Linkuri accesibilitate

Iranul şi cele şase puteri internaţionale au căzut de acord să extindă negocierile pe marginea programului nuclear


Iranul şi şase puteri internaţionale au căzut de acord să extindă convorbirile pe marginea programului nuclear iranian după eşecul ajungerii la o înţelegere înainte de expirarea termenului autoimpus de 24 noiembrie. Secretarul de Stat american John Kerry a spus că la convorbirile de la Viena s-au făcut „progrese reale şi substanţiale”. Președintele iranian Hassan Rouhani a spus luni că negocierile cu marile puteri au îngustat diferențele de opinie și au apropiat pozițiile. Un nou termen limită a fost stabilit pentru 1 iulie 2015, până când trebuie să se ajungă la o soluţie finală, care să pună capăt disputei vechi de 12 ani. Guvernele occidentale implicate în negocieri, ca și Rusia, au spus că s-au făcut mari progrese. Israelul a salutat prelungirea discuțiilor, spunând că, dacă se grăbeau, marile puteri ar fi permis Iranului să-și urmeze ambițiile nucleare scăpând de sancțiuni.

XS
SM
MD
LG