Linkuri accesibilitate

„Da, domnule Dorin Tudoran, avem și noi, basarabenii, o frică: frica de Europa. Specific moldovenesc”


Jurnalul săptămânal cu Vitalie Ciobanu.

Născut în 1964, or. Florești, jud. Soroca, Basarabia. Este scriitor, jurnalist, redactor-șef al revistei „Contrafort” (fondată în 1994). Este comentator la postul Radio Europa Liberă, colaborator al mai multor ziare și reviste din România și Moldova. Președinte PEN Club Moldova. A publicat volumele: „Schimbarea din strajă” (roman), Chişinău, Ed. Hyperion, 1991; „Frica de diferenţă” (articole, eseuri, cronici literare), Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; „Valsul pe Eşafod” (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Ed. Cartier, Chişinău, 2001; „Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova” (eseuri), Ed. Polirom, 2005; „Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci” (în colaborare cu Vasile Gârneţ), Ed. Cartea Româneasca, 2007; „Scribul în grădina fermecată” (eseuri), Ed. ARC, 2014.

Prezent în antologia „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001. A fost selectat pentru Antologia Best European Fiction 2013, editor Aleksandar Hemon, Dalkey Archive, Statele Unite.

Este coordonator și alcătuitor al volumului „Arhipelag” – antologie de literatură română din Republica Moldova în limbile germană, engleză și franceză, apărut sub egida PEN Clubului basarabean în 2010.

A obținut premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1991) și premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România (1999).

***

Luni

Frigul care a căzut brusc peste Moldova pe la mijlocul săptămânii trecute, de ne-a făcut să căutăm, febril, hainele de iarnă, sărind cel puțin peste o etapă vestimentară, m-a dus cu gândul la celebrul eseu „Frig sau frică” al lui Dorin Tudoran, poet și fost disident anticomunist român. Text publicat pentru prima dată în 1984, la Paris, în revista „Ethos”, al lui Virgil Ierunca, versiunea franceză apărând în același an în „L’Alternative”. L-am reluat și noi în revista „Contrafort”, în 1996, într-o perioadă când Dorin Tudoran se afla la Chișinău, unde conducea filiala unei fundații americane pentru sisteme electorale. Frigul e aproape ca cel din 1984, din România ceaușistă, inclusiv frigul din locuințe. Frica, din fericire, nu. I-a luat însă locul angoasa, nesiguranța, îngrijorarea pentru ce ne vor aduce alegerile din 30 noiembrie.

În Ucraina, toate exit-poll-urile indică o victorie zdrobitoare a partidelor pro-occidentale. „Ar trebui să-i mulțumim Rusiei pentru că a unit poporul ucrainean”, a spus președintele Poroșenko, vineri, 4 octombrie, la Universitatea din Cernăuți, unde a vorbit şi în româneşte și a fost aplaudat la scenă deschisă. E drept că prețul acestei coeziuni se măsoară în mii de morți și răniți, în distrugeri masive, în teritorii pierdute… Avem și noi, în Moldova, separatisme, embargouri economice, dar nu știu dacă i-am putea „mulțumi” Rusiei, precum o fac sarcastic ucrainenii, că ne-a oferit tot atâtea motive de coeziune națională. Mai degrabă a sporit confuzia și teama că am putea rupe cordonul ombilical care ne leagă de fostul spațiu sovietic. Da, domnule Dorin Tudoran, avem și noi, basarabenii, o frică: frica de Europa. Specific moldovenesc.

Marți

Azi „Jurnal de Chișinău” împlineşte 15 ani de la fondare. Prind un reportaj TV din redacţia ziarului. Mai spre seară, ascult și declarațiile lui Val Butnaru, directorul-fondator al Jurnalului, publicaţie unde au scris - alţii mai scriu - și cunoscuții lideri de opinie și comentatori ai fenomenului politic și cultural: Nicolae Negru, Petru Bogatu, Mircea V. Ciobanu.

Dacă ar fi să evoc și eu o secvență din biografia acestui ziar, nu uit apelul disperat pe care îl lansa Val Butnaru în ziua de 7 aprilie 2009 cerând protecție Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, după ce colega sa, Rodica Mahu, redactorul-şef al Jurnalului, fusese agresată în stradă și răpită de polițiști, pentru că li se păruse că afișează o atitudine sfidător anticomunistă… Din păcate, moldovenii au memoria scurtă.

La București, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, se află de o săptămână în greva foamei. Basarabean de origine, născut la Soroca în 1926, Gheorghe Ursu a fost ucis de Securitatea ceaușistă în penitenciarul Jilava, în noiembrie 1985, pentru că ținea un jurnal cu însemnări „dușmănoase” la adresa Conducătorului. Fiul încearcă prin acest gest extrem să obțină condamnarea celui care a orchestrat tortura şi asasinarea tatălui său. Azi – un oarecare maior la pensie. Cât de greu își face loc dreptatea chiar și într-o țară europeană!

Miercuri

E ziua comentariului meu la Europa Liberă și cel puțin dimineața am parte de câteva ore tihnite, pentru a mă concentra asupra textului, a-mi aduna ideile. De ani de zile de când fac jurnalism, nu-mi pot stinge un sentiment de nemulțumire… Îți dorești schimbări și ele prea se lasă așteptate. Mircea Druc îmi spunea odată, într-o discuție la București: „formulezi diagnostice foarte bune, dar dă-ne și niște soluții!” Mi s-a părut ciudată observația sa. Soluțiile în general se cunosc, întrebarea este dacă are cine să le aplice, dacă există voință politică, și aici mai degrabă interlocutorul meu e chemat să răspundă, pentru că a exersat această postură ca prim-ministru în zorii independenței basarabene...

Nu stau prea mult la Radio. Tot azi predăm la tipar un număr jubiliar al Contrafortului, care marchează 20 de ani de la apariția revistei. Numărul 9-10. Mâine va fi în chioșcuri. Două decenii de Contrafort. Multora nu le vine să creadă. Însă eu știu cum a fost. Sunt redactor-șef, colegul meu, Vasile Gârneț, este director, avem titluri foarte pompoase, numai că noi, „șefii”, facem cam totul la revistă: de la scris și corectură până la munca cu tipografia și trimiterea coletelor la poștă. Dar cei mai mulți „peri suri”, cum se spune, ne-am scos lucrând, făcând inteligibile textele altora. O pot confirma și alți colegi din presa culturală, confruntați cu același calvar. Așa încât dacă merită cineva o statuie în Basarabia, din 1991 încoace, acela e redactorul de limbă română… O specie de sacrificiu.

Joi

Azi am primit o veste-trăsnet. S-a stins din viață scriitorul și publicistul Constantin Tănase. La doar 65 de ani. Un om pe care l-am citit ani de zile, pe care îl prețuiam și cred că respectul era reciproc. Am fost onorat să-mi ceară o recomandare de intrare în Uniunea Scriitorilor din România, ca unui mai vechi membru al breslei; altă dată m-a invitat să vorbesc la lansarea uneia dintre cărțile sale, la Teatrul Ginta Latină... Era un publicist cu har, ardent, pasionat, cu un stil inconfundabil, avea desigur și parti-pris-uri și antipatii, avea exasperări, ca orice om în viață, putea să exagereze, să atace cu duritate, în același timp, era vizitat și de melancolii și fluxuri lirice. Plecarea lui Constantin Tănase – subită, șocantă, în plină forță creatoare și angajament intelectual – lasă o breșă adâncă. Dispare o voce influentă în peisajul publicisticii basarabene și așa destul de șubredă. Și este de neimaginat că evenimentele importante ce vor urma – alegerile prezidențiale din România, scrutinul parlamentar din Moldova, din 30 noiembrie, crizele și manevrele pe scena politică nu-l vor mai găsi pe Constantin Tănase la post, în slujba libertății și a idealului național. Moldova - cu un oștean mai puțin.

Vineri

E ultima zi a campaniei electorale pentru turul I al alegerilor prezidențiale românești, dar, curios lucru, protagonistul scenei politice nu sunt partidele și candidații lor, ci… Direcția Națională Anticorupție (DNA). Nume grele ale politicii de pe Dâmbovița au ajuns în vizorul procurorilor și al judecătorilor. Fiecare zi aduce noi dezvăluiri, se lasă cu noi rețineri, cu noi audieri. „Votez DNA președinte!” spunea o pancartă din mâinile unui manifestant din Piața Universității. Adică nu o persoană, ci o instituție, nu o promisiune electorală (una între altele), ci un principiu. Justiția independentă este salvatoarea democrației.

Am purtat mai multe discuții despre aceste alegeri cu ai mei de la țară, cu prietenii și vecinii. Am discutat neprotocolar despre preferințe, programe, gesturi, opțiuni. Eu am, ca de obicei, datoria să informez, pentru că sunt „comentator politic”, dar îmi place să le ascult argumentele și detaliile pe care le-au decupat. Mă bucur că în comparație cu alți ani concitadinii mei sunt mai informați și mai implicați, îmi spun că cetățenia română pentru ei și familiile lor înseamnă nu doar un set de oportunități, cât mai ales un câștig de demnitate, o înălțare în rang. Acești oameni au, astăzi, așteptări și de la Chișinău, și de la București. Au devenit o forță și o garanție de stabilitate națională, de care avea nevoie Basarabia.

Încă o săptămână încheiată. Cu bune și rele. Sâmbătă și duminică – doar literatură.

XS
SM
MD
LG