Linkuri accesibilitate

Componența Parlamentului: în așteptarea unui model de corectitudine și integritate


Maria Kalughin: „suntem foarte departe de nişte standarde elementare, nici nu vorbim europene, dar pur şi simplu elementare”.

Dacă alcătuirea viitoarei echipe guvernamentale este încă o necunoscută, componența noului Parlament este mai ușor de ghicit, grație listelor cu care au concurat la 30 noiembrie partidele politice. O schiță a noului legislativ a pregătit Valentina Basiul, corespondenta noastră la Chișinău.

Aproape două treimi din viitorii deputaţi au ocupat şi în trecut fotoliile de aleşi ai poporului. Cele mai multe feţe noi figurează pe lista Partidului Socialiştilor, formaţiunea-surpriză la aceste alegeri, iar cele mai multe chipuri cunoscute se regăsesc în taberele comuniştilor şi liberal-democraţilor.

Decanul de vârsta a noului Legislativ este Eduard Smirnov, care 75 de ani şi a ocupat în trecut funcţia de viceprimar al municipiul Chişinău. În acelaşi timp, cei mai experimentaţi aleşi ai poporului sunt democratul Dumitru Diacov şi comunista Maria Postoico, care au câştigat la scrutinul din 30 noiembrie cel de-al şaptelea mandat.

Presa de la Chişinău a scris că mai mulţi candidaţi, inclusiv dintre cei care vor deveni deputaţi, conform rezultatelor preliminare, au figurat în diferite scandaluri sau au fost chiar condamnaţi penal, dar pedeapsa lor a fost stinsă.

Secretarul CEC, Andrei Volentir, ne-a spus că în ajunul scrutinului autoritatea electorală a cerut informaţii de la Ministerele de Interne şi de Justiţie despre candidaţi cu presupuse probleme juridice. Ulterior, CEC a adoptat o hotărâre excluzându-i din cursă pe candidaţii care nu şi-a ispăşit pedeapsa sau care au antecedente penale nestinse.

Oricum însă nicio grup parlamentare nu va fi absolut imaculat, constată jurnaliştii de la „Ziarul de gardă”. Potrivit acestei publicaţii, în toate formaţiunile care au acces în parlament există cel puţin un politician care fie a figurat în rapoartele Curţii de Conturi, pentru delapidări pe care le-ar fi admis; fie în deciziile Comisiei Naţionale pentru Integritate, după ce ar fi încercat să-şi tăinuiască averile; fie a fost monitorizat de Interpol sau chiar ar fi figurat în scandal cu reglări de conturi, soldate cu consecinţe tragice.

Directoarea Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, care monitorizează de mai mulţi ani listele de candidaţi pentru funcţia de deputat, crede că unii politicieni vor să obţină mandate de deputat încercând astfel să-şi asigure imunitatea juridică:

„La ultimele scrutine, din 2009-2010, se atestă o tendinţă de creştere a numărului persoanelor cu anumite probleme juridice, cel puţin asta se observă dintr-o analiză a materialelor care au fost în presă, a scandalurilor în care au fost implicate anumite persoane. Pentru unii intrarea în Parlament este o metodă de a se apăra de lege, de anumite încălcări pe care le-au făcut, adică pentru unii imunitatea parlamentară este foarte râvnită pentru că încearcă astfel să-şi protejeze propria persoană”.

Jurnalista mai spune că a cercetat în experiența sa cazuri de trafic de influenţă, când aleşii poporului ar fi influenţat organele de drept, dosarele deschise de procurori pe numele lor sau a apropiaţilor lor fiind fie clasate, fie se prăfuiesc prin sertare.

Mariana Kalughin
Mariana Kalughin

De ce formaţiunile acceptă pe lista de candidaţi persoane cu imagine îndoielnică? A încercat să afle experta Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Mariana Kalughin, care a analizat codurile de conduită ale partidelor şi a ajuns la concluzia că:

„Integritatea Legislativului, în general, începe de la integritatea partidelor politice şi la nivel de statute ale partidelor mie mi se pare că trebuie să existe nişte reglementări foarte clare referitor la criteriile sau anumite exigenţe. Cu părere de rău, nu putem să constatăm decât atunci când vedem listele că suntem foarte departe de nişte standarde elementare, nici nu europene, dar pur şi simplu elementare”.

Expertele cu care am stat de vorbă concluzionează nici acest Parlament nu va fi un model de corectitudine şi de integritate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG