Linkuri accesibilitate

Recuperarea Băncii de Economii și rezultatul alegerilor ddin 30 noiembrie.

Recuperarea de către stat a pachetului de control din BEM cedat de guvern în urmă cu un an, urmată de anunţul premierului Leancă că vrea un audit internaţional asupra situaţiei din sistemul bancar şi din BEM, în particular, dar şi de o decizie anunţată de Banca Naţională de a institui o administrare specială la BEM şi Banca Socială, toate acestea sunt în opinia redactorului portalului MoldStreet Ion Preaşcă acţiuni întârziate ale autorităţilor care încearcă să stingă incendiul când nu au mai rămas prea multe de salvat:

„În regim de urgenţă se încearcă salvarea BEM şi ca situaţia de acolo să nu se propage asupra întregului sector bancar. Am văzut că după BEM şi la Banca Socială s-a instituit o administrare specială, iar activitatea acestei bănci este şi ea investigată. Jumătate de an în urmă FMI a atenţionat şi guvernul, şi BNM, şi toate instituţiile statului să ţină sub control activitatea celor trei bănci, pentru e vorba nu doar de BEM, dar şi de alte două bănci care ar fi afiliate. Atunci guvernatorul Drăguţan a spus că nu există probe că aceste bănci ar fi afiliate şi ar funcţiona de comun acord. Acum văd că autorităţile s-au trezit şi încearcă să salveze, nu ştiu care va fi costul şi la ce va aduce, dar cu siguranţă cineva trebuie să răspundă.”

Redactorul şef adjunct al cotidianului „Evenimentul Zilei” Valentin Buda e de părere că săptămâna a fost marcată de rezultatele alegerilor parlamentare de duminică:

„Săptămâna aceasta a început sub semnul emoţiilor electorale. Atunci când CEC-ul dădea primele rezultate ale alegerilor, acestea au suscitat o adevărată emoţie negativă, mai ales pentru cei care s-au dovedit până la urmă a fi majoritari, cei care au votat în favoarea cursului european, pentru aceste rezultate care dădeau ca învingătoare formaţiunea PSRM. Emoţiile au trecut, dar se poate spune că Republica Moldova a avut circa două ore în care a simţit, cum foarte multă lume spune în ultimele zile, cum i-a trecut glonţul pe la ureche. Rezultatele alegerilor au permis celor trei partide care se situează pe latura pro-europeană a eşichierului politic moldovenesc să se aşeze imediat la negocieri. astăzi am avut confirmarea că avem într-adevăr o coaliţie care respectă identic, practic, structura celei din urmă cu patru ani. cred că este un semn de bun augur şi cred că cei care fac parte din această coaliţie au învăţat din lecţia trecutului, pentru că istoria nu îţi oferă de multe ori şansa repetării aceluiaşi scenariu. Cine nu învaţă din greşelile trecutului înseamnă că nu merită să guverneze.”

XS
SM
MD
LG