Linkuri accesibilitate

Noutăţi de la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti, ediţia 2014


(Sursa: fnt.ro)

(Sursa: fnt.ro)

Valentina Ursu în dialog cu criticul de artă Larisa Turea.

Europa Liberă: Doamnă Turea, în calitate de critic de artă, sunteţi prezentă la Bucureşti la Festivalul Naţional de Teatru, acolo unde au loc conferinţe, ateliere, expoziţii, lansări de carte şi spectacole de teatru. Există ceva ce deosebeşte această ediţie de cele precedente?

Larisa Turea: Festivalul Naţional de Teatru din acest an este absolut deosebit pentru că aduce pe afişe mai multe compartimente, a debutat foarte interesant, foarte incitant cu o expoziţie, o expoziţie de costume ale renumitei scenografe Doina Levinţa. Şi în plus, mai are o secţiune care aduce foarte mult public în sală, secţiunea maeştri.

Vreau să vă spun că aici, la Bucureşti, se mai ţine încă minte turneul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi, din păcate, deşi nu suntem în competiţie oficială, totuşi sperăm că cel puţin la anul viitor vom veni cu câteva spectacole. Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” a avut un turneu de zile mari, a spus-o şi domnul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti și că o asemenea relaţie de prietenie, de colaborare foarte fructuoasă sperăm că va continua şi mai departe.

Dar să revenim la festival. Sălile sunt arhipline şi domamna directoare a festivalului, Marina Constantinescu, pe care publicul o cunoaşte foarte bine, fiind şi animatoarea emisiunii „Nocturne”, a găsit un echilibru între mai multe ramuri ale teatrului contemporan, ale scenei, ale fenomenului teatral, împăcând şi tinerii, şi bătrânii. Ceea ce m-a uluit este că niciodată nu sunt sălile goale, sălile sunt arhipline, este o îmbulzeală incredibilă la case, indiferent dacă se vorbeşte despre fenomene din ziua noastră sau din cele antice. Bunăoară, am asistat la un spectacol absolut deosebit, spectacolul lui Silviu Purcărete, după Oidip, un spectacol care a emoţionat foarte mult sala şi ne-a unit pe toţi într-o comunitate.

De fapt, teatrul asta şi este, este o încercare de a trăi pe viu nişte evenimente demult trecute, o încercare de a promova un spirit comunitar. Deci, eram împreună în această nenorocire a regelui Oidip, care la un moment dat spune că: „De fapt, toate ce mi s-au întâmplat, toate aceste crime eu mai mult le-am îndurat decât le-am comis”. Deci, acesta este mesajul, că suntem oameni, trestii gânditoare, sub vremi şi că nu depind foarte multe de ceea ce facem noi, de acţiunile noastre. Dar, totuşi, este un spectacol foarte luminos, care aduce în prim-plan viaţa noastră, când din această tragedie antică te trezeşti într-o grădină verde. Şi există şi un sâmbure de optimism de lumină în acest spectacol.”

Europa Liberă: Deci, lăsaţi să se înţeleagă că spectacolul politic nu adumbreşte adevăratul spectacol?

Larisa Turea: „Adevărat. Dar ele se completează, teatrul fiind o artă absolută, sintetică, o artă a efemerului, o artă care se întâmplă aici şi acum, o artă care nu are memorie. Un spectacol de teatru este numai spontan. Deci, el se naşte în ochii noştri şi nu rezistă. Este un spectacol care nu are memorie. Căci niciun spectacol televizat, nicio retranslare, niciun spectacol radiofonic nu poate da aceeaşi emoţie pe care o dă spectacolul viu. Şi mă bucur că bucureştenii au înţeles acest lucru şi vin în număr foarte mare în sala de teatru.

La fel un spectacol foarte interesant, care a trezit un fel de dezbateri foarte aprinse, este „Tipografic majuscul” şi unde postul de radio „Europa Liberă” este un personaj central, este un spectacol scris de Gianina Cărbunariu, regizat, la fel, de Gianina Cărbunariu, un spectacol care deja a circulat prin lume, a cucerit mai multe premii la festivaluri internaţionale şi are la bază un dosar de securitate al unui elev de 17 ani din Botoşani, care în timpul regimului comunist a scris nişte inscripţii pe un zid şi a fost chemat la securitate. Şi acest spectacol aduce în faţa noastră dosarul acestui băiat, îl prezintă, de fapt, ca un detectiv. Şi m-am bucurat că sala era foarte emoţionată. În sală erau şi critici străini, invitaţi la festival. Pentru că în Occident, bunăoară, se ştie foarte puţin despre ce s-a întâmplat la noi, cum a fost acest regim criminal în realitate. Şi uite că un spectacol ca acesta, „Tipografic majuscul”, face lumină asupra unei situaţii, a unei realităţi care mult timp a fost ocultată. Se exemplifică printr-un exemplu concret cum a fost sub acest regim acest copil de 17 ani, care şi-a exprimat setea lui de libertate prin aceste inscripţii, de fapt, a fost unul dintre martirii acestui regim.”

XS
SM
MD
LG