Linkuri accesibilitate

„Ultima adresă” este un proiect al organizației „Memorial” din Rusia care vrea să instaleze plăcuțe comemorative la ultima adresă a deținuților politici.

În Federaţia Rusă, datorită inițiativei organizației pentru drepturile omului „Memorial”, a început instalarea unor plăcuțe comemorative în amintirea victimelor represiunilor sovietice. Plăcuțele vor fi instalate pe fațadele caselor în care acești oameni au trăit înainte de a fi executați sau după ce li s-a pierdut urma în Gulag. Diana Răileanu a căutat să afle în ce măsură o asemenea iniţiativă ar putea avea continuitate şi în Republica Moldova.

Datele cu care operează Asociaţia foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, arată că numărul cetăţenilor moldoveni care au avut de suferit de pe urma represiunilor sovietice s-ar ridica la sute de mii. În viaţă, adaugă Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei, au mai rămas aproape 9 mii de persoane, în special victimele deportărilor staliniste, un sfert dintre acestea locuind în capitală. Ideea instalării unor plăcuțe comemorative în amintirea victimelor din perioada sovietică pare cu greu realizabilă în Republica Moldova, crede Valentina Sturza, şi iată de ce:

„Multe case deja nu mai sunt sau sunt vândute sau sunt demolate. Foarte puţine case de acest fel au rămas. Pe ce se poate de instalat această plăcuţă dacă casele nu mai sunt în casă?”

În Republica Moldova, persoanele care au fost deportate în perioada stalinistă abia în anul 1989 au fost recunoscute drept victime ale represiunilor politice. De atunci legea privind reabilitarea acestora a fost într-o continuă modificare, iar cei care au rămas în viaţă nu şi-au putut recupera averea confiscată sau au primit despăgubiri neînsemnate. Valentina Sturza, originară din satul Ciuciuleni, Hânceşti, spune că încearcă de mai mulţi ani să instaleze o plăcuţă comemorativă pe una dintre clădirile pe care le-a construit tatăl său. Iniţiativa sa rămâne însă fără susţinere la moment:

Valentina Sturza

Valentina Sturza

„Eu demult am vrut să instalez o plăcuţă în satul meu natal, pe o clădire, a fost construită de tăticul meu şi care a rămas doar una singură. Nu am găsit susţinere. Pur şi simplu acea clădire este privatizată de o persoană. Am scris o cerere la Primărie şi ei discută cu noul proprietar, am înţeles că dacă clădirea e privatizată nici nu dă voie ca să instaleze o asemenea plăcuţă.”

Scepticismul Valentinei Sturza este motivat şi de implicarea financiară pe care o presupune proiectul iniţiat de organizaţia pentru drepturile omului „Memorial” în Federaţia Rusă. Or cererea de a instala o plăcuţă comemorativă pentru o rudă sau pentru o persoană care a locuit într-o anume clădire este însoţită şi de o contribuție financiară de câteva zeci de dolari: „Dacă se găsesc surse, ar merge mai repede această chestiune. Fiecare persoană nu are bani ca să facă o plăcuţă în memoria părinţilor, buneilor. Poate dacă se găseşte cineva din afara ţării care să sponsorizeze această idee ”

În Republica Moldova nu exista o filiala a organizaţiei „Memorial” din Federaţia Rusă. Una dintre puţinele instituţii care poartă de grijă victimelor represiunilor staliniste este Asociaţia condusă de Valentina Sturza. La fel, de zece ani la Chişinău este deschis publicului un muzeu privat – „Memoria Neamului” – unde sunt expuse mai multe documente din arhiva personală a celor deportaţi. Aşa cum spune ghidul muzeului, Teodosia Cosmin, şi ea victimă a deportărilor, muzeul activează în mare parte din donaţiile oferite de cetăţenii moldoveni stabiliţi în afara ţării.

XS
SM
MD
LG