Linkuri accesibilitate

O vastă frescă a comunităţii săseşti din Sighişoara, acoperind perioada 1944-1951.

De o vigoare ieşită din comun dă dovadă octogenarul Eginald Schlattner, scriitor de limbă germană din România, autor al romanului Clavir în ceaţă, Cartier, 2014 (traducere de Catrinel Pleşu), piesa „mediană” (din p.d.v. temporar) a trilogiei Cocoşul decapitat (1998) şi Mănuşile roşii (2001).

Acoperind perioada 1944-1951, răstimp în care „lupta de clasă” face ravagii în România, acum sub ocupaţie sovietică, cele 400 de pagini ale scrierii constituie o vastă frescă a comunităţii săseşti din Sighişoara, în prim-plan apărând fiul fabricantului Otto Rescher, „condamnat la patru ani de închisoare”, tânărul Clemens Rescher, la rându-i expulzat din casă şi trimis la „muncile de jos” spre reeducare. Aşa ajunge s-o cunoască pe românca Rodica Neagoie, şi ea fiică – adevărat, adoptivă – de „deportat în Dobrogea”, iar asta „a fost începutul unei mari iubiri, în care cuvântul iubire nu s-a pronunţat nici pe nemţeşte, nici pe româneşte, şi pe ungureşte nici atât”. Ah! şi ce sublimă formulă de împărtăşire a sentimentelor vor adopta iubiţii, din pasa Rodicăi, la capătul fiecărei zile petrecute împreună: „Crezi că astăzi s-a întâmplat ceva ce ne-a plăcut la amândoi la fel de mult, care ne-a bucurat în aceeaşi măsură şi pe mine, şi pe tine?”!!!

Pe plan social însă, lucrurile iau o turnură tragică spre grotescă, scena înmormântării unui „nasture de la şliţ, asta era tot” ce-a rămas din Oinz Bangroth, pe care noua putere „îl trimiseseră în lagăr ca să fie reeducat prin muncă şi din exploatator să devină proletar”, fiind edificatoare în acest sens. În timp ce-n piaţa centrală a burgului transilvan „tovarăşa Pauker ajunsese în mijlocul discursului ei înflăcărat, (…) dricul s-a apropiat, (…) încărcat cu un sicriu cioplit din lemn de stejar, pe care se odihnea nasturele. Conform obiceiului ortodox, sicriul era neacoperit pentru ca mortul să fie văzut şi jelit mai bine”. Şi atunci ce face Ana Pauker? „Cu claia ei de păr în vânt, s-a repezit la balustrada balconului şi, de la prima propoziţie, glasul ei puternic (…) s-a revărsat din difuzoare: «Vom desfiinţa până şi moartea, care este un neica nimeni, un aliat al burgheziei, căruia nu-i pasă de oamenii muncii exploataţi»”.

De reţinut şi mărturia autorului, pe final: „Dacă am putut scrie aceste cărţi într-o germană inteligibilă, lucrul acesta i-l datorez Patriei mele România, care nu ne-a interzis niciodată folosirea limbii materne nici acasă, nici pe stradă, nici în şcoală…”

1 decembrie ’14

XS
SM
MD
LG