Linkuri accesibilitate

Formațiunea sa va ridica „problema denunțării Acordului de asociere la UE" și va căuta să obțină declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Învingãtorul-surprizã al alegerilor, socialistul Igor Dodon, a fost din nou la Moscova, însoțit de fostul premier Zinaida Greceanîi. De data aceasta cei doi lideri PSRM nu au mai fost primiți de președintele Vladimir Putin, ca înaintea alegerilor de la 30 noiembrie, dar nici ignorați nu au fost; nici de politicienii ruși, nici de presa rusã, cãreia Dodon i-a împãrtãșit pe larg din convingerile și planurile sale.

Igor Dodon

Igor Dodon

Într-un interviu pentru Rossiiskaia Gazeta, citat şi de agenţia TASS, Igor Dodon, care optează cu fermitate pentru denunţarea Acordului de asociere moldo-comunitar, se declară convins că integrarea europeană s-ar solda cu dezmembrarea Republicii Moldova. „Transnistria şi Găgăuzia nu vor merge în UE”, a explicat liderul socialist al cărui partid a învins, fie şi formal, în alegerile moldoveneşti, dar se va afla cel mai probabil în opoziţie, dată fiind probabilitatea mare de formare a unei coaliţii proeuropene totuşi la Chişinău. „Nu vreau să fac predicţii pesimiste, dar nici nu-mi doresc să înceapă un proces de autodeterminare a diferitor regiuni în Moldova”, a continuat socialistul care nu ascunde că şi-ar dori federalizarea Republicii Moldova, văzând în asta soluţia pentru reintegrarea ei.

Deşi înţelege că, fiind în opoziţie, nu are cum să obţină denunţarea Acordului de asociere semnat cu Bruxellesul de autorităţile proeuropene ce se vor menţine, cel mai probabil, la putere în Chişinău, socialistul le-a împărtăşit jurnaliştilor ruşi planul său de acţiuni prin care intenţionează să se opună acestei convenţii. La prima reuniune a noului Parlament, rezultat în urma alegerilor de duminică, formațiunea sa va ridica „problema denunțării Acordului de asociere la UE". La fel, socialiştii vor căuta să obțină declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, a mai afirmat Igor Dodon în interviul din presa rusă.

Vladimir Soloviov

Vladimir Soloviov

Jurnalistul Vladimir Soloviov, fostul redactor al filialei de la Chişinău al publicaţiei Kommersant, acum şef al unei agenţii online de presă, spune că Igor Dodon îi datorează Kremlinului în bună parte victoria sa din alegerile parlamentare moldoveneşti, iar prin această nouă călătorie la Moscova socialiştii vor să-şi demonstreze probabil recunoştinţa:

„Rezultatul partidului lui Dodon la alegerile parlamentare îl obligă la multe pentru că se explică în mare măsură prin sprijinul direct pe care l-a primit de la Moscova şi, indirect, în urma scoaterii din cursă a lui Renato Usatîi. Acest rezultat poate fi văzut şi ca o victorie a Moscovei care vreme îndelungată a suportat pierderi în Moldova. Iar faptul în sine că socialiştii nu vor fi la putere nu e atât de important, dacă proiectăm lucrurile în viitor. Sarcina socialiştilor este acum să substituie comuniştii şi să ocupe stânga politică. Nu se ştie deocamdată dacă Igor Dodon va face sau nu faţă acestei sarcini. Şi el, şi partidul său sunt acum în faţa unui test, care va arăta cât costă Dodon ca lider politic şi PSRM ca formaţiune politică.”

Cu câteva zile mai devreme, fostul șef al administrației prezidențiale de la Kremlin și expertul politic Modest Kolerov constată într-o analiză publicată de RIA Novosti că, din perspectiva Moscovei, alegerile din Moldova s-ar fi încheiat totuşi cu eşec, cel puţin în a „umple locul gol de pe scena politică moldovenească”. În ciuda victoriei obţinute de Igor Dodon, Acordul de Asociere cu UE nu va fi denunțat, explică expertul rus, care mai sugerează că Moscova s-a ciocnit nu o dată în Moldova cu forţe politice ce „au trădat alegătorii săi, Rusia și prietenii de la Moscova”.

De ce exista la Moscova asemenea îndoieli în formaţiunea lui Igor Dodon? Din cauza exemplelor din trecut, crede Vladimir Soloviov:

„Pentru că istoria relaţiei Moscovei cu politicienii moldoveni e plină de astfel de exemple: să ne amintim anul 2003, când Vladimir Voronin a promis să semneze Memorandumul Kozak şi s-a răzgândit în momentul în care Putin urca în avion. Sau de anul 2010, când Narâşkin a încercat să creeze o coaliţie de centru-dreapta cu democraţii şi comuniştii, iar democraţii s-au răzgândit după ce coaliţia fusese şi anunţată. Şi în acest an s-au purtat negocieri cu comuniştii până prin luna mai, după ce nu ştiu ce s-a întâmplat că Voronin s-a întors la 180 de grade. De ce Moscova nu ar avea motive să se îndoiască că acest nou parteneriat va rezista timpului, banilor, crizelor politice? Mai ales că Igor Dodon l-a votat pe Nicolae Timofti ca preşedinte”, mai explică Vladimir Soloviov, redactorul de la Newsmaker.md.

XS
SM
MD
LG