Linkuri accesibilitate

Sergiu Musteață: „sub incidența valului de deportări au căzut toate comunitățile conlocuitoare din Basarabia”


Despre a doua ediție a „Expediției memoriei” un interviu cu profesorul univ. Sergiu Musteață.

Istorici, jurnalişti şi studenţi de la diferite instituţii din Republica Moldova şi România se vor afla, în perioada 12-23 noiembrie, în Kazahstan, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Expediţiei memoriei”, un proiect al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM).

Un pelerinaj, ştiinţific inclusiv, al tinerilor cu precădere, pe urmele deportaţilor moldoveni/români. Vom vorbi despre scopul, semnificaţia şi modul în care se desfăşoară această expediţie cu Sergiu Musteaţă, preşedintele ANTIM.

Europa Liberă: Aşadar, o nouă ediţie a „Expediţiei memoriei”, aşa cum este numită deplasarea în Kazahstan, a unui grup de tineri cercetători, din câte înţelegem, pe urmele moldovenilor, românilor deportaţi în această zonă, altădată, a URSS. Ca să reîmprospătăm un pic lucrurile, cum a apărut ideea acestui pelerinaj – i-aş spune – ştiinţific şi ce menire şi-a asumat?

Sergiu Musteaţă: „Ideea vine de la colegii noștri lituanieni care au un proiect similar „Expediţiei memoriei” și vizează zona Siberiei. După o vizită a colegului Octavian Țîcu la ei, când s-a întors acasă a zis - hai să facem ceva ca să recuperăm memoria celor deportați din Basarabia. Și ne-am gândit cum să trasăm o linie mai ușor de realizat și să facem primul popas în Kazahstan, în contextul relațiilor contemporane pe care le avem noi cu Rusia, sau în contextul realităților în care suntem.

Ne-am gândit că totuși este mai bine, mai ușor să mergem în Kazahstan, deoarece acolo, deși avem o comunitate de moldoveni/români mai mică, sunt trei asociații obștești cu care am luat legătura anul trecut. Prima dată echipa a mers în zona Karaganda, unde s-au întâlnit cu reprezentanții diasporei moldovenești de acolo și au vizitat Universitatea Bolashak, am stabilit o legătură foarte bună cu istoricii de acolo, cu studenții de acolo, am ajuns la documentele de arhivă în special și am vizitat lagărele de la Spask și alte zone unde au fost deportați deținuți, în primul rând prizonierii de război. Şi în partea a doua, bineînțeles, locațiile unde au fost plasați moldovenii deportați în anii stalinismului.”

Europa Liberă: Cu ce s-a soldat prima ediţie a expediţiei şi ce continuare îşi va avea în cea curentă?

Sergiu Musteaţă: „Prima ediție s-a soldat cu un material video extraordinar de bogat. Noi am promis că vom veni cu un film documentar, ceea ce încercăm să realizăm. Nu l-am realizat atât de repede deoarece ne-am gândit că este bine să mai facem o rundă, să mai mergem încă o dată în Kazahstan, ca să colectăm noi date deja din zona de sud. De aceea anul acesta echipa va face primul popas în zona Almaty, după care vor reveni la Karaganda.

Noi am încercat să căutăm oameni care au supraviețuit deportărilor. Anul trecut l-am găsit pe unicul om care mai este în viață, deportat încă în anii '40, e vorba de Ion Rusu din Başcalia, Căuşeni, care mai trăiește și are o gospodărie în stil moldovenesc tradițional. Am găsit un protagonist al filmului, dar am găsit și membri ai diasporei ajunși acolo mai târziu în anii sovietici, fie în contextul desţelenirii, fie în contextul altor proiecte economice ale lumii sovietice, sau soarta i-a aruncat acolo și am luat un interviu de la ei.

Partea a doua este faptul că am descoperit listele de arhivă a prizonierilor de război și un lucru impresionant: dacă până mai ieri se considera că au fost circa șapte mii de prizonieri de origine românească, inclusiv din Basarabia, astăzi noi am ajuns la datele din arhivă unde am găsit cifra de peste zece mii de prizonieri. Sper că zilele următoare colegii mei se vor întâlni din nou cu colegii de la Universitatea Bolashak care ne ajută să intrăm în posesia acestor liste de arhivă, să le sistematizăm și pe parcursul anului următor să publicăm un volum, bineînțeles cu o analiză a ceea ce a însemnat fenomenul acesta al prizonierilor.

Le vom publica ca oamenii de acasă, moștenitorii să poată afla soarta lor. Mulți au murit, au fost înmormântați acolo, de soarta lor nu se mai știe nimic, doar că au dispărut sau doar că au ajuns în prizonieratul sovietic. Publicarea acestor liste probabil ne va permite să cunoaștem mai bine ce s-a întâmplat atunci, fie în contextul anului 1941, fie în contextul 1943, 1944, 1945.”

Europa Liberă: Un proiect sprijinit doar de autorităţile de la Bucureşti, cum aţi remarcat la o conferinţă de presă. Cele moldovene au avut vreun motiv explicat pentru o mai puţină înţelegere a semnificaţiei unei astfel de expediţii? Înţelegem că în acest an proiectul devine moldo-român şi va avea trei dimensiuni distincte ca cercetare pe teren şi rezultat. Ce precizări aţi putea face în acest sens?

Sergiu Musteaţă: „Eu am spus și ieri la conferința de presă că, din păcate, guvernul Republicii Moldova a rămas rigid la susținerea acestui proiect. Dar noi sperăm totuși că după alegeri se vor limpezi lucrurile și noua componență a guvernului va fi mai atentă la ceea ce înseamnă recuperarea memoriei și

Din păcate, guvernul Republicii Moldova a rămas rigid la susținerea acestui proiect...

reconstituirea trecutului tragic al Basarabiei. Și anul trecut, și anul acesta proiectul este susținut de guvernul României.

Anul acesta am inclus în componența echipei și tineri din România, de la Universitatea din Iași și de la București, și doi jurnaliști din România, deci, este o echipă mixtă ceea ce înseamnă tinerii istorici, pe de o parte, pe de altă parte jurnaliști, deoarece înregistrăm video, pregătim filmul documentar.

Anul acesta l-am cooptat și pe un expert în filme documentare, Virgil Mărgineanu, care ne va ajuta și mai mult la realizarea unui film, poate chiar mai multe filme documentare, depinde de protagoniștii pe care îi vom descoperi anul acesta. Eu sper că după revenire noi vom prezenta rezultatele de anul acesta, pe parcursul anului următor vom prezenta și filmul. Și poate cei de la guvern vor fi mai atenți la ceea ce facem și ne vor susține în viitor. Deși anul acesta ne-au susținut logistic prin implicarea instituțiilor diplomatice care să ne faciliteze o cuminicare mai eficientă cu cei de acolo. Dar noi sperăm totuși mai mult și la o susținere financiară, deoarece un film documentar, o expediție într-o zonă atât de îndepărtată desigur că implică și anumite cheltuieli.”

Europa Liberă: Un fim înțelegem este deja în fază avansată de pregătire. A existat, cum ați spus, o comunicare cu urmaşii celor deportaţi sau stabiliţi acolo din alte motive. Ați vorbit despre acces la arhive, ați întâmpinat vreo problemă în acest sens? A existat vreo colaborare cu autoritățile și nu doar cu cercurile științifice din această țară?

Sergiu Musteaţă: „Anul trecut am avut marele noroc de a stabili o relație eu aș spune chiar colegială și prietenească cu rectorul universității Bolashak de la Karaganda, care este istoric de meserie și care ne-a facilitat accesul la aceste documente. Bineînțeles că sunt bariere birocratice și acolo. Noi nu am avut ocazia să lucrăm direct în fondurile din arhivă în primul rând, din lipsa timpului, în al doilea rând, procedurile sunt mai delicate. Și în sensul acesta noi de fapt am profitat de bunele intenții ale colegilor de acolo care au publicat deja câteva liste legate de prizonierii japonezi, prizonierii maghiari…

Acum ei sunt interesanți să dezvolte acest proiect ca să publicăm și listele prizonierilor români și basarabeni și chiar ne-au promis publicarea acestor liste din contul lor. Noi trebuie doar să procesăm datele, să facem o analiză în contextul istoriografic contemporan. Va fi o lucrarea primară, o lucrare care nu s-a mai publicat până acum la capitolul aceasta, a prizonierilor de război și publicarea documentelor de arhivă din Kazahstan.”

Europa Liberă: În general, cât de mult se mai cunoaşte la nivel de cetăţean mediu şi grăbit despre deportări şi drama acelor oameni? Mai este cumva marcată în vreun fel societatea de tragedia acelor familii ?

Sergiu Musteaţă: „Eu nu aș vrea să spun că este un tabu, dar oricum este un segment despre care lumea nu prea vrea să vorbească. Cea care știe. Dar

Trebuie să vorbim, să scriem, să mediatizăm și această filă de istorie trebuie să ne unească...

marea majoritatea din păcate nu cunosc realitățile acelor timpuri. În sfârșit avem un monument la Chișinău care încearcă într-un fel să comemoreze victimele deportărilor, dar din păcate lucrul acesta nu este suficient. Noi trebuie să vorbim, să scriem, să mediatizăm acest lucru și această filă victimizantă trebuie să ne unească, trebuie să ne conducă la o coeziune socială, deoarece au avut de suferit toți.

Din păcate în Republica Moldova aspectul acesta al deportărilor este abordat diferit - o parte susține, o altă parte se ferește să vorbească, deoarece se asociază cu regimul și moștenirea sovietică. Ceea ce nu este bine, deoarece sub incidența valului deportărilor au căzut toate comunitățile conlocuitoare din Basarabia sau din Moldova sovietică. Printre aceștia se regăsesc și găgăuzi, și ucraineni, și ruși, şi moldoveni/români. În sensul aceasta au suferit toți și recuperarea acestei istorii tragice trebuie să ne ajute să fim mai buni, să ne ascultăm, să înțeleg, să vorbim despre asta, ca în final să conștientizăm tragismul acelei epoci, tragismul acelui regim totalitar.”

Europa Liberă: În prezent în Kazahstan ar fi peste 14 mii de moldoveni originari din Basarabia sau chiar rezidenți ai RSSM, nu știu dacă și ai Republicii Moldova. Se autoidentifica în calitate de comunitate distinctă, inclusiv pe baza memoriei, acești oameni pe baza amintirii unui trecut dramatic sau lucrurile sunt diferite ca în toate cazurile când vorbim de comunități ușor scindate de oameni.

Sergiu Musteaţă: „La nivelul statisticei este adevărat. Dacă în anul 1989 erau peste 30 mii, astăzi sunt doar puțin peste 14300 de moldoveni care se declară conform recensământului moldoveni, unii dintre ei chiar insistă că sunt moldoveni, și nu români. Ei se identifică ca moldoveni, ei încearcă să păstreze tradițiile, mai puțin comunicarea în limba română, unii dintre ei au uitat-o mai ales cei care au plecat cu mult timp în urmă și sunt în vârstă, chiar același dl Rusu deportat în 1949 nu mai vorbește româna, dar o înțelege, noi întrebările le puneam în română, iar dumnealui ne răspundea în rusă.

Ei și-au creat trei asociații una la Karaganda, alta la Pavlodar și a treia la Almaty, și încearcă într-un fel să-și păstreze memoria locurilor de baștină, să comunice în limba română, să organizeze anumite activități culturale care nu numai îi identifică ca apartenenți ai tradițiilor și valorilor din spațiul pruto-nistrean, dar și probabil să-i unească ca comunitate. Și în felul aceasta autoritățile kazahe îi susțin, deoarece există Asambleea naționalităților pe lângă președintele țării. Anul acesta se vor întâlni colegii mei și cu reprezentanții acestei adunări pentru a vedea cum se poate mai bine de colaborat și cum mai bine să integreze comunitățile moldovenilor în activitățile pe care ei le au, grupurile minoritare din această țară imensă.”

XS
SM
MD
LG