Linkuri accesibilitate

UE pregătește noi sancțiuni împotriva separatiștilor, avertizează Rusia


Se insistă însă în termeni mai severi decât de obicei asupra faptului că UE nu recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia.

Deși Rusia a tot fost avertizată de posibilitatea unor noi sancțiuni iminente, chiar și prin intermediul liderilor occidentali care s-au întâlnit peste weekend cu Putin la summitul G20 în Australia, miniștrii de externe ai Uniunii Europene reuniți astăzi la Bruxelles nu au luat deocamdată o asemenea decizie, preferând să aștepte rezultatul întâlnirii de mâine, marți, dintre ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și omologul său rus Serghei Lavrov.

Chiar și așa, surse interne vorbesc de posibilitatea unor noi sancțiuni în mai multe etape, mai întâi lărgind cercul sancțiunilor aplicate autorităților separatiste, și abia după aceea trecând la noi măsuri care să afecteze Rusia.

Astfel, miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis în principiu să impunsă noi sancţiuni legate de criza din estul Ucrainei, în centrul atenţiei fiind din nou liderii separatişti din estul Ucrainei. Miniștrii au reiterat faptul că Uniunea Europeană nu recunoaşte şi nu acceptă alegerile organizate în regiunile separatiste Luhansk şi Doneţk după alegerile generale din restul Ucrainei.

Comunicatul final e redactat în termeni severi, însă nu conține nimic nou față de multe alte luări de poziție anterioare ale UE. Se cere doar punerea unor noi nume pe lista persoanelor care nu vor mai putea călători în UE şi ale căror bunuri vor fi îngheţate. Miniștrii au cerut serviciilor externe ale Comisiei Europene, conduse de șefa diplomației UE Federica Mogherini, să redacteze, până la sfârșitul lunii, o listă de nume ale autorităților separatiste din Donețk și Luhansk care ar putea fi adăugate listei deja existente a persoanelor supuse sancțiunilor.

Șefa diplomației UE Federica Mogherini a reamintit în detaliu poziția Uniunii Europene: respectarea acordului de încetare a focului de la Minsk; asigurarea condițiilor pentru ca observatorii OSCE să poată acționa pe teren; extinderea misiunilor OSCE și la monitorizarea posturilor de frontieră ale Rusiei, astfel încât granița ruso-ucrainenaă să devină sigură.

Se insistă însă în termeni mai severi decât de obicei asupra faptului că Uniunea Europeană nu recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia. In privința unor sancțiuni aplicate direct Rusiei, însă, se va aștepta viitoarea întâlnire la vârf europeană de luna viitoare, care va pune capăt președinției rotative italiene a UE.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG