Linkuri accesibilitate

Rusia consideră că negocierile puterilor internaționale cu Iranul s-ar putea prelungi după 24 noiembrie


Rusia și-a exprimat îndoiala că poate fi respectat termenul limită de la 24 noiembrie pe care și l-au stabilit puterile internaționale și Iranul pentru a încheia un acord de reducere a programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor. „Nu poate fi exclus că poate fi nevoie de mai mult timp pentru a se ajunge la un compromis reciproc acceptabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de externe, Aleksandr Lukașevici. Marea Britanie, China, Franța, Germania, Rusia și Statele Unite, care negociază cu Iranul doresc să se asigure că Teheranul nu urmărește obținerea armei atomice. Iranul, care spune că urmărește doar scopuri pașnice, dorește să fie ridicate sancțiunile economice impuse de Consiliul de Securitate ONU și de țările occidentale. Dar negociatorii spun că mai sunt obstacole mari în calea unei înțelegeri.

XS
SM
MD
LG