simţit că nu mă mai interesează cum arată Madridul şi ce mănîncă oamenii din Antalia, nu mă mai interesează deloc ce haine ieftine poţi cumpăra în Portugalia şi ce monument impozant există în centrul Berlinului. Poveştile amicilor şi cunoscuţilor întorşi din voiajuri au început să mă irite. Şi am început să le evit, să fug de ele.

De cum aud că cineva vrea să-mi povestească impresii dintr-o călătorie, plec în grabă. Înţeleg că voiajurile sînt un lucru minunat, dar eu nu mai am puterea de altădată să ascult balivernele călătorilor neobosiţi. Călătoriţi, fraţilor, pînă-n pînzele albe! Dar mie să nu-mi mai povestiţi nimic! Şi de fapt mă simt foarte bine în Chişinău. Aş putea, la rigoare, să nu mai plec nicăieri. Nici Kant nu a ieşit din oraşul său şi se pare că s-a simţit perfect.

XS
SM
MD
LG