Aproape de centrul istoric al oraşului Praga, pe o uliţă cu puţină animaţie, acum un an a apărut o cafenea - Kafe Afrika. La prima vedere pare un local obişnuit, doar cu un aspect mai colorat, semn că vei avea de-a face cu un mediu, cultură şi gastronomie africane.
Profitul nu este singurul scop pe care îl urmăresc fondatorii acestei cafenele. Ea este gândită ca un fel de mână de ajutor pentru refugiaţii din Africa. Ei sunt angajaţi aici pe o perioadă de şase luni, timp în care învaţă limba şi specificul populaţiei băştinaşe, şi în plus capătă experienţă de muncă. Kofi Nkrumah, unul din membrii fondatori spune că ideea proiectului s-a născut dintr-o necesitate: integrarea în societate a celor care poartă eticheta de străin:
„Ceea ce au ei, este faptul că sunt nişte oameni frumoşi la suflet. Le place să zâmbească, să facă glume şi sunt foarte ospitalieri, au ospitalitatea africană. De aceea, noi am hotărât să construim acest proiect, iar temelia să fie specificul acestor oameni. Kafe Afrika este proiectul unde putem pune în valoare talentul lor, aici ei pot fi fireşti. Am decis că dacă vom face ceva, având în vedere posibilităţile lor, le va fi mai uşor să înveţe.”
Refugiaţii şi-au părăsit ţara fie din motive politice, fie economice. Fie pentru că au urmat un membru al familiei, aşa cum s-a întâmplat în cazul Lydiei Okiga. Ea a venit în Praga cinci ani în urmă şi este una din primii angajaţi ai cafenelei. Chiar dacă au studii, imigranţii africani obţin cu greu o recunoaştere a pregătirii lor profesionale, de asta, o asemenea experienţă, contează mult pentru ei. Lydia, de exemplu, are studii economice, irelevante în noua sa patrie, aşa cum afirmă. Convingerea ei este că după Kafe Afrika, va fi tratată cu mai mare încredere de potenţialii angajatori:
„Uneori e mai bine, uneori mai greu, dar pentru mine este un ajutor pentru că aici pot învăţa limba cehă şi acumulez experienţă. După asta aş putea lucra cu uşurinţă într-un hotel sau restaurant. De la început găteam la bucătărie, acum muncesc la bar şi îmi place mai mult, pentru că interacţionez în fiecare zi cu clienţii, îmi place să lucrez între oameni.”
Proiectul Kafe Afrika este susţinut financiar de Iniţiativa Humanitas Africa şi Uniunea Europeană. Banii care se adună din vânzări merg spre întreţinerea localului, cea mai mare parte fiind înghiţită de chirie. Kofi Nkrumah spune că spaţiul pe care îl închiriază acum este mult prea mare şi costisitor pentru acest proiect, iar din acest motiv există riscul ca după încetarea finanţării, afacerea să nu mai fie sustenabilă. Lucrurile s-ar schimba dacă ar veni mai mulţi clienţi. Oamenii abia descoperă cafeneaua şi multora le plac bucatele africane, spune Kofi. El crede că acest model de integrare a refugiaţilor trebuie să fie cunoscut şi poate chiar extins, întrucât le este de ajutor:
„După ce îi luăm la muncă îi învăţăm cum se lucrează în acest domeniu, ce presupune o interacţiune cu oamenii. Ei lucrează la bar, în bucătărie, încercăm să îi învăţăm de toate. În şase luni ei învaţă nu teorie ci practică. Nu este uşor să le găsim un loc de muncă. Avem experienţe reuşite, dar şi oameni care încă aşteaptă. Important este faptul că ei au experienţa pe care o cer de fiecare dată angajatorii.”
Kafe Afrika este unicul proiect de acest gen din Praga, în sprijinul refugiaţilor africani. În urmă cu 10 ani, spune Kofi, unul din membrii fondatori ai proiectului, oameni de culoare erau foarte puţini în Praga, acum ei sunt mulţi şi continuă să vină. Societatea cehă este una tolerantă, remarcă Kofi, însă refugiaţii nu sunt în măsură,fără ajutor, să devină parte a acestei societăţi.
***
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenţei proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.
