Linkuri accesibilitate

Cine încearcă să destabilizeze situația din R. Moldova înaintea alegerilor din 30 noiembrie?


După ședința Consiliul Suprem de Securitate de la Chișinău.

La terminarea şedinţei Consiliului Suprem de Securitate convocată de şeful statului, purtătorul său de cuvânt, Vlad Ţurcanu, a vorbit despre „partide și persoane publice care nu acționează în interesele R. Moldova încercând să destabilizeze situația din R. Moldova în această perioadă importantă”. Fără însă a numi aceste partide şi persoane. Se poate în aceste condiţii estima dimensiunea primejdiei?

Câtă vreme nimeni nu a fost exclus din cursa electorală, dimensiunea primejdiei divulgate nu este prea clară. În schimb, limpede este că autorităţile nu au probe suficiente pentru a inculpa vreo forţă politică anume sau vreo persoană publică.

„Dacă până în prezent nu a fost făcut acest lucru înseamnă că nu au fost acumulate toate condițiile pentru înlăturarea din cursa electorală”, a punctat astăzi Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al şefului statului, după încheierea şedinţei Consiliului Suprem de Securitate.

În aceste condiţii, apelând la vigilenţa cetăţenilor şi a forţelor politice, autorităţile acţionează deocamdată profilactic, observă analiştii.

Care a fost totuşi până acum riposta instituţiilor statului la ceea ce SIS-ul a numit vineri „posibilitatea pregătirii unor acţiuni de destabilizare a situaţiei social-politice şi implicare ilegală a unor factori externi şi interni în campania electorală din Republica Moldova”?

Cea mai recentă acţiune e reţinerea şi expulzarea mai multor cetăţeni ucraineni şi ruşi (numărul şi numele acestora nu a fost precizat nici de SIS, nici de Procuratura Ggenerală), care ar fi pregătit materiale publicitare cu caracter subversiv şi ar fi racolat eventuali participanţi pentru viitoare proteste, folosind fonduri de provenienţă dubioasă. Anume în urma acestor fapte, SIS-ul s-a adresat vinerea trecută cetăţenilor cu îndemnul să nu se lase “provocaţi şi atrași în activităţi dubioase”, iar formatorilor de opinie şi politicienilor - „să renunţe la declaraţii şi activităţi ce ar putea genera insecuritate”.

Un politician, Valentin Crâlov, a vorbit luni într-un interviu despre Igor Dodon ca despre un lider politic care ar pune la cale, utilizând fonduri imense de provenienţă îndoielnică, scenarii ce „pot provoca vărsări de sânge” în Moldova. Valentin Crâlov ar avea însă şi motive subiective să se lanseze în astfel de declaraţii, pentru că a intrat într-un conflict cu Igor Dodon după ce ar fi fost forţat să cedeze partidul.

Ce ar însemna însă să fii vigilent într-o campanie electorală, aşa cum a îndemnat serviciul de securitate cetăţenii prin mesajul difuzat vinerea trecută? Iată cum înţelege acest apel Viorel Cibotaru, expertul IPP de la Chişinău:

„Mesajul acesta trebuie să fie privit ca unul de auto responsabilizare. Pentru că sunt partide, cum ar fi Patria, blocul Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală, Partidul Socialiştilor care vorbesc deschis despre posibilitatea organizării unor acţiuni de protest în condiţii în care nu există motive pentru aceste proteste. Şi dacă autorităţile vor decide să contracareze prin forţă nişte acţiuni de acest fel, am putea asista la degradarea situaţiei în violenţe.”

Viorel Cibotaru mai crede că, în faţa unor astfel de pericole, autorităţile ar fi în drept să apeleze la anumite restricţii mai specifice cum ar fi interzicerea pichetării CEC-ul imediat după alegeri. O astfel de decizie ar putea intra însă în coliziune cu libertatea întrunirilor, avertizează pe de altă parte alţi observatori.

Previous Next

XS
SM
MD
LG