Linkuri accesibilitate

E momentul ca liderii politici de la Chişinău să înceapă să se gândească serios la fuziuni (Valentin Naumescu/Timpul.md)


Este puţin probabilă repetarea unui scenariu ucrainean în Moldova (Vladimir Socor pentru Deutsche Welle).

Timpul.md publică un comentariu semnat de Valentin Naumescu, în care autorul constată că după 30 noiembrie, bilanțul pro-vest s-ar putea să nu fie impresionant, ci unul la limită, sau chiar sub 51 de mandate. În opinia sa, cauzele acestui impas sunt multiple. În primul rând, scrie autorul, e fragmentarea excesivă a sistemului de partide, imaturitatea şi ineficienţa lui. „E momentul ca liderii politici de la Chişinău să înceapă să se gândească serios la fuziuni, trecând peste dorinţa fiecăruia de a fi şef, consideră autorul. Valentin Naumescu notează că succesele europene ale Chişinăului nu vor avea o greutate electorală, întrucât simpla fluturare a steagului albastru cu stele galbene nu umple sacul cu voturi. Autorul mai scrie că prin gestul oportunist de a-l susține pe Ponta în campanie, Leancă a pierdut cu siguranță voturi la el acasă dar și printre moldovenii din România. Mandate pentru zestrea anti-occidentală şi anti-românească de peste Prut, susține autorul pot să aducă personajele politice dubioase, dar în creştere de popularitate, de genul Dodon-Usatâi.

„Efectul „Ucraina”în politica de la Chișinău” este titlul unui comentariu semnat de Dan Nicu în ziarul „Adevărul”. Autorul constată că atât partidele care se află acum la guvernare, cât şi opoziţia de stânga, pot câştiga alegerile programate pentru 30 noiembrie. În opinia sa, dacă PCRM ar reveni la guvernare în Republica Moldova, noua putere ar guverna într-o manieră foarte asemănătoare cu cea în care Viktor Ianukovici şi oamenii săi au condus Ucraina din 2010 până în 2014. Dan Nicu scrie că într-o republică din fosta URSS ai cărei cetăţeni îşi dobândesc prin revolte şi alegeri ceva mai multă libertate decât avuseseră, revenirea la o formă de regim mai autoritar şi pro-rus este temporară şi durează foarte puţin, după care societatea îşi revendică din nou dreptul la libertate şi dezideratul de apropiere de valorile democraţiei occidentale. Autorul notează că a văzut acest lucru întâmplându-se în Ucraina și dacă alegerile din 30 noiembrie vor aduce la putere forţe pro-ruse de stânga, în Republica Moldova, această stare de lucruri va dura foarte puţin.

Vasile Gârneț scrie în „Ziarul Naționali că ultima săptămână de campanie va fi una decisivă iar marea luptă se va da pentru cei aproape 25 de procente de indeciși. Editorialistul este de părere că „din acest masiv estuar pot pescui doar partidele pro europene pentru că cei care au ales Rusia și Siberia s-au hotărât mai demult. Indecișii, în opinia sa, sunt dezamăgiți de partidele de la guvernare și au așteptat în zadar să apară o forță politică nouă, potrivită gustului și exigențelor lor, pe care să o susțină fără a avea sentimentul că își irosesc votul sau că își trădează principiile și credința. Vasile Gârneț crede că votul lor depinde foarte mult de înțelepciunea și claritatea mesajelor pe care le vor transmite partidele proeuropene în ultima săptămână de campanie și de felul cum vor ști să arate pericolul ce emană dinspre stânga prorusă, conchide autorul.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie într-un articol publicat pe Deutsche Welle că astăzi va fi convocat Consiliul Suprem de Securitate pentru a se discuta despre posibilele provocări ce ar putea să aibă loc după alegerile parlamentare. Autorul amintește că Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a lansat, timp de o lună, trei avertizări privind activizarea unor mişcări diversioniste ce urmăresc „subminarea cadrului naţional de securitate”. În material este citat analistul politic Mihai Cernencu care este de părere că în campania electorală din Republica Moldova s-au implicat partide care vor să destabilizeze Moldova – vor un Luhansk sau un Doneţk la Chişinău”. Întrebat de Deutsche Welle dacă există riscul unor confruntări post-electorale la Chişinău, analistul politic occidental Vladimir Socor a spus că este puţin probabilă repetarea unui scenariu ucrainean în Moldova. Totuşi, el a admis posibilitatea ca Rusia să recurgă, în raport cu Republica Moldova, la „instrumentul referendumului local”.

XS
SM
MD
LG