Linkuri accesibilitate

”Această bizară înfrângere victorioasă” este formula cu care definește Valentin Naumescu, într-un articol de la contributors, rezultatul alegerile parlamentare din Republica Moldova. Domnia sa considera că președintele Nicolae Timofti și cele trei partide de orientare proeuropeană au o mare oportunitate, aceea de a da țării un premier convingător, puternic, eficient, care să ducă mai departe opţiunea strategică pro-Vest a micului stat post-sovietic. ”Vin vremuri <mari> peste Prut şi provocări grele dinspre Est, dar miza păstrării direcţiei Chişinăului este imensă (pentru Basarabia, pentru România şi pentru securitatea Europei) şi nu poate fi irosită”, scrie Valentin Naumescu. Articolul lui se referă și la unenele dedesubturi ale acestui scrutin. Scoaterea din cursă, în ultimissimul moment, a Partidului Patria, finanțat de Rusia, a făcut posibil rezultatul de acum care permite, cel puțin teoretic, celor trei partide democratice să formeze o coaliție de guvernare. Și modul în care a fost interzisă participarea la alegeri a Partidului Patria, și faptul că ar urma să fie desemnat un premier reprezentând nu primul, ci al doilea partid clasat sunt aspecte oarecum discutabile, dar care se explică prin situația aparte a Moldovei. Care ar fi lecția ce trebuie învățată după alegeri? Că fragmentarea excesivă și bătălia pe funcții între forțele politice democratice a fost cât p-aci să coste extrem de scump. Că este urgentă nevoie de modernizare pe toate planurile. În Republica Moldova trebuie să înceapă lupta împotriva corupţiei, să se întărească independenţa justiţiei şi statul de drept, să se modernizeze administraţia, serviciile publice şi infrastructura, să se creeze un mediu de afaceri credibil care să îi ţină pe tineri în ţară. Investitorii autohtoni sau externi cinstiţi trebuie sprijiniți să deruleze afaceri corecte, generatoare de locuri de muncă. ”Dacă nu se vor face progrese vizibile în cei patru ani care vin, (...) în decembrie 2018 majoritatea parlamentară pro-europeană va fi o amintire intrată în cartea de istorie. Timpul nu mai are prea multă răbdare în Republica Moldova”. (Valentin Naumescu)

Cotidianul Evenimentul zilei este prin publicațiile care reproduc declarația președintelui ales al României Klaus Iohannis după alegerile din Moldova. Iohannis a felicitat poporul moldovean pentru opțiunea sa clară și guvernul de la Chișinău pentru buna organizare a scrutinului. Președintele ales, i-a asigurat în același timp pe moldoveni că România le-a înțeles așteptările și mesajul și le va fi mereu alături. Personal, domnia așteaptă cu nerăbdare vizita programată la Chișinău.

Pe site-ul ziare.com a intrat știrea potrivit căreia fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal-Democrat, a început deja discuțiile cu colegii din Partidul Democrat și Partidul Liberal, pentru formarea unei coaliții. Filat dă asigurări că formațiunea s apolitică nu se va bate pentru funcții, dar nici nu va negocia asupra unui aspect: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ca obiectiv principal al viitorului guvern.

XS
SM
MD
LG