Linkuri accesibilitate

E lipsă de bun-simţ să probozeşti alegătorii care nu te aleg, mai cu seamă după ce te-ai plimbat prin culoarele puterii.

Alegerile au trecut. Am văzut cîţiva învingători care au ieşit la rampă şi i-au mulţumit frumos poporului pentru faptul că au intrat în parlament. Gestul învingătorilor e normal. Dar am văzut şi o reacţie supărată care m-a nedumerit.

S-a auzit zilele astea vocea nemulţumită a reprezentantului unui partid perdant. Vocea aceea era decepţionată de alegerea poporului, persifla opţiunea alegătorilor, zicea că oamenii au dat cu bîta-n baltă, că sînt naivi şi prostuţi şi că acum, după alegerea lor nefericită, n-au decît să-şi asume riscurile. Vocea perdantă avea un aer de superioritate în raport cu masele debusolate.

Simt nevoia să intru cu vocea perdantă în polemică. Oare în campania electorală vocea perdantă îşi permitea să persifleze alegătorii? Nu prea. Atunci alegătorii erau buni şi frumoşi. Însă de cum s-au terminat alegerile ei au devenit naivi.

Vreau să spun iată ce. Atunci cînd te bagi în dimensiunea politică, îţi asumi nişte riscuri şi ai nişte responsabilităţi. E lipsă de bun-simţ să probozeşti alegătorii care nu te aleg, mai cu seamă după ce te-ai plimbat prin culoarele puterii.

Vrei cu tot dinadinsul să fii guvernant? Atunci învaţă să fii respectuos cu alegătorii, chiar şi atunci cînd ei te ignoră. Iar atunci cînd nu eşti ales, gîndeşte-te de ce sloganurile tale nu au încîntat publicul în loc să proferezi supărări la adresa cetăţenilor.

Iar dacă totuşi vrei să probozeşti cu infatuare poporul pentru alegerea nefericită, lasă-te de politică. Atunci critica ta va părea mai justificată.

XS
SM
MD
LG