Linkuri accesibilitate

„Cozile pentru votare s-au transformat în proteste împotriva regimului român și a lui Ponta.” (DPA).

De la agențiile de știri la presa cotidiană din Statele Unite, Rusia sau China, mai toți ziariștii internaționali văd între mizele alegerilor prezidențiale din România - calificate drept „cruciale” - ceea ce o depeșă France Presse numește „temerile față de o acaparare a justiției de către puterile politice în cazul victoriei dlui Ponta”. AFP menționează că „numeroși experți sînt neliniștiți de o posibilă alunecare anti-democratică”, citînd unul dintre ei care evocă „riscurile pentru independența justiției din partea unei «puteri nepartajate», concentrată în mîinile social-democraților dacă dl. Ponta cîștigă președinția, în timp ce coaliția sa de centru-stînga dispune de o foarte mare majoritate în Parlament”. „Scrutinul care va antrena, fără îndoială, o schimbare de guvern este în aceeași măsură urmărit de mediile de afaceri – notează agenția de știri, preluată de numeroase media din Franța – semnalînd că „introducerea mai multor impozite, în primăvară, a frînat apetitul investitorilor, plonjînd țara în recesiune în al doilea trimestru”.

Cum s-au derulat alegerile în străinătate este bine rezumat astăzi de întreaga presă germană, pe baza depeșelor DPA. Frankfurter Allgemeine Zeitung titrează după semnul de întrebare „Blocare sistematică?”, „Alegerile prezidențiale din România s-au încheiat în haos”. Potrivit respectatului cotidian german: „în fața reprezentanțelor diplomatice din numeroase țări europene mii de alegători, care au încercat degeaba să-și exercite votul, au protestat. La München, așteptarea pentru vot după-amiază a fost de cinci ore, la Torino, pentru 70 de mii de alegători la dispoziție s-a aflat un singur centru de vot, la Londra și la Paris cozile pentru votare s-au transformat în proteste împotriva regimului român și a lui Ponta. Regimului i s-a reproșat că a împiedicat sistematic românii din străinătate să-și dea votul pentru că formau o majoritate considerabilă împotriva lui Ponta.”

Cîteva dintre cele mai interesante considerații apărute în presa internațională sînt cele preluate duminică în ediția în limbă engleză a… „Pravdei” ruse. Patrick Basham, directorul Institutului Democrației, un think-tank cu sediul la Washington și Londra, evocă vizita premierului Ponta în Statele Unite din 2013, constatînd „La vremea respectivă, limbajul politic corporal al lui Ponta sugera că el ar putea fi persoana care să conducă țara lui spre statutul uneia de tigru.” […] Angajamentul retoric al primului ministru de a se dirija spre o curățenie nouă pe plan economic și politic a apărut extrem de atractivă pentru foarte mulți în publicul lui străin și intern. Or, pînă acum, acțiunile lui Ponta nu au început să-i urmeze spusele în ce privește problemele majore pe plan economic și politice care confruntă țara sa instabilă. În fapt – scrie Patrick Basham – a devenit acum clar, că în cazul produsului Ponta, ceea ce e scris pe etichetă nu are de-a face în mod necesar cu ceea ce se află în conservă.”

Expertul american notează că premierul ar trece confortabil spre un al doilea tur de scrutin și aceasta „în ciuda faptului că a eșuat să livreze investițiile străine despre care el spune (corect) că țara lui are nevoie în mod disperat.” […] Mai curînd decît să pună ordine economică în propria casă, Ponta și emisarii lui diplomatici se angajează într-un joc nedemn de blamare, ce atașează prejudecăți anti-românești oricui care îndrăznește să arate cu degetul realitatea. […] Și mai tulburătoare sînt acuzațiile serioase apărute despre corupția profundă ce afectează clasa guvernantă de la București. Unul din cazurile cele mai alarmante este urmărirea în justiție a omului de afaceri proeminent și proprietar de ziar, Dinu Adamescu, a cărui arestare – așa cum a relatat The Economist – „a stîrnit îngrijorări despre libertatea presei”. […] Nu este vorba doar despre o simplă veche poveste; este de așteptat ca lucrurile să se înrăutățească sub ‘conducerea’ lui Ponta.”

„Victor Ponta s-a văzut pe sine ca pe un Blair al Balcanilor. […] Dar - conchide Patrick Basham - un an mai tîrziu, mărturiile ce se acumulează pe

Premieratul lui Ponta ar putea fi categorisit acum drept ocazia pierdută de a catapulta România, economic și politic, în secolul al 21-lea ...

coridoarele puterii la București revelează că drumul ales de Ponta este de departe de stil școală veche, stagnare guvernamentală bine cunoscută, mai curînd decît cale modernă, pragmatism stil calea a treia. În mod trist, premieratul lui Ponta ar putea fi categorisit acum drept ocazia pierdută de a catapulta România, economic și politic, în secolul al 21-lea”.

Un corespondent al cotidianului New York Times, Andrew Higgins, este, într-un articol reluat în ediția on-line de duminică, mai puțin concentrat pe așteptatul succes în primul tur al lui Victor Ponta. El insistă însă pe ceea ce numește adînc înrădăcinata moștenire al Securității, „ai cărei viețuitori și-au protejat și promovat favoriții proprii, mult timp după căderea comunismului. Articolul îl citează pe sociologul Sorin Ioniță și spusele sale că politica românească nu ar avea nimic de a face cu ideologia. Potrivit lui - reluat de New York Times - „toate bătăliile noastre sînt pe tema corupției și a guvernării legii”, noua generație care vine la putere neconstituind o ruptură hotărîtă față de trecut deoarece „Ei vorbesc limbi străine și știu cum să se comporte la Bruxelles, dar aceasta nu îi face în mod automat mai buni. Ei sînt creaturi ale vechilor rețele, potrivit unor vechi criterii, în esență cu credința că ar fi deasupra legii”.

Cum sună titlul unei prezentări a competiției electorale, făcute de agenția de știri Xinhua din China, „Incertitudinile [în privința României] se mențin în timp ce se derulează alegerile prezidențiale”. În rest, se poate spune că ceea ce individualizează presa internațională pe tema alegerilor, rămîn doar… fotografiile atașate relatărilor.

XS
SM
MD
LG