Linkuri accesibilitate

Istoricul şi publicistul Gheorghe Cojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru.

Gheorghe Cojocaru: „Cele mai recente sondaje de opinie atestă, dincolo de șansele unor partide de a accede în viitorul Parlament, cinci-șase la număr, o largă polarizare a opiniei publice în ceea ce privește orientarea externă a Republicii Moldova. Dacă o parte semnificativă a societății își dorește continuarea drumului european, alta, dimpotrivă, respinge această alegere, optând pentru aderarea la spațiul eurasiatic. Această împărțire categorică între adepții orientării spre Est și Vest induce un grad de imprevizibilitate asupra direcției pe care o va urma noua conducere politică, rezultată din alegerile parlamentare din 30 noiembrie.”

Europa Liberă: Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin acordul cunoscut, a determinat vreo schimbare în opțiunea cetățenilor privind cursul de politică externă?

Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Cu regret, acest aspect scapă anchetelor sociologice, astfel că, în lipsa unor date măsurate cu instrumentarul științific, este dificil de formulat un răspuns limpede la această întrebare. Totuși, răspunsul va fi dat în curând, la scrutinul parlamentar, atunci când se va vedea cine are câștig de cauză: partidele care pledează pentru integrarea europeană sau cele care ar dori să împingă societate în spațiul eurasiatic.”

Europa Liberă: Dar actuala guvernare, cea care își atribuie meritul de a fi așezat Republica Moldova pe făgașul ireversibil al integrării europene, a exploatat cum ar fi trebuit acest rezultat notabil al politicii sale externe sau, dimpotrivă, s-a cam îmbătat cu apă rece, cum spun unii observatori?

Gheorghe Cojocaru: „Nu se poate spune că actuala guvernare democratică și liberală nu ar fi promovat, într-un fel sau altul, ca un element esențial al cursului său politic, aceste rezultate în relația cu Uniunea Europeană, însă a făcut-o de o manieră destul de palidă și fără a merge în profunzime, pentru a ajunge la oamenii simpli. Cu alte cuvinte, nu a știut să organizeze un „mers în popor” pentru a aduce și a întări ideea europeană acolo unde nu ajunge firul de cablu televizat. Pe de altă parte, dacă efectele pozitive ale asocierii la Uniunea Europeană întârzie să se producă la nivelul extins al societății, efectele negative ale sancțiunilor aplicate de Federația Rusă la produsele tradiționale de export au determinat în mare parte reacții acuzatorii în adresa directă a actualelor autorități, fapt care se va deconta la alegerile de la sfârșitul acestei luni.”

Europa Liberă: Mai pot fi cumva îndreptate lucrurile în acest sens și în ce măsură?

Gheorghe Cojocaru: „Pe ultima sută de metri e greu, dar nu imposibil. Unul dintre factorii determinanți, din acest punct de vedere, ar putea fi cei plecați în afară, în special, cetățenii cu drept de vot stabiliți în țările europene. Recentele alegeri prezidențiale din România au arătat ce forță de convingere are diaspora și ce efecte surprinzătoare poate produce includerea și participarea acesteia la procesul electoral.”

Europa Liberă: De aici rezultă întrebarea firească: are oare diaspora moldovenească motive să iasă la vot, așa cum au ieșit românii la alegerile prezidențiale din turul di?

Gheorghe Cojocaru: „Motivul ar fi conștientizarea acestui moment de cotitură, pe care trebuie să-l parcurgă întreaga societate la alegerile parlamentare, pentru a ajunge la un orizont european ireversibil.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG