Linkuri accesibilitate

Valeriu Vasilică: „prioritatea este formarea coaliţiei cât mai rapid, tergiversarea generează pericole mari”


În dialog cu directorul agenției de presă IPN despre negocierile de formare a coaliției de guvernare.

Liderii partidelor proeuropene au bătut palma pentru o nouă guvernare. Cum va arăta aceasta? Ca o copie fidelă după AIE1 şi 2? Total diferită? Vor fi sau nu vor fi invitaţi şi comuniştii să participe la guvernare? Cum va fi ales preşedintele peste un an, dacă nu? Cine va fi noul premier?

Un punct de vedere asupra acestor chestiuni cu nvitatul nostru matinal, directorul agenţiei de presă IPN de la Chişinău, Valeriu Vasilică.

Europa Liberă: Dle Vasilică, liderii celor trei partide proeuropene au anunţat că fac coaliţie şi se pare că au ales calea discreţiei. Deocamdată nimic nu se ştie decât că trei grupuri a câte trei membri ai PLDM, PD şi PL lucrează asupra unui program de guvernare. Dumneavoastră, ce evoluţii în acest proces anticipaţi? Se va crea coaliţia? Cât de curând? Va fi la un moment dat cunoscut conţinutul tratativelor ? Sau doar pe final?

Valeriu Vasilică: „Câte ceva se ştie, se ştie că este ceva discret. Putem judeca despre ceea ce se va întâmpla, dar după nişte semne colaterale. De exemplu, Dorin Chirtoacă, care este vicepreşedintele Partidului Liberal, unul din participanţii la negocieri pentru coaliţie, a declarat deja câteva zile că el se retrage la primărie. Noi, ar trebui să înţelegem că PL-ul nu va insista pe ceea ce a insistat în toată campania electorală, ca Dorin Chirtoacă să fie discutat, cel puţin, la funcţia de prim-ministru. Este un semn liniştitor, ca să zic aşa, pentru că de pe acest segment mă aşteptam, aşa cum s-a întâmplat altădată, la mai multă duritate, la mai puţin compromis.

Judecând după alte semne, iarăşi colaterale, răspunsul dacă va fi sau nu, este unul pozitiv: va fi. Înţeleg că va fi cam înainte de Anul Nou. Cel puţin, se profilează o situaţie când pe 30 decembrie Parlamentul se va întruni şi va fi formată deja coaliţia, nu ştiu dacă vom avea şi un guvern până atunci. În sensul acesta, pur formal, pur matematic, lucrurile parcă se aranjează cum se cuvine.

Şi dacă trebuie să ne îngrijorăm în privinţa la ceva, atunci la lipsa de transparenţă sau minimul de transparenţă care există în ceea ce se întâmplă deja, în negocierile pentru formarea coaliţiei. Şi de aici, vine îngrijorarea care este generată de situaţiile anterioare.

Noi am fost martorii formării a trei coaliţii similare deja, şi mai de fiecare dată nu am fost informaţi în paralel cu procesul de negocieri. Ulterior, s-a dovedit că am avut dreptate să ne îngrijorăm, să ne fie teamă chiar, pentru că s-a dovedit că acordurile conţin şi nişte anexe secrete, care ulterior au fost făcute publice, dar în context de scandal, de învinuiri reciproce.

Eu zic că de aici vine lipsa de siguranţă în privinţa calităţii noii coaliţii, care oricum, zic eu, va fi formată. Cel puţin oponenţii partidelor proeuropene le prezic o guvernare nu tocmai îndelungată, se vehiculează cam un an, un an şi ceva. Înţeleg că aici ar fi şi un aspect de luptă electorală continuă, dar eu cred că şi oponenţii, şi societatea care are această îngrijorare, se gândesc, în special, la această calitate a negociatorilor, de a negocia onest, corect şi în interesul societăţii. Dacă îşi vor demonstra capacitatea de a lucra împreună toţi cei patru ani, pericolul vine din interior, şi nu din exteriorul coaliţiei.”

Europa Liberă: Despre o eventuală cooptare a comuniştilor la guvernare se vorbea foarte intens în spaţiul public până la alegeri, dar mai puţin după, când partidele proeuropene s-au văzut cu suficiente mandate pentru a guverna, deşi nu şi pentru a alege preşedintele peste un an şi jumătate. Susţineţi părerea celor care spun că participarea comuniştilor, într-o formulă sau alta, ar fi benefică?

Valeriu Vasilică: „Eu zic că participarea ar fi benefică, dar nu atât la guvernare, pentru că procesul de negocieri deja s-a pornit, s-a pornit într-un format foarte clar de trei partide: PLDM, PD, PL. Nu se vorbeşte aici de PCRM nici într-un fel. Sper că negociatorii, liderii formaţiunilor nu pierd din vizor această formaţiune, care eventual, s-ar putea transforma în opoziţie constructivă, cu care s-ar putea vota nişte legi, cu care s-ar putea construi nişte mecanisme democratice de guvernare şi de control al guvernării.

Este, de fapt, unica şansă a viitoarei coaliţii să-şi rezolve problemele care necesită voturi mai multe, decât cele pe care le au ei acum, să conlucreze cu PCRM-ul, şi dacă nu s-au făcut deja nişte invitaţii, nişte avansuri, ar trebui să se facă în mod stringent şi urgent. De exemplu, Vladimir Voronin a sonorizat de mai multe ori, în ultimii ani, exemplul pe care l-au dat ei la guvernare, că opoziţia a avut controlul asupra unor instituţii-cheie din procesul democratic, cum ar fi Curtea de Conturi, cum ar fi Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Altceva este că şi această partajare de responsabilităţi cu opoziţia, pe timpul guvernării comuniste, a fost una pur formală, în formă de şiretlic, pentru că opoziţia de atunci nu era tocmai opoziţie.

Eu cred că viitoarea coaliţie ar trebui să mai facă un pas în întâmpinarea opoziţiei şi să ţină cont mai mult de existenţa ei, sau cel puţin a PCRM-ului ca opoziţie, pentru că am impresia că Partidul socialiştilor nici nu va vrea şi nici nu va fi capabil să conlucreze cumva, constructiv, cu viitoarea coaliţie.”

Europa Liberă: Liberalii, care au pledat în campania electorală pentru aderarea la NATO, au făcut o cerere la Curtea Constituţională în care au cerut ca această să spună dacă nu cumva statutul de neutralitate din Constituţie este inaplicabil de vreme ce pe teritoriul RM sunt dislocate trupe militare străine. Curtea Constituţională urma să examineze astăzi această solicitare, dar a amânat şedinţa la cererea şefului statului. Ce se întâmplă de fapt, din punctual dumneavoastră de vedere? Un alt semn colateral că liberalii sunt flexibili?

Valeriu Vasilică: „În principiu, s-ar putea interpreta şi aşa. În mod categoric, acest gest al Curţii Constituţionale trebuie interpretat în contextul negocierilor. Nu ştiu dacă s-a discutat şi cu liberalii, dacă preşedintele a discutat şi cu liberalii, sper că a discutat, sper că a obţinut acceptul lor pentru această amânare. Mie mi se pare o mişcare politică matură, pentru că avem priorităţi şi priorităţi.

Acum prioritatea este formarea coaliţiei, cât mai rapid, pentru că tergiversarea generează pericole mari, de tot felul. Poate după ce se aşează o guvernare, după ce se liniştesc spiritele în societate, am putea discuta şi alte priorităţi ale unei componente a coaliţiei sau a coaliţiei în întregime, se va vedea. Mie mi se pare că este raţional, înţelept, ca acum să nu se pună în prioritate o problemă care, vrem sau nu, generează disensiuni în societate şi în mijlocul clasei politice.”

Europa Liberă: Cine va fi premier, din punctul dumneavoastră de vedere? Ca să fie Iurie Leancă, aşa cum a spus în campanie PLDM, Vlad Filat ar trebui să accepte să rămână fără vreo funcţie din cele primele trei din stat. Speculaţiile acestea că acum el şi-ar dori funcţia de şef de parlament şi că ar fi în concordanţă cu dorinţa democraţilor de a-şi adjudeca şefia guvernului cum vi se par? Manipulări menite să creeze un cadru anume în negocieri? Sau totuşi fum fără foc nu există?

Valeriu Vasilică: „Ar putea fi şi una şi alta. Eu contez pe înţelepciunea politicienilor care s-au ars de mai multe ori, în mod particular şi în regim reciproc. Aş pleda pentru o decizie luată în consens, o decizie explicată public, şi atunci mai nu contează cine va fi la şefia guvernului şi la şefia parlamentului.

Lucrurile trebuie făcute onest, cinstit, ţinând cont de anumite principii de partajare a funcţiilor în stat, în conformitate cu care, cineva care are mai multe voturi poate pretinde la o funcţie, următorii au cuvântul în rândul doi, în rândul trei. Mai sunt şi alte criterii, eu pledez pentru o decizie înţeleaptă, care să nu genereze disensiuni şi plasări de bombă acum, care să explodeze cândva.”

Europa Liberă: Orice decizii trebuie să fie explicate şi transparente?

Valeriu Vasilică: „Da. Cred că de la asta am început şi ceea ce ar trebui să facem noi - presa, societatea, societatea civilă care are nişte organizaţii care ne reprezintă, ar trebui să le cerem mai multă transparenţă, dacă nu totală, atunci în contextul în care lipsa de transparenţă şi tergiversarea negocierilor, formarea coaliţiei, generează pericole enorme. Nu vreau să exagerez, dar sunt pericole pentru statul democratic, pentru însăşi existenţa statului.

În sensul acesta, nu ştiu dacă anticipez sau nu, Agenţia IPN are un ciclu de dezbateri la tema dezvoltării culturii politice. Am lansat invitaţii liderilor celor trei formaţiuni şi liderului PCRM, Vladimir Voronin, la dezbateri. Este adevărat că separat, nu ne vrem tensiuni. Vrem mai întâi transparenţă. Cred că trebuie să explicăm oamenilor ce se întâmplă în această perioadă, cum se formează în mod democratic, în mod transparent coaliţiile de guvernare.”

Europa Liberă: Au răspuns vreunul?

Valeriu Vasilică: „Încă nu au răspuns, sper să am răspunsuri începând cu ziua de astăzi.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG