Linkuri accesibilitate

Un proiect pilot de colectare separată a deşeurilor în provincie


În satul Parcani, raionul Şoldănesti

În satul Parcani, raionul Şoldănesti

Se aşteaptă acum ca sătenii din raioanele Şoldăneşti şi Rezina să-şi separe gunoiul înainte de a-l arunca în containerul corect.

În nordul ţării, mai exact în raioanele Şoldaneşti şi Rezina a fost lansat un proiect pilot de selectare şi colectare separată a deşeurilor: în satele din zonă s-au instalat containere de gunoi pentru hârtie, metal şi sticlă, pe lângă cele pentru deşeurile menajere. Se aşteaptă acum ca sătenii să-şi separe gunoiul înainte de a-l arunca în containerul corect. Un proces care nu se deprinde nici uşor, nici repede şi al cărui utilitate trebuie explicată de multe ori.

De la începutul acestei luni, în satul Parcani, raionul Şoldăneşti, la fel ca şi alte 26 de localităţi din nordul ţării, au fost amenajate platforme speciale de colectare a deşeurilor, cu recipiente separate pentru hârtie, metal sau sticlă. Maria Eftode, pe care am întâlnit-o în din centrul satului spune că noile containere au atras privirile curioase ale sătenilor, iar câţiva chiar au îndrăznit să le întrebuinţeze. Până acum, recunoaşte femeia, oamenii depozitau gunoiul... pe unde apucau:

Maria Eftode

Maria Eftode

„Fiecare îl depozita acasă, apoi căutai transport: o căruţă, o maşină şi îl duceam în marginea satului, unde avem o gunoişte autorizată. Dacă nu, sunt oameni care duceau la râpă, izvor, pe la copaci. La început ne va fi greu, dar cred că vom merge spre bine că tragem cu obrazul când vine cineva prin sat. Nu-i plăcut.”

Platformele cu recipiente pentru depozitarea deşeurilor şi utilajele moderne de colectare a acestora au fost procurate din banii oferiţi de statul german, peste 2 milioane de euro. Menţinerea serviciului însă se va face din contribuţia localnicilor, tariful fiind de aproape zece lei pentru o persoană şi 150 de lei pentru agenţii economici. Astfel, o familie cu patru membri ar trebui să scoată lunar cam 40 de lei, echivalentul a zece pâini. Asistenta socială din Parcani, Galina Ciorici, crede că oamenii se vor lăsa cu greu convinşi să dea banii:

Galina Ciorici

Galina Ciorici

„Asta e problema care ne doare. Pentru angajaţi e accesibil preţul, dar pentru şomeri va fi greu. Sunt foarte mulţi şomeri care au mulţi copii, deci nu ştiu cum îşi vor permite această sumă. Poate se va discuta cu ei şi va fi hotărâtă şi întrebarea aceasta.”

De noul serviciu lansat la Şoldăneşti şi Rezina vor beneficia peste 45 de mii de locuitori din 27 de localităţi. Sistemul de colectare separată a deşeurilor funcţionează în oraşul Şoldăneşti de câţiva ani, iată de ce, primarul oraşului, Alexandru Tinică este cel mi indicat să răspundă la întrebarea: cum a convins oamenii să separe gunoiul înainte de a-l arunca şi să plătească cu regularitate pentru serviciul de colectare a deşeurilor:

Alexandru Tinică

Alexandru Tinică

„E o provocare, e un proces cam complicat. Vedeţi că am scris şi pe tomberoane: hârtie, sticlă, plastic, dar trebuie mult să discutăm cu oamenii. Noi am constituit comitete locale ale cetăţenilor în fiecare localitate care se adună în fiecare săptămână sau lună cu oamenii care aduc deşeurile la platformă. După aceste discuţii să ştiţi că lucrurile se schimbă.”

Europa Liberă: Dar aveţi oameni care nu plătesc pentru aceste servicii?

Alexandru Tinică: „Majoritatea plătesc, între 80 şi 90 la sută achită pentru că văd că se evacuează deşeurile şi este mai curat în localitate sau în zona unde trăiesc.”

Astăzi, continuă primarul de Şoldăneşti, deşeurile sunt duse la depozitele temporare din preajma oraşului, anul viitor urmând să fie construite şi două centre speciale pentru reciclare.

Platforma de colectare separată a deşeurilor din Parcani

Platforma de colectare separată a deşeurilor din Parcani

Odată cu apropierea de Uniunea Europeană, Republica Moldova ar trebui să înveţe să lupte eficient nu doar cu corupţia, dar şi cu deşeurile, crede expertul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Vladislav Cantea, marea provocare a autorităţilor fiind problema depozitării deşeurilor şi a gunoiştilor neautorizate:

„În genere, capitolul protecţia mediului este cel mai important, aici sunt cele mai mari provocări. Aici sunt lucruri care cel mai greu se mişcă, or nu poţi construi depozite sanitare, regionale, într-o zi. În acest caz, de exemplu, ca să contruieşti un depozit regional ai nevoie de, cel puţin, trei ani, dacă vorbim în termeni ideal. Moldova ca să intre în Uniunea Europeană, trebuie să intre cu standardele care sunt acolo, adică trebuie să avem depozite regionale unde vor fi staţii care vor trata apele curg din deşeuri, ele trebuiesc colectate şi tratate. Noi nu avem aşa ceva în Republica Moldova. Aceste lucruri trebuie făcute, or altfel nu putem vorbi despre standarde europene.”

Proiectul de colectare separată a deşeurilor din Şoldăneşti şi Rezină astăzi este unul pilot. Aşteptarea e ca în următorii ani autorităţile să-l multiplice în toată ţara. Ecologiştii moldoveni îşi pun speranţe în Strategia naţională de mediu, document care promite în zece ani soluţionarea problemelor ecologice, între care şi cea a gunoiştilor neautorizate şi gestionare a deşeurilor.

XS
SM
MD
LG