Linkuri accesibilitate

„Astăzi pe e-sănătate aflați că încă un medicament este retras în regim de urgență din farmaciile din Moldova. Este vorba despre un preparat antiepileptic - Orfiril Long. Medicamentul este administrat pentru tratamentul crizelor epileptice și al maniei. După retragerea din farmacii, acesta urmează să fie nimicit.

Mai aflați și că peste 85 la sută dintre copiii din satele Republicii Moldova nu respectă igiena orală. Aceștia nu se spală pe dinți pentru că n-au cu ce, iar la stomatolog ajung doar atunci când aceștia cad sau sunt stricați de carii avansate. O altă problemă este și lipsa specialiștilor. Din numărul total de 1.678 de medici stomatologi şi dentişti care activează în sectorul public, aproximativ 50% acordă asistență stomatologică atât adulţilor, cât şi copiilor. De fapt, în Moldova nu există rezidențiat în stomatologia pediatrică, astfel că și acei puțini specialiști care există s-au dezvoltat cu propriile forțe și resurse.

Pe e-sănătate aflați și care sunt cele zece cauze penale în care sunt vizați medicii moldoveni. În ultimii cinci ani, Procuratura Generală a deschis peste 350 de dosare în privința acestora. Astfel, cele mai frecvente cauze penale au fost deschise pentru nerespectarea metodelor de acordare a asistenței medicale, neacordarea ajutorului medical, prescrierea ilegală a preparatelor psihotrope, utilizarea ștampilelor false, corupere pasivă, escrocherie, fals în acte publice și trafic de influență.

Tot pe e-sănătate mai citiți un interviu cu expertul ucrainean în domeniul controlul tutunului, Andrei Skipalski, semnat de către Sorina David. Specialistul povestește despre experiența Ucrainei în lupta cu fumatul, ce impedimente au întâlnit, dar și ce rezultate au obținut după ce țara vecină a implementat măsuri drastice în lupta cu acest viciu. Expertul spune că rezultatele nu s-au lăsat așteptate prea mult, anume din motivul că înșiși oamenii își doresc să renunțe la fumat, doar că au nevoie de ajutor pentru a reuși acest lucru. Acest ajutor vine prin intermediul legislației antitutun, domeniu la care Moldova trebuie să lucreze intensiv, dacă vrea să schimbe lucrurile spre bine.

Mai aflați și că Sistemul Informațional Integrat în Sănătate (SIIS), dezvoltat de platforma e-sănătate, oferă o posibilitate unică moldovenilor – ei vor putea face solicitări online ca medicul de familie să-i consulte la domiciliu. Cererile pot fi efectuate prin Dosarul Electronic de Sănătate, care este parte componentă a Sistemului Informațional Integrat în Sănătate. Pentru a putea beneficia de această facilitate, moldovenii trebuie să-și facă un dosar electronic de sănătate.”

XS
SM
MD
LG