Linkuri accesibilitate

Separatismul din Est nu este produsul unei pasiuni naționale, ci calculul rece al unui Imperiu pe moarte (Jurnal de Chișinău)

„Moldovenii trebuie treziți la realitate” astfel își intitulează Nicolae Negru editorialul publicat în „Ziarul Național”. Autorul amintește de datele ultimului barometru de opinie publică, care arată că 39 la sută din alegătorii moldoveni ar vota pentru orientarea vestică și 43 la sută – pentru cea estică și constată că viitorul european al Republicii Moldova se află sub semnul întrebării. Şanse mai sunt însă scrie Nicolae Negru, întrucât și victoria lui Iohannis în fața lui Ponta părea imposibilă. Editorialistul crede că valul „trezirii” în fața pericolului poate să se nască doar în interior, prin efortul celor inteligenți și lucizi, care pot vedea lucrurile în perspectivă.

Tot în „Ziarul Național”, Mariana Rață scrie că după ce a epuizat apartamentele sociale, Primăria Chișinău a trecut la despăgubirea cu milioane de lei a procurorilor și polițiștilor care cer locuințe gratuite de la stat. În ultimii trei ani s-ar fi acordat peste 25 de milioane de lei prin intermediul unor tranzacții de împăcare cu oamenii legii, achitându-se costul locuințelor. Numai că, susține Mariana Rață, primăria a fost deosebit de generoasă cu ei, iar unii polițiști care au primit recompense considerabile, nu au indicat locuințele în declarația de avere. Autoarea mai scrie că în majoritatea acestor cazuri executor judecătoresc a fost Dumitru Manole, despre care presa a scris că a fost reținut în flagrant delict în timp ce lua mită.

Jurnaliștii de la ziarul „Jurnal de Chișinău” scriu în articolul intitulat „Schimbarea la față a separatismului”, că separatismul din Est nu este produsul unei pasiuni naționale, ci calculul rece al unui Imperiu pe moarte. Acest imperiu, în opinia autorilor, știe că singura lui modalitate de a supraviețui este de a se reproduce, în mintea tuturor celor care nu s-au putut desprinde de acesta. Creând artificial aceste condiții istorice în mintea bravilor militanți din Luhansk sau a moldovenilor care se visează la Uniunea Vamală, se creează o lume paralelă, care mai devreme sau mai târziu se va confrunta cu lumea reală și atunci toată această populație se va pomeni că a trăit nu la poarta raiului, ci la intrarea în balamuc, conchid jurnaliștii.

„Cine a distrus imaginea actualei guvernări?” Se întreabă Silviu Tănase într-un editorial publicat în ziarul „Tmpul”. Autorul notează că guvernarea a hrănit electoratul cu lozinci în loc să asigure o bună guvernare, iar în opinia sa, o reclamă mai bună pentru UE decât o guvernare pro-UE transparentă și democratică nu poate exista. Silviu Tănase scrie că votanții partidelor proeuropene vor trebui să cântărească succese ale guvernării (regimul liberalizat de vize, semnarea Acordului de Asociere cu UE sau pluralismul de opinii), dar și starea în care au ajuns majoritatea domeniilor administrate de guvern. Cine va fi la putere? acest lucru va depinde hotărâtor de prezența la vot, susține autorul.

Portalul MoldStret face o sinteză a declaraţiilor vicepremierului Adrian Candu, într-un interviu pentru RIA Novosti. Astfel, jurnaliştii scriu că autorităţile de la Chişinău sunt gata să propună investitorilor ruşi o serie de obiective importante din patrimoniul public. În lista întreprinderilor care ar putea fi propuse spre privatizare, Candu include reţelele de distribuţie a energiei electrice RED Nord şi RED Nord-Vest, dar şi Moldtelecomul, estimat de acesta la 250 de milioane de dolari. „Avem de gând să modificăm legislaţia şi să permitem investitorilor străini să cumpere terenuri agricole” declară ministrul, notând că sectorul agrar, industria vinicolă, sectorul bancar, sunt domenii în care capitalul rus poate fi investit.

XS
SM
MD
LG