Linkuri accesibilitate

„Când am văzut masele de est-germani, am știut de îndată că dreptatea este de partea lor”


Un interviu acordat lui Erik Kirschbaum (Reuters)

Ofițerul est-german care a dat ordinul deschiderii Zidului de la Berlin în urmă cu 25 de ani spune că a plâns în tăcere după câteva momente, când hoardele de est-germani euforici au trecut pe lângă el ca să guste libertatea în Berlinul de vest.

Harald Jaeger a declarat într-un interviu acordat agenției Reuters că la 9 noiembrie 1989 a petrecut câteva ore încercând în zadar să afle de la superiori ce are de făcut cu cei aproximativ 20.000 de demonstranți care voiau să iasă din Berlinul de est prin postul de control unde se afla.

Când s-a săturat să fie ținta batjocurii compatrioților și să audă mereu de la comandanți că nu știu ce să-i spună, Jaeger a ordonat celor 46 de grăniceri din subordinea lui să îndepărteze bariera.

Apoi a făcut un pas înapoi și a plâns – lacrimi de ușurare pentru deznodământul pașnic al tensiunilor, lacrimi de frustrare pentru că fusese abandonat de superiori și lacrimi de disperare ale unui om care crezuse atâția ani în idealurile comuniste.

Jaeger intrase în trupele de grăniceri în 1961, anul ridicării Zidului. În cei 28 de ani a văzut bariera transformându-se dintr-un vălătuc de sârmă ghimpată într-un zid de cărămizi și apoi într-o formidabilă construcție de beton dublă, lungă de 160 km care încercuia Berlinul de vest, democratic, rupând în două străzi, gări, conducte, cimitire și familii.

„Lumea mea se prăbușea, iar eu simțeam (la 9 noiembrie 1989) că am fost abandonat de partid și de comandanți”, își amintește Jaeger, acum în vârstă de 71 de ani. „Pe de o parte am fost extrem de dezamăgit, pe de alta extrem de fericit că totul s-a terminat fără violențe. Nu era cu totul exclus un alt deznodământ”.

Istoricii laudă curajul arătat de Jaeger la punctul de trecere din Bornholmer Strasse în momentul decisiv: ora 11.30 seara, 9 noiembrie 1989, când Zidul Berlinului și-a pierdut rostul, iar războiul rece s-a sfârșit. Peste câteva ore est-germanii dansau cocoțați pe Zid la Poarta Brandenburg și la alte puncte de trecere ce fuseseră deschise.

Cu puțin timp înainte, asemenea scene ar fi fost de neconceput pentru orice om cu scaun la cap. Nu trecuse prea mult timp de când președintele american Ronald Reagan îi cerea la Poarta Brandenburg liderului sovietic Mihail Gorbaciov să desființeze Zidul. Discursul lui Reagan din 1987 trezise emoții, dar și zâmbete ironice: Zidul nu poate dispărea cu una, cu două.

„După ce am reușit să asimilez lăuntric cele întâmplate am fost fericit pentru compatrioții mei est-germani, pentru că asta își doreau”, spune Jaeger, care în urma deciziei sale de atunci risca să fie judecat pentru trădare și chiar a fost anchetat pentru scurt timp de procurorii RDG înaintea dispariției statului comunist.

În seara zilei de 9 noiembrie Jaeger luase cina și văzuse la televizor pe la ora 8 acum faimoasa conferință de presă a lui Guenther Schabowski. Oficialul de partid est-german, fluturând un document, a anunțat cu un aer aproape absent, ca din întâmplare, că est-germanii, inclusiv berlinezii vor avea voie să circule liber în Vest – ceva ce nu mai era posibil din 1961. „Când am auzit ce spune Schabowski – își amintește Jaeger – mi-am spus: Ce naiba vorbește? Ar fi trebuit să știe că toți est-germanii vor lua cu asalt granița, iar nouă nu ne spusese nimeni nimic. Dacă nu mă uitam în seara aceea la televizor, aș fi fost luat prin surprindere total”.

Jaeger spune că și-a dat seama mai târziu din ce cauză nu au fost în stare superiorii lui să-i spună ce are de făcut, deși i-a sunat de opt ori: pentru că se întâmpla ceva neprevăzut.

Creatorii Zidului promiseseră că el va rămâne în picioare până în ziua când Germania de vest și capitalismul se vor prăbuși, iar germanii se vor reuni într-un stat comunist. În cei 28 de ani de existență a Zidului, cel puțin 136 de oameni au murit încercând să-l treacă din est spre vest.

De ce a decis Jaeger să deschidă Zidul în ziua fatidică în loc să recurgă la forță ca să disperseze o mulțime est-germană în care se afla printre alții și viitorul cancelar al Germaniei unite Angela Merkel?

„Speram ca totul să se încheie cumva în mod pașnic”, spune el. „Când am văzut masele de est-germani, am știut de îndată că dreptatea este de partea lor. Dar eu eram un simplu ofițer cu autoritate limitată. Întrucât însă nici un superior nu se sinchisea să-mi spună ce am de făcut, am fost forțat să acționez”.

Jaeger, care trăiește dintr-o pensie modestă într-un orășel de la nord de Berlin, spune că în seara aceea nu doar el, ci și cei 46 de subalterni aflați în post erau tot mai nervoși pe măsură ce mulțimea creștea. Se temeau că evenimentele ar putea lua o turnură violentă, că puștile și revolverele lor ar putea încăpea pe mâna unor golani. Mulți dintre subalterni îi cereau tot mai insistent lui Jaeger să ia o decizie până mai este timp.

La 11:30, Jaeger le-a spus grănicerilor să deschidă poarta din Zid. S-au arătat așa de surprinși, încât a fost nevoit să repete ordinul.

„Nu s-au opus, dar au ezitat pentru că știau că evenimentele nu urmează scenariul oficial și că ceea ce va întâmpla va fi ireversibil”, spune Jaeger. „A durat un timp până să „digere” ordinul. Dar când totul s-a terminat cu bine, mi-au spus și ei: bravo, Harald!”.

Jaeger, al cărui rol în căderea Zidului a ieșit la lumină cu mulți ani mai târziu, nu se prea împacă cu noua lui celebritate. Dar mulți spun că situația de la Zid din acea seară fatidică ar fi putut degenera dacă în locul lui se afla la comandă altcineva.

„Mă gândesc des la acea seară”, recunoaște Jaeger. „Mă întreb dacă alții ar fi reacționat diferit în acea situație. Dar e inutil să speculăm așa. Ce-a fost, a fost”.

XS
SM
MD
LG