Linkuri accesibilitate

„Autentic în cel mai desăvârşit mod, cu limpezimea lipsită de sentimentalism a glasului de copil. Un debut minunat” (The Times).

Sarah Winman este unul dintre cazurile fericite când trecerea de la o meserie artistică – autoarea e o cunoscută actriţă britanică, având în spate o carieră în teatru, film şi televiziune – la alta – în 2011, debutează cu romanul Când Dumnezeu era iepure, Litera, 2012 – nu diminuează, ci sporeşte potenţialul creator; dovadă – succesul internaţional al cărţii, apărută în 30 de ţări.

Redactat la persoana întâi singular, din perspectiva unei fetiţe – apoi adolescente & tinere femei – pe nume Elly (de la Eleanor), romanul acoperă câteva decenii, doar că timpul este filtrat „proustian” prin experienţe personale mai puţin obişnuite, dintre care unele ar înspăimânta pe oricine. Cheia titlului se află în acest pasaj de la pag. 27 – primind cadou un iepure de la fratele său mai mare, Elly se întreabă: „cum crezi că ar trebui să-i spun?”, iar răspunsul vine imediat: „Dumnezeu, a zis fratele meu, trufaş”. Dar abia spre finalul naraţiunii, când se întâmplă atâtea nenorociri – Jenny Penny, prietena din copilărie, ajunge în puşcărie după ce şi-a înjunghiat soţul; Joe, fratele mai mare cu 5 ani, îşi pierde totalmente memoria după atentatul din 11 septembrie 2001 –, titlul creşte ca un bulgăre de zăpadă, provocând o adevărata avalanşă: „Am stat acolo şi am scris. Mi-am scris articolul despre Cei Pierduţi (…) Dar, mai ales, am scris despre el, fratele meu, prietenul nostru, care lipsea deja de zece zile. Şi am scris despre ceea ce pierdusem în acea dimineaţă. Pe martorul sufletului meu, umbra mea din copilărie, când visurile erau insignifiante şi accesibile pentru noi. Când dulciurile costau câţiva bănuţi şi dumnezeu era iepure”.

Şi acest îndemn al lui Arthur, bătrânul domn care găseşte imediat limbă comună cu copiii, ce dă tonul întregii cărţi: „Să nu încetezi să te joci, Elly! Să nu încetezi să te joci”. Ceea ce face ca romanul lui Sarah Winman să apară drept „autentic în cel mai desăvârşit mod, cu limpezimea lipsită de sentimentalism a glasului de copil. Un debut minunat” (The Times).

8 decembrie ’14

XS
SM
MD
LG