Linkuri accesibilitate

Fraze răsucite ca nişte liane, pagini mustind de vegetaţie ca o pădure tropicală, prin care-şi croieşte drumul trama romanului...

Sunt 40 de ani bătuţi pe muchie de la apariţia romanului lui Alejo Carpentier, Recursul la metodă, acum şi în versiune românească integrală, Curtea Veche, 2006. Alte două mari scrieri pe tema dictaturii – Eu, Supremul de Augusto Roa Bastos (1974) şi Toamna Patriarhului de Gabriel García Márquez (1975) – completează „sfânta treime” a realismului magic, răspunzând „unei chemări de mărturie şi imaginaţie lansate de însăşi istoria Americii Latine, istorie în acelaşi timp năpăstuită şi strălucitoare, în care coexistă o plagă atât de cumplită ca tortura şi un miracol atât de uman ca solidaritatea“ (Mario Benedetti).

Magistrală, scrierea lui Alejo Carpentier – fraze răsucite ca nişte liane; pagini mustind de vegetaţie ca o pădure tropicală, prin care-şi croieşte drumul trama romanului; personaje măreţe –primul pe listă e chiar Primul Magistrat! – în micimea lor de pofte şi ambiţii; stil aluvionar care face ca naraţiunea să aibă ceva din splendoarea bazinului Rio Grande; nu în ultimul rând, puterea de sinteză: „Istoria, care era istoria lui, pentru că în ea juca un rol, era o istorie ce se repeta, se învârtea în jurul propriei cozi, se înghiţea pe sine însăşi şi se oprea de fiecare dată – nu conta că foile calendarului arătau un 185(?), 189(?), 190(?), 190(6?)… –, era aceeaşi defilare de uniforme şi redingote, de jobene înalte de modă englezească, alternând cu coifuri cu pene, în stil bolivian, ca la teatrele cu puţini figuranţi, unde apar cortegii triumfale cu treizeci de oameni care trec şi iarăşi trec prin faţa cortinei, alergând când ajung în spate, ca să reintre la timp în scenă, strigând pentru a cincea oară: «Victorie! Victorie! Trăiască Ordinea! Trăiască Libertatea!... »” Nu doar mecanismul Puterii e demontat piesă cu piesă, ci şi clasicul conflict dintre „Cel de Sus [care] era pentru Cel de Jos un arhetip – Puternicul, Capitalistul, Patronul” şi „cel de Jos [care] era pentru cel de Sus un alt personaj folcloric, (…) clasicul student de roman rusesc”. La fel, şi izgonirea dictatorului: „Cobor scările. Pentru prima oară, în peste douăzeci de ani, nu se aude comanda «Drepţi!» şi nu ţi se prezintă onorul”. Cu câtă subtilitate autorul îşi scoate din scenă personajul: „Şi când se lăsă noaptea, (…) Primul Magistrat hotărî să se instaleze definitiv în apartamentul [valet]lui Sylvestre, intrând şi ieşind pe scara de serviciu”.

Şi nici după moarte lucrurile nu stau mai bine, căci rugată să-i presoare pe mormânt „puţin din Pământul sacrului Sol al Patriei”, fiică-sa Ofelia „adusese pământul sacru (…) dintr-un strat de flori din grădina Luxembourg”. Sic transit…

3 noiembrie ’14

XS
SM
MD
LG