Linkuri accesibilitate

Insultele lui Voronin la adresa unor colegi din politică, pedepsite de CEDO


Sediul CEDO de la Strasbourg

Sediul CEDO de la Strasbourg

Înalta instanţă de la Strasbourg a constatat că invocarea imunității unui președinte de stat în cazuri de calomnie este o violare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului.

Prin decizia de astăzi CEDO le-au dat dreptate politicienilor moldoveni Serafim Urechean și Vitalia Pavlicenco, care au dat în judecată statul moldovean după ce justiția de la Chișinău a invocat imunitatea fostului președinte Vladimir Voronin, atunci când cei doi au vrut să îl dea în judecată pentru calomnie. Urechean si Pavlicenco au reclamat la CEDO faptul că, între 2004 și 2007, pe vremea când era președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin a făcut declarații defăimătoare la adresa lor pe parcursul unor interviuri difuzate la televiziuni naționale, la ore de mare audiență. În interviurile respective, se spune în dosar, Vladimir Voronin a acuzat-o pe Vitalia Pavlicenco de apartenență la fostul KGB, iar pe Serafim Urechean, primar al Chișinăului la acea dată, că a pus bazele unui sistem corupt în stil mafiot. CEDO obligă statul moldovean la plata a 3 600 euro daune morale si 5 289,60 costuri de judecată în contul Vitaliei Pavlicenco.

Analizând cazul, CEDO a decis că „nu a existat un echilibru corect între interesul public de protejare a libertății de expresie a președintelui și interesul public de protejare accesului la o instanță de judecată”. De aceea, judecătorii CEDO au decis ca s-a produs o violare articolului 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (dreptul de a avea acces la o instanță de judecată).

Vladimir Voronin

Vladimir Voronin

„Justiția moldoveană nu a precizat dacă președintele a făcut acele declarații în exercitarea mandatului său, și nici Constituția nu definește limitele imunității prezidențiale în acțiuni de denigrare”, se arată în decizia CEDO de astăzi. „Aceasta ar putea însemna că președintele nu poate fi tras la răspundere nici după ce părăsește funcția”, atrag atenția judecătorii instanței europene. Potrivit CEDO, „conferirea unei astfel de imunități președintelui statului trebuie evitată”.

Într-o primă instanţă, justiția moldoveană a respins acțiunea celor doi politicieni pe motiv că, potrivit Constituţiei, președintele Republicii Moldova se bucură de imunitate și nu poate fi făcut responsabil pentru opiniile exprimate în timpul mandatului său. Apelurile înaintate de Urechean și Pavlicenco au fost ulterior respinse.

În 26 iulie 2005, respectiv 10 septembrie 2007, cei doi s-au adresat CEDO, invocând violarea art. 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, argumentând că le-a fost negat dreptul de a avea acces la justiție pentru apărarea drepturilor lor civile.

Este pentru prima dată când CEDO se pronunță într-un caz de imunitate a președintelui unei țări.

În decizia de astăzi, dată de o camera de 7 judecători (între care și judecătoarea din Romania Iulia Motoc și reprezentantul R. Moldova, Valeriu Griţco, acesta din urmă având o opinie separată), CEDO explică faptul că a avut de judecat multe cazuri referitoare la limitările impuse de imunitate parlamentară. În general, statele conferă diferite grade de imunitate parlamentarilor în scopul legitim de a proteja libertatea de exprimare în Parlament și menținerea separării puterilor între legislativ și judiciar, notează CEDO. „Cu toate acestea, o imunitate mai extinsă trebuie sa fie bine justificată”, arată CEDO.

Hotărârea de astăzi nu este definitivă. Orice parte o poate ataca în decurs de 3 luni, și poate cere retrimiterea cauzei în fața Marii Camere a Curții.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG