Linkuri accesibilitate

Ministerul Sănătății inovează: programarea pacientului online


O cartelă electronică va înlocui fișa medicală tradițională.

Ministerul Sănătăţii a anunţat ieri că pacienţii pot să se programeze deja on-line la medicul de familie şi la alţi specialişti ai centrului de sănătate la care sunt înscrişi. Este unul din serviciile strategiei E-sănătate, despre care autorităţile medicale spun că va eficientiza munca medicilor. Deocamdată, sistemul nu este funcţional în toate instituţiile din ţară mai ales pentru că lipsesc computerele. La centrele medicilor de familie urmează să ajungă peste 400 de calculatoare, din necesarul de aproape două mii.

Actualmente, majoritatea pacienţilor se înregistrează la medicul de familie, printr-un apel telefonic sau chiar o vizită la instituţia la care sunt înscrişi. De curând însă, Ministerul Sănătăţii a prezentat o alternativă, şi anume posibilitatea de a face înregistrarea din faţa unui calculator conectat la Internet.

Astfel, pacienţii ar urma să acceseze pagina sia.amp.md, însă mai întâi, spune Alexandru Roşioru, şeful serviciului E-Transformare de la Ministerul Sănătăţii, este nevoie ca aceştia să verifice dacă centrul medical le-a creat o cartelă electronică, fără de care nu ar fi posibilă programarea online:

„Primul moment, dumneavoastră este important să fiţi în această bază, adică medicul dumneavoastră de familie este obligat să vă creeze dosarul electronic al pacientului, dacă nu îl aveţi, nu vă puteţi programa. Noi, în orice caz, vrem ca inovaţia aceasta să o aducem cu încetul, fără a forţa evenimentele, fără a presa populaţia, să excludem alte variante de programare. Evident că generaţia tânără o să utilizeze această metodă foarte eficient.”

În susţinerea acestui serviciu, autorităţile medicale au mai multe argumente. Primul ar fi faptul că pacienţii vor economisi timp şi totodată vor da startul creării cartelei electronice a pacientului, care ar urma să o înlocuiască pe cea tradiţională, de hârtie, în care se conţin toate fişele medicale.

Ideea unei, istorii medicale a pacientului, în formă electronică, este şi pe placul medicilor. Însă ei nu sunt la fel de optimişti. Elena Moisei, medic-şef la Centrul de sănătate din Truşeni spune că medicilor, obişnuiţi să lucreze cu pixul şi hârtia le vine greu să treacă la sisteme informaţionale:

„Avem, de exemplu, pentru mâine doi programaţi online. Medicii de familie au primiri mari şi din cauza asta ei nu dovedesc să introducă toţi pacienţii în sistem. Dacă o să mai simplifice unele lucruri în sistem, dacă o să mai perfecteze programul, posibil că o să fie bine. Dacă până acum au stat cu creionul în mână şi hârtia şi acum deodată să-l treci la programul informaţional, e greu.”

Dacă la Truşeni medicii sunt în aşteptarea pacienţilor care s-au programat online, în alte centre de sănătate, personalul medical abia se familiarizează cu noutatea din sistem. Ala Bejan, de la Centrul medicilor de familie nr. 8 din capitală este de părere că această formă de înregistrare este, în deosebi, utilă pentru pacienţi întrucât nu va mai fi nevoie să sune repetat la recepţie sau să vină personal pentru o programare:

„Asta se rezolvă în una-două zile. Este un lucru foarte bun fiindcă decad din probleme foarte multe, atunci când e nevoie ca pacientul să sune să se înregistreze, e ocupat numărul de telefon şi registratorul nu reuşeşte să răspundă. Cred că e spre bine, pentru accesul mai bun al pacienţilor la servicii. Pacienţii se informează şi din mass-media, dar şi noi urmează să-i informăm.”

În căutarea celor care vor beneficia de această inovaţie în sănătate, am ajuns la Centrul medicilor de familie nr. 11 din Chişinău. Majoritatea pacienţilor cu care am reuşit să stau de vorbă, unii dintre care au auzit pentru prima dată de programare online, au salutat iniţiativa. Şi nu pentru că ar fi dezamăgiţi de felul în care se programează acum la medic, ci pentru că orice evoluţie a sistemului, e binevenită în opinia lor:

„E mai comod pentru pacient, fiindcă acum se programează prin telefon şi când vine, pacientul nu este programat. Online, bătrânii nu cunosc calculatorul şi asta va fi o problemă deja, dacă-i online.”

„Am auzit, dar nu practic, nu ştiu cum se face lucrul acesta. Sunt ocazii, mai ales primăvara, când trec toţi comisiile medicale, atunci sunt rânduri mai mari. Dar noi, aceştia care suntem la pensie, acceptăm, avem când, nu ne grăbim.”

„Suntem de acord cu aşa ceva.”

Europa Liberă: Dar aţi auzit de programarea online?

„N-am auzit, dar sper că oamenii o să ajungă la ceva mai sus.”

„Dacă o să fie nevoie, o să apelăm. Poate o fi mai uşor şi nu va trebui să vii la spital să te înregistrezi şi pe urmă să te duci înapoi acasă.”

Noul model de programare la medicul de familie urma să devină funcţional încă în luna septembrie, pentru aplicarea lui la nivel naţional fiind alocate 19 milioane de lei din bugetul de stat. Elementul cheie al sistemului, spun medicii, pe lângă programarea online este faptul că în timp, se va forma o fişă electronică cu toate medicamentele prescrise şi înregistrările medicului de familie, precum şi rezultatele testelor de laborator.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG