Linkuri accesibilitate

Voci și opinii culese la Chișinău în ajun de alegeri.

În discuţiile parlamentare există noţiunea de interes naţional. Chiar dacă abordarea este diferită, oricum trebuie să se respecte interesul statului. Cum intelege votantul aceasta notiune de interes national? - a căutat să afle Europa Liberă.

„Eu cred că e diferit a poporului şi a conducerii. E diferit interesul naţional. Cred că a conducerii să se ţină de puterea cât mai mult, iar a poporului să iasă din sărăcie”.

„Interesul naţional este tot: de la copil până la bătrân. Sunt structurile statului care trebuie să se ocupe de acest lucru. Dar după cum ştim în mica noastră istorie, noi veşnic suntem în pericol şi nu cred că depinde de noi acest lucru”.

„În primul rând, este stabilitatea, indiferent de vectorul politic al ţării. Şi apoi bunăstarea, evident situaţia materială a fiecărei familii, după aceasta deja urmează vectorul statului”.

„În primul rând, cred că sunt graniţele Republicii Moldova, ceea ce ţine de independenţa Republicii Moldova, ceea ce ţine de limba de stat, cea română pe care o vorbim cu toţii şi care trebuie să fie recunoscută de toată lumea, chiar şi acei care nu stau bine cu istoria”.

„Interesele noastre ca să ridice economia, să avem unde realiza produsele pe care le facem”.

„Este ţara întreagă, aş socoti eu, şi să nu fie disconfort între diferite naţiuni”.

„Ceea ce are nevoie poporul: mai multe locuri de muncă, ca să nu fie nevoie toate intrările şi ieşirile; salarii, ca omul să-şi poată să-şi permită un trai cât de cât normal, să nu aibă nevoile care sunt la moment”.

„Suveranitatea ţării noastre şi ar fi să fim neutri. Iar în privinţa economiei şi a resurselor ar fi mai bine în Uniunea Vamală noi să intrăm”.

Europa Liberă: Este acum în pericol?

„Da, există un şir de partide sunt proruse şi neagă mersul nostru spre Europa. Noi dorim în Europa să fim şi nu dorim cu ruşii, pentru că ruşii continuă politica lor de acaparare, ei pe noi ne socot ca o colonie”.

Europa Liberă: Cine trebuie să apere acest interes naţional?

„Rusia cred. Altă variantă nu văd, numai Rusia”.

„Noi suntem responsabili, noi suntem poporul şi noi trebuie să vorbim. Dar în prezent vocea poporului nu are o importanţa atât de mare pentru cei din Parlament”.

„Poporul cred că, eu ştiu, sau oligarhii”.

„Cei pe care noi îi plătim, structurile statului”.

„Sunt organele de stat, chiar şi noi poporul. Trebuie să fim mai uniţi, trebuie să fim clar determinaţi ce vrem noi şi încotro s-o apucăm. Şi cred că alegerile din data de 30 noiembrie o să ne arate cursul european al nostru mai departe n-o să fie sub pericol”.

XS
SM
MD
LG