Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Au început cu toţii să vadă prin tunelul oranj viaţa de după alegeri. Stafiile din întunericul de dincolo prind contur tot mai mult. Cumva, ultimele zile ale campaniei electorale, deşi nu au diferit cu nimic de restul, au reuşit să pornească diferite alarme. Poate că le-au declanşat mediul tot mai toxic, nuclear, atmosfera irespirabilă, diversele obiecte aruncate de la etajele puterii în stradă. Spectatorii, cei despre care se spune că sunt cei mai importanţi actori ai scenei politice, au devenit o specie pe cale de dispariţie. Toţi s-au transformat, mai mult fără voie, în figuranţi. Unii au jucat în filmuleţe electorale agitând steguleţele celui mai convingător candidat, înseilând filosofii de viaţă în clipuri video sentimentale, alţii au ieşit în stradă umplând locul la vizitele de lucru prin pieţe sau la magazin, căci cei mai vizibili candidaţi şi-au ritualizat viaţa sub pretextul transparenţei. Alegătorii au deja sufletul plin de broşuri lucioase, găleţi, plase, pixuri, bonuri de masă şi speranţe de pensie majorată.

S-a vorbit puţin despre programe şi doctrine. Oricum e un efort zadarnic de vreme ce principalul punct al platformelor politice este desfiinţarea adversarilor. Chiar şi-aşa, pentru a păstra tradiţia sau doar pentru că nu se pot abţine, unii, cum ar fi cel mai bine plasat candidat în sondaje, Victor Ponta, au plagiat cele mai de succes programe politice şi şi-au asumat rolul de eroi salvatori. Candidatul PSD şi-a cumpărat azi indulgenţe în contul zilei de după alegeri. A exploatat cât a putut dramele şi bucuriile colective, tăindu-şi calea triumfală prin inundaţii, manifestaţii, microbişti şi fani ai Simonei Halep. A stabilit scadenţe postelectorale pentru diferite tipuri de mită arătându-şi insistent mâinile şi buzunarele în public să ştie electoratul cine le pune pâinea pe masă şi uleiul în cămară. Are resurse: banii din buget şi speranţele marginalilor.

Contracandidatul său principal, Klaus Johannis, nu are deocamdată decât prestigiul împrumutat al unei naţii muncitoare, chibzuite, tenace, cea care a modelat, vreme de secole, parte însemnată din istoria şi peisajul transilvan. A fost primar al Sibiului, reuşind să aibă o prezenţă onorabilă, dar a spune că a făcut din oraşul său o bijuterie e ca şi cum ar pretinde că a dat o viaţă nou diamantelor bunicii, ştergându-le pur şi simplu de praf. Chiar dacă greu de zărit de după mormanele de gunoi, Sibiul nu era un oraş bombardat, iar deciziile primăriei au ţinut mai degrabă de salubrizarea urbei. Dar chiar dacă nu este un erou, ci mai degrabă un gospodar burghez cu prea multe case, Klaus Johannis a reuşit să impresioneze prin calmul şi urbanitatea lui, semn că parte din impresionanta arhitectură a oraşului continuă în mentalitatea locuitorilor săi.

Alţii, cum ar fi Elena Udrea, muza preferată a preşedintelui, nu încetează să se mire cât de generoşi au putut fi pe bani europeni. Elena Udrea i-a băgat în mii de proiecte şi, aşa ataşată cum e de banii ăştia, vorbeşte despre ei de parcă i-ar fi scos de la saltea. Ce e drept, dacă zvonurile penale care cutremură mlaştina politică sunt adevărate, s-ar putea ca Elena Udrea să prezinte portofelul la control.

Generoasă este şi Monica Macovei. Le doreşte colegilor politicieni mulţi ani de puşcărie. Ştie din puţina sa experienţă cu grupurile de interese politice că-i numeri pe degete pe cei care au rezistat programului guvernamental „Prima şpagă”. Şi-a rezervat rolul de justiţiar într-o ţară în care justiţia face politică de partid. Îşi încearcă ascuţimea sabiei pe gâtul propriilor colegi. Ea consideră că e suficient să aplici principiul toleranţei zero pentru a scoate rădăcinile corupţiei din miezul economiei şi-a o face să meargă.

Că de multe ori corupţia a desfigurat economia şi i-a deturnat valorile se vede cu ochiul liber în dosarele EADS sau Microsoft care au făcut scena politică şi mai alunecoasă. Corupţia dă semnificaţii penale poveştilor de succes din topul celor mai bogaţi români. Este o boală socială care se transmite din cont în cont, iar cei care au fost puşi în carantină sunt doar cazurile în care simpla prezenţă în public a devenit nocivă. Rădăcinile pe care vrea să le scoată Monica Macovei se întind în toate părţile, prin birouri şi arhive, îngrăşate de cadavrele din dulap şi de istoria uitată, împletindu-se cu interesele reţelelor de influenţă securistică de rit nou, parte integrantă a campaniei electorale. Iar, dacă în cazul Monicăi Macovei e evident că entuziasmul tineresc şi inventivitatea au fost principalii cotizanţi, aşteptăm cu interes să vedem din ce bani şi-a finanţat campania Teodor Meleşcanu şi ce înţelegeri a avut cu militarii rezervişti care i-au adunat semnături. Dar cum preşedintele a putut fi unul dintre cei mai agitaţi agenţi electorali şi s-a implicat în campanie aproape la fel de mult ca propria candidată, nu ar trebui să ne mire că şeful unui serviciu secret intră direct în cursa pentru Cotroceni, fără să facă nicio săptămână carantină.

Probabil că, dacă vom afla câte ceva din culisele campaniei, vom vedea şi de unde au apărut atâtea informaţii secrete şi poze de filaj, altă îndrăgită strategie de campanie. Casa din Würzburg a părinţilor candidatului ACL a fost filmată cu elicopterul din toate unghiurile pentru a demonstra că dl Johannis are o problemă locativă. Se pare însă, ca în bancurile de la Radio Erevan, că părinţii candidatului nu sunt proprietari, ci chiriaşi şi nu ai casei, ci ai mansardei. Mai curioase sunt fotografiile făcute Elenei Udrea la Paris unde s-a dus, pare-se, să-şi extindă colecţia de genţi şi magistraţi din portofoliu. A însoţit-o şefa procurorilor care cercetează crima organizată şi terorismul. Notele de plată de la hotel explică doar parţial ce au făcut cele două acolo. S-a dovedit între timp că, prin fostul soţ şi prin câteva înregistrări audio, Elena Udrea are legături trainice cu crima organizată.

Finalul de campanie i-a rupt în blugi pe preşedinte şi pe tovarăşa sa de revoluţie a bunului simţ. Traian Băsescu a venit la postul preferat de televiziune pentru a dovedi că psihoza care-l face să vadă peste tot agenţi sub acoperire s-a agravat. Toţi, contracandidaţi ai preferatei sale, jurnalişti, unii chiar slugarnici, membrii ai guvernului, şefi şi agenţi ai serviciilor secrete, reprezentanţi ai partidelor, simpli trecători, cu toţii sunt deopotrivă, în viziunea preşedintelui, agenţi acoperiţi care i-au întins o capcană copilei sale de suflet politic. Şi, prin aceasta, lui însuşi. Spune despre ea că e cel mai nobil şi de încredere candidat şi pare să nu bage de seamă că viaţa însăşi i-a întins muzei sale numeroase capcane pe care nici nu s-a gândit să le evite: de la căsătoria cu un interlop economic, la voiajul politic din partid în partid, pe unde a umblat prin coşuri pentru a strânge bileţele şi documente folositoare (când nu i le furnizau de-a dreptul serviciile), până la vampirizarea unor bugete ministeriale pentru că „se pricepea la absorbţie”.

La aceste alegeri, Traian Băsescu a fost unul dintre candidaţi. E drept, prin procură. Singura lui speranţă e să mai câştige o tură de imunitate, pentru că viitorul lui e opac şi forţele declanşate de-a lungul timpului ameninţă să-l izbească de zidul care-i încheie mandatul. A uitat vrăjile şi nu mai ştie cum să le oprească. Bolnav de o boală fatală, finalul mandatului, preşedintele este prezentat doar ca sperietoare în discursurile electorale. Vrea să-şi încheie deceniul de glorie în luptă, dar adversarii săi sunt ocupaţi cu altele, iar el a devenit folclor. Când se vor ocupa de el îşi va căuta probabil aliaţii, uitând că i-a zdrobit repetat cu şenila când mărşăluia triumfal. Spune că vrea să reintre în politică, în Mişcarea Populară, partidul pe care l-a năşit, dar nu vrea să-i fie şef. Nu va avea vreme. După cum merg lucrurile va trebui să meargă la Direcţia anticorupţie, să-i fie extrase rădăcile corupţiei în direct. Poate că n-o va face Monica Macovei care i-o datorează preşedintelui după ce acesta a acuzat-o de demagogie şi ipocrizie.

Dar Victor Ponta, dacă va ajunge preşedinte, o va face: e parte a programului politic nescris. Şi, de data aceasta, s-ar putea ca opinia publică să nu mai afle nimic dintr-o presă obligată de lege să nu mai publice informaţii fierbinţi. Unul dintre foştii consilieri ai lui Ion Iliescu, Şerban Nicolae, a pregătit o lege care să-i trimită în închisoare pe jurnaliştii care publică informaţii din dosarele penale. Premierul învârte legea între degete, parcă nehotărât. A semnat-o apoi şi-a şters semnătura. Dar nu e o nehotărâre legată de esenţa legii, ci pare să ţină de momentul aplicării. A anunţat deja că e dispus să-l graţieze pe unul dintre corupţii din fotbal. Îl ţine de pulpana hainei pe Viorel Hrebenciuc să nu alunece pe culoarele tribunalului. Face cu ochiul către Dan Voiculescu care a depus la Curtea de Apel o contestaţie pentru a scăpa de cei zece ani de puşcărie. Îi admonestrează pe magistraţi de orbirea selectivă a justiţiei. A întins deja o mână către DNA, să-i rupă clanţa şi să-i taie bugetul. A mărit fondurile serviciilor secrete. Şi-a pregătit intens numărul cu mierea şi fierea, copiindu-l cu pricepere pe Traian Băsescu. Şi dacă acesta a declarat că nu are mari speranţe de la fiica sa spirituală, poate fi sigur că băiatul său de pripas va face totul să-l imite. Iar, ca să nu fie acuzat din nou de plagiat, va încerca să ascundă sursa de inspiraţie după un teanc de dosare penale. De ale sale e pregătit să scape. Vrea să fie preşedinte jucător şi mai mult decât atât. N-o să-l oprească nişte banale dosare de corupţie să fie cel mai bun, cel mai stimat şi cel mai iubit fiu al poporului.

XS
SM
MD
LG