Linkuri accesibilitate

Despre ultimul volum al laureatei Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller: „Patria mea a fost un sîmbure de măr”.

De cînd a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură, în ultimii cinci ani, Herta Müller n-a mai publicat nici un roman. Ultimul a fost „Leagănul respiraţiei” (2009). La Editura Hanser din München a apărut acum volumul intitulat Patria mea a fost un sîmbure de măr (Mein Vaterland war ein Apfelkern). Este o carte explicit autobiografică. Volumul este, de fapt, un amplu interviu, realizat de Angelika Klammer.

Volumul, caracterizat de către un cronicar drept o carte ce oscilează între „melancolie şi senzualitate”, se distinge prin lipsa spontaneităţii unei oralităţi imanente unor publicaţii din categoria „istorie orală“. Fiecare pasaj este lucrat cu mare atenţie de către Herta Müller. Astfel, Angelika Klammer furnizează doar întrebările, structurate într-o oarecare ordine cronologică, fără să alunece în aleatoriu. Într-o discuţie

La dezbaterea organizată de ZDF

La dezbaterea organizată de ZDF

organizată de televiziunea germană ZDF la recentul Tîrg de Carte de la Frankfurt pe Main, Herta Müller a povestit că ideea volumului nu i-a aparţinut.

Cu prilejul împlinirii a 60 de ani, i s-a propus realizarea acestei cărţi şi ea a acceptat-o ca interlocutoare pe Angelika Klammer.

Cine citeşte cu atenţie ceea ce relatează autoarea în stilul ei inconfundabil, va înţelege mai bine şi celelalte cărţi de literatură în care frontiera între autobiografic şi fantezie creatoare este fluidă, se intersectează şi se transformă în text artistic. Percepţia naturii în satul bănăţean în care s-a născut, dialectul vorbit acolo, agresiunea arhaicului îndreptat împotriva unui copil sensibil, grobianismul generaţiei părinţilor, în primul rînd al tatălui înrolat voluntar în batalioanele naziste SS, tăcerea apăsătoare şi lipsa de comunicare într-un univers comunitar închis sunt doar cîteva elemente care apar ca un laitmotiv în mai toate scrierile Hertei Müller. Desigur, nu lipsesc relatările ei despre experienţele dobîndite ca elevă de liceu, la Timişoara, contactul cu mediul urban, apoi cu literatura şi, nu în ultimul rînd, cu aparatul represiv. De asemenea, nu lipsesc nici reflecţiile politice, respingerea etnocentrismului tradiţional şi a naţionalismului înrădăcinat în istoria României, instrumentalizat politic în perioada ceauşistă.

Herta Müller insistă asupra traumelor trăite în perioada regimului naţional-comunist, asupra şicanelor cotidiene, asupra obedienţei şi a fricii oamenilor, calificînd „socialismul” ca un sistem din care este „expulzat frumosul”. În acest sistem, afirmă ironic autoarea, singura ramură productivă a economiei naţionale a fost „producţia fricii”. Iar singura instituţie care-şi îndeplinea planurile de producţie era Securitatea: „întreprinderea fricii”.

Anumite inadevertenţe strict istorice sau afirmaţii contradictorii care pot fi identificate în anumite pasaje ale cărţii se datorează memoriei subiective a autoarei. Trebuie precizat că ea nu a intenţionat să realizeze o scriere strict memorialistică. În consecinţă, reconstrucţia trecutului personal filtrată de memoria subiectivă nu devine istoriografie obiectiv-neutră, ci o naraţiune istorică literarizată prin evidenţierea unor momente autobiografice esenţiale.

Desigur, un viitor biograf al Hertei Müller va trebui să ţină cont de toate aceste aspecte şi să supună unei analize hermeneutice atente textele ei extraliterare. Cartea de faţă este în acest sens un izvor documentar important care oferă numeroase puncte de pornire. Coroborînd mărturiile documentare cu cele personale, biograful va trebui să le analizeze prin prisma critică a cercetătorului şi să diferenţieze între autenticitatea literară şi realitatea istorică.

Herta Müller, Mein Vaterland war ein Apfelkern (Patria mea a fost un sîmbure de măr), herausgegeben von Angelika Klammer, Editura Hanser, München, 2014, 240 pag.

XS
SM
MD
LG