Linkuri accesibilitate

„Himera Uniunii Vamale” (Ziarul Național)


Autoritățile de la Tiraspol și Acordul de Asociere la UE (Economist).

O treime din noi-aleşii poporului sunt milionari, constată Ion Preaşca de la MoldStreet” după ce a analizat cele 101 de declaraţii de avere, mai noi şi mai vechi, ale deputaţilor din noul parlament. Primii zece cei mai bogaţi ar fi democratul Vlad Plahotniuc, liberal-democratul Vlad Filat, Oleg Sârbu de la PD, liberalul Iurie Dârda, Valeriu Streleţ de la PLDM, comunistul Vladimir Voronin, liberal-democratul Chiril Lucinschi, Iurie Chirinciuc de la PL, Alexandr Banicov de la PCRM şi democratul Marcel Răducanu. „Şi liderul socialist Igor Dodon poate fi considerat milionar. El a acumulat în ultimii doi ani venituri de peste 1,3 milioane de lei şi deţine un imobil evaluat de cadastru la 2,1 milioane de lei”, notează autorul. Ion Preaşca a constatat că cei mai săraci viitori deputaţi sunt din PSRM. Pe lista socialiştilor se găsesc trei persoane care nu au avut niciun venit în ultimii doi ani, sau că nu au casă. E vorba de Marina Radvan, Vladimir Odnostalco şi Alexandr Nesterovschi, mai scrie Ion Preaşca.

Într-un alt articol semnat de acelaşi autor, MoldStreet” anticipează faptul că Ucraina ar putea importa curent electric de la Centrala Electrică Moldovenească de la Cuciurgan, controlată de gigantul rus Inter RAO EES. Centrala a ajuns în proprietatea companiei ruseşti Inter RAO EES în anul 2005, în urma unei scheme dubioase, cu firme offshore şi fără acordul Guvernului de la Chişinău. Acum, din cauza războiului din regiunile Donbas şi Lugansk, Ucraina se confruntă cu o criză energetică de proporţii şi a fost nevoită să recurgă la restricţii privind exporturile şi consumul de curent electric. Autorităţile de la Kiev analizează posibilitatea de a cumpăra energie electrică inclusiv din Moldova, iar asta ar însemna de la această centrală.

Jurnaliştii portalului „Noi.md” îl citează pe analistul Anatol Ţăranu care este de părere că destrămarea coaliţiei pro-europene este inevitabilă şi se va produce foarte repede, dacă noul prim-ministru al Moldovei va fi candidatul Partidului Democrat. Potrivit politologului, distrugerea coaliţiei este inevitabilă nu pentru că PD nu are candidaţi buni pentru postul de premier, ci „din cauză reputaţiei lui proaste în ansamblu şi pentru că el nu va putea înfrunta opinia publică”. În context, Anatol Ţăranu a reamintit că preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat în ajunul alegerilor că viitorul candidat pentru postul de prim-ministru din partea formaţiunii sale este actualul şef al cabinetului de miniştri, Iurie Leancă. „Există declaraţii politice şi ele nu pot fi trecute cu vederea”, a menţionat politologul. Anatol Ţăranu crede că în PLDM este posibilă o dezbinare dacă Vlad Filat va ceda Partidului Democrat postul de premier în schimbul fotoliului de spicher al Parlamentului.

Himera Uniunii Vamale”, este titlul editorialului semnat de Victor Ciobanu pe pagina web a „Ziarului Naţional”. „Că Uniunea Vamală nu există ne-a lămurit chiar Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarus. Cozile interminabile la vama dintre Rusia și Belarus demonstrează o dată în plus că Uniunea Vamală nu funcționează. Și că, indiferent de faptul dacă ești sau nu membru al UV, Rusia poate închide accesul pe piață oricând va considera ea de cuviință. Deci, reguli acolo nu există, fie ele sunt declarative și nu se respectă”, scrie autorul. Victor Ciobanu susţine că „formula schimbăm o căldare de mere pe una de gaz este valabilă doar în partea a doua”. „Adică, vom cumpăra gaz și acesta cu siguranță nu va fi ieftin. Ca să nu mai zic de faptul că formula nu presupune deloc nicio modernizare pentru economia noastră. Exact invers – ni se propune conservarea situației existente. Pentru că economia rusească bazată doar pe export de petrol și gaz nu se poate moderniza ea însăși”, notează editorialistul.

Jurnaliştii ziarului „Economist” scriu că „deşi autorităţile din regiunea transnistreană au participat la toate negocierile referitoare la Acordul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, acestea nu se grăbesc să întreprindă măsurile necesare pentru ratificarea documentului”. Reporterii mai notează că liderii de la Tiraspol refuză să facă acest lucru chiar dacă experţii estimează că implementarea Acordului va îmbunătăţi creşterea economică în regiune, iar denunţarea lui va avea repercusiuni negative. „În cazul respingerii Acordului, pe lângă anularea regimului comercial preferenţial aplicat în prezent, Transnistria riscă să-şi compromită definitiv climatul investiţional, factori care vor provoca o reducere cu 5% a economiei regiunii”, scriu autorii.

Ziariştii de la „Economist” fac trimitere la raportul Doing Business 2015, care arată că, în pofida progreselor înregistrate pe anumite segmente, există capitole la care Republica Moldova stagnează sau chiar regresează. „Unul dintre acestea este accesul la electricitate al întreprinzătorilor, segment pe care am pierdut o poziţie în acest an, pe fonul progreselor înregistrate de alte ţări. Şi în timp ce în mare parte concluziile din raport sunt confirmate de întreprinzătorii care spun că conectarea la reţeaua electrică este anevoioasă, reprezentanţii companiei Red Union Fenosa spun că toate prevederile legale sunt respectate, iar problema ar fi cauzată de celelalte „verigi” care asigură procesul”, mai scriu jurnaliştii.

XS
SM
MD
LG