Linkuri accesibilitate

Ce vă place: politețe sau spontaneitate?

A doua dezbatere dintre finaliștii prezidențialelor scoate la iveală un Klaus Iohannis mai vorbăreț și un Victor Ponta mai stăpân pe sine. Candidatul dreptei a venit mai pregătit, a insistat mai mult asupra problemelor anti-corupție, dar nu a știut să răspundă dezinformărilor premierului și a ratat oportunitatea de a-și demonstra hotărârea de a-și soma colegii condamnați sau trimiși în judecată, să plece din parlament. Victor Ponta a insistat în schimb că România nu se află în recesiune economică și că Institutul Național de Statistică le va da vești bune românilor, vineri, cu două zile înainte de runda finală a prezidențialelor. Klaus Iohannis ar fi putut să-l întrebe dacă acest institut și-a pierdut statutul independent și a intrat în subordinea guvernului, dar nu a făcut-o.

Totuși, spre deosebire de prima confruntare în care Klaus Iohannis s-a hotărât brusc să participe la dezbaterea televizată fără ca măcar să se consulte cu echipa sa de campanie, în această seară a venit cu dosare pline cu mesaje din diaspora despre dreptul la vot și a punctat din nou pe această temă. L-a atacat apoi pe Victor Ponta spunând că „oriunde în lume un politican care e prins că a plagiat e obligat să se retragă din politică” și că „la noi unul dintre aceștia dorește să fie președintele României”. Premierul s-a apărat imediat argumentând că Înalta Curte i-a dat o sentință definitivă, spre deosebire de cazul Iohannis, care are un dosar de incompatibilitate în pronunțare.

Candidatul dreptei nu a știut să meargă până la capăt cu acest subiect și să spună că decizia Înaltei Curți nu este un verdict de nevinovăție pentru Victor Ponta, ci doar o decizie că nu se începe urmărirea penală. Plagiatul premierului rămâne, deci, un subiect deschis, dar pe care contracandidatul său nu îl stăpânește.

Iohannis a venit cu o listă de 38 de colegi de partid ai lui Victor Ponta urmăriți penal și condamnați în cazuri de corupție, în vreme ce premierul încerca să-l convingă pe Iohannis să spună că mâine liberalii aflați în situaţii similare își vor da demisia din parlament.

În finalul dezbaterii, Iohannis a refuzat să-i pună o întrebare lui Victor Ponta, în schimb acesta i-a dat un citat al cardinalului greco-catolic Iuliu Hosu: „dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București” și l-a întrebat dacă este de acord cu această afirmație. Iohannis a fost de acord, dar nu a avut prezența de spirit să amintească despre campania dură a Bisericii Ortodoxe Române și nici despre felul în care statul român s-a opus până acum cât a putut retrocedărilor bunurilor mobile și imobile ale greco-catolicilor, bunuri care au fost confiscate odată cu instalarea regimului comunist.

Cea de-a doua dezbatere dintre preziendțiabilii români a fost mai echilibrată, fără să semene, însă, cu o confruntare serioasă, cum se făceau până acum. Iohannis a fost mai bun, a punctat mai mult, dar din nou a lăsat senzația de detașare prin zâmbetul său condescendent, în vreme ce Ponta s-a pierdut în cifre, și-a întrerupt permanent interlocutorul, a vrut să demonstreze că poate mai mult, dar a fost blocat de propriile răbufniri nepoliticoase.

XS
SM
MD
LG