Linkuri accesibilitate

Dumitru Marian: „Trebuie să fii un pic nebun ca să te apuci de iniţiative culturale în Moldova”


Natalia Sergheev în dialog cu coordonatorul ediției 2014 a Festivalului Anim'est de la Chişinău.

Între 30 octombrie - 2 noiembrie la Chișinău se desfășoară a patra ediție a Festivalului internațional de film de animație Anim'est. Notabil în programul acestei ediții este faptul că nici o producție moldovenească de gen nu este inclusă în el. Un posibil motiv al acestei situații este că, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, au trecut în nefiinţă şi studiourile de animaţie de referinţă din Republica Moldova. Natalia Sergheev a discutat cu coordonatorul Festivalului Anim'est la Chişinău Dumitru Marian despre problemele legate de organizarea acestui festival și despre felul cum ar trebui reconstruit filmul de animaţie moldovenesc.

Europa Liberă: Domnule Marian, chiar şi la a patra ediţie a festivalului întâmpinaţi aceleaşi probleme: de organizare, de logistică, de finanţare. De ce insistaţi?

Dumitru Marian: „Probabil pentru că suntem fraieri. Probabil ăsta ar fi motivul. N-am stat niciodată să mă gândesc de ce fac asta. În fiecare an, problemele și necesitatea de a mă împărți în cât mai multe activități crește, iar Anim'estul într-adevăr este o chestie solicitantă pentru mine, dar nu văd cum aș putea să mă las. Există un nivel la care ajungi la un moment dat în tâmpenia, în prostia ta, că nu mai poți să te întorci. Probabil, sunt mai multe chestii, dar cred că suntem nebuni, cred că acesta ar fi principalul motiv. Ca și toate evenimentele culturale în țara asta: trebuie să fii un pic nebun, dacă nu un pic mai mult, ca să continui să faci în fiecare an aceeași chestie. Și eu cred că asta funcționează pe termen lung. Cred că dacă ar exista mai mulți nebuni, mai mulți tâmpiți ca noi care ar insista, la un moment dat n-am mai avea timp să scuipăm pe jos și să fumăm în scara blocului.”

Europa Liberă: Misiunea festivalului e de reanimare a animației. În Moldova, avem ce reanima?

Dumitru Marian: „Cred că a reanima în cazul nostru nu e corect spus. Mai degrabă, a o construi de la zero, a pune alte baze. Pentru că Moldova, de fapt, era o țară în care se producea animație foarte multă, erau studiouri de animație foarte bine cunoscute. Este un film de animaţie, „Haiducul” pare-mi-se, care a luat la un moment dat un premiu la Cannes. Moldova era un fel de referință pe partea de animație. Teoretic, ar fi ceva de reanimat, dar ar fi de reanimat doar reputația. Acum, noi suntem practic în situația de a clona ceea ce era înainte și cred că noi cu asta ne ocupăm, cred că asta încercăm să facem. Da, există studiouri mici, există studiouri care acum sunt axate pe publicitate, pe animații scurte și nu există încă animații la nivel de artă. În Moldova, sunt trei lucrări în fază de producție. Există cumva o tendință de a pune bazele unei noi animații moldovenești. În principiu, animatorii talentați sau oamenii care pot să facă animație de calitate nu mai sunt în Moldova. Ei au plecat. În România, de exemplu, există doi băieți (fraţii Andrei şi Vasile Brovcenco – n.r.) care au creat unul dintre cele mai tari studiouri de publicitate animată de acolo.”

Europa Liberă: Framebreed Animation Studio.

Dumitru Marian: „Exact. Sunt foarte populari și fac animație pentru că aici n-ar putea să supraviețuiască, n-ar putea să facă asta. Respectiv, eu cred că de asta noi nu avem animație, de asta încă mulți ani noi nu vom avea animație. Cred că noi ar trebui să ne axăm pe coproducție, ar trebui să ne axăm pe acordarea de resurse minime acestor oameni talentați din R. Moldova, ca să-şi poată promova talentele la nivel internațional. Asta cu siguranță se poate face și cu siguranță ar trebui să o facem noi aici, în Moldova. Dar să tindem spre nivelul studiourilor europene sau americane e mai complicat.”

Europa Liberă: În lucrările studenţilor de la facultăţile de artă sau regie se întrevede viitorul animației autohtone?

Dumitru Marian: „Există totuși potențial, există studii de calitate în domeniul „Pictură”. Ceea ce ține de „Regia film” în general și regia de animație e un pic problematic. Nu poți deveni regizor teoretic. Niciodată n-o să devii regizor dacă nu filmezi, dacă nu regizezi. Academia, școlile în care se face regie la ziua de azi nu le oferă niciun fel de resurse. Partea practică lipsește. Și de asta filmele ies așa cum ies. Adică, filmele de la anul V și filmele de la anul I la regie sunt practic aceeași chestie. Trebuie, totuși, să admit că negativismul meu un pic a scăzut în ultimii ani, pentru că văd că apar tineri talentați care încep să facă filme relativ bune. Oamenii încep să gândească cumva cinematografic. Costurile cinematografiei încep să scadă și atunci oamenii, în loc să se axeze pe filmat frumos și obiectiv scump, vor începe să se uite la calitate, la ideea filmului, la povestea, pe care o duce filmul, pentru că oricine va putea face film.”

Europa Liberă: Am avut cândva studiouri de animaţie, aceeaşi Floricica. Care a fost soarta lor?

Dumitru Marian: „Cinematografia naţională sau sovietică era o cinematografie complet subvenţionată de stat şi un producător pe vremea sovietică, care se numea director de film, avea o singură funcţie – să cheltuie banii şi să facă 3-4 filme pe an, pentru că altfel nu mai primea banii anul viitor. Şi atunci produceau filme în draci, produceau foarte multe filme, din care unele ieşeau chiar foarte bune. Era cantitate şi normal că la un moment dat în cantitate scapă şi calitate, pe alocuri. Funcţia producătorului era să cheascătuie banii care veneau. În economia de piaţă lucrurile stau un pic altfel: producătorul trebuie să găsească banii şi apoi să-i cheltuie. Cineaştii de atunci s-au trezit la un moment dat că: „Stai, de unde iau bani?”. Statul avea brusc alte priorităţi: economie, societate, pensii, tot felul de alte tâmpenii, care au făcut astfel încât cultura să fie lăsată la o parte. Şi în fiecare an priorităţile tot creşteau, am devenit o ţară independentă, ce facem acum, cui vindem merele, cui vindem fructele, tot felul de alte chestii, materialiste, zic eu, care nu le permiteau oamenilor să se gândească la cultură. Şi de asta s-a distrus totul, de asta am ajuns, unde am ajuns.”

Europa Liberă: Dacă aduceţi animaţie pentru toţi, de ce a fost necesar un festival independent? De ce animaţia n-a ajuns pe cale obişnuită în Moldova, prin distribuţie?

Dumitru Marian: „Pentru că nu crede nimeni. Sau nu s-a găsit încă cineva care ar crede că din distribuţia de filme se poate face business. Există o singură reţea de cinematografe din ţara asta care a înţeles că din film se poate face business. Şi această reţea, în principiu, a reuşit să acopere necesitatea oamenilor, necesitatea populaţiei de film. În timp, au apărut diverse categorii de spectatori. În timp, au apărut unii care nu mai vor să vadă filme dublate în rusă, de exemplu, vor filme în original. În timp, au apărut unii care vor să vadă filme de Cannes, filme care au fost prezentate la Oscar, care nu sunt comerciale, dar pentru care până acum nu era un spaţiu de difuzare, pentru că omul dacă şi-a făcut cinematograf e normal că vrea să scoată bani din asta. Acum, începe să se dezvolte piaţa, încep să apară tot mai mulţi oameni care sunt gata să plătească bilet la un film subtitrat. Cred că încet-încet, aceste două categorii de oameni: oameni leneşi care acceptă să vadă filme dublate în rusă şi oamenii care vor să privească filme subtitrate se echilibrează. Acum, masa critică a acestor oameni creşte. Statul începe să înţeleagă că dacă vrea să fie credibil, dacă vrei să poţi declara cu inima deschisă că tu lucrezi pentru oameni, va trebui să ţii cont de această categorie de oameni. Atunci, statul va începe să introducă nişte reguli. Nu poţi să dai filme doar pentru rusofili, pentru că există românofili. Nu poţi să dai doar filme comerciale, pentru că există oameni care vor să vadă filme de artă. Şi atunci, chestia asta va deveni cumva naturală. Acum, ea trebuie forţată, pentru că la nivel de business, deocamdată, asta nu este profitabil. Dar dacă noi dorim să ne dezvoltăm şi dacă dorim să dezvoltăm societatea, va trebui, la un moment dat, să investim în asta. Şi probabil atunci va începe să se dezvolte cinematografia.”

Europa Liberă: De unde pornim: de la dezvoltarea cinematografiei sau a animaţiei?

Dumitru Marian: „Animaţia e parte din cinematografie, adică în animaţie se respectă exact aceleaşi reguli ca în cinematografie. Alta e chestiunea, motivul din care ar trebui să dezvoltăm cinematografia, dacă vrem animaţie – cinematografia rămâne a fi mai ieftină, decât animaţia. Chiar dacă cinematografia e cea mai costisitoare artă, animaţia e mai costisitoare decât filmatul. Trebuie să începem de la creşterea unor regizori de film care mai apoi, cumva, vor putea să se reorienteze spre animaţie.”

Europa Liberă: Chiar dacă o animaţie este destinată copilului, creatorilor le scapă câte ceva pentru adulţi. De exemplu, în Tom şi Jerry s-a pus problema rasială, prin acea „mamă” care era afro-americană şi căreia practic nu i se vedea faţa.

Dumitru Marian: „Nu cred că Tom şi Jerry erau filme pentru copii. Tom şi Jerry sunt filme de familie, filme pentru sâmbătă sau duminică seara, dacă vrei. Probabil, uneori producătorii, regizorii, realizatorii de animaţie inserează nişte gânduri ascunse sau nişte mesaje subliminale în filme ca să influenţeze copiii să devină cumva. Dar nu e neapărat o practică constantă. În ziua de azi, copiii văd mult mai multe chestii la televizor, văd mult mai multe chestii pe care teoretic şi practic noi nu aveam voie să le vedem, gen sex, gen arme, gen violenţă. Ei asta văd oricum. Deci, ei au acces la astfel de imagini în viaţa lor de zi cu zi. Şi atunci, să faci un desen animat în care prezinţi un copil absolut cuminte, care nu ştie de unde se iau copiii, de exemplu, ar fi cel puţin penibil. Nu te crede niciun copil. Realizatorii de filme sunt nevoiţi să includă elemente care nu corespund neapărat vârstei. Dar asta pentru că anturajul nu mai corespunde unui model propice pentru dezvoltarea copiilor. Trăim într-o lume nebună, o lume dată peste cap. Nu mai crede nimeni într-o întâlnire întâmplătoare pe străzile Moscovei unde doi oameni se îndrăgostesc. Nouă acum trebuie să ne dai poveşti complicate, trebuie să ne dai oameni care au venit din războiul din Irak, de exemplu, sau un om care a supravieţuit atentatului din 11 septembrie. Toate filmele, toate poveştile de astăzi trebuiesc legate cumva la ceea ce avem noi în anturajul nostru. Dacă nu te adaptezi la timpurile în care trăieşti şi în care trăieşte audienţa ta, degeaba faci film, degeaba faci artă.”

Europa Liberă: Dacă ați fi să includeți în festival o producție autohtonă, care ar fi?

Dumitru Marian: „Nu există, nu. Îmi pare foarte rău să o spun, dar nu există. Noi am inclus acu trei ani la a doua ediţie sau la prima nişte filme din arhiva Moldova-Film, filme de animaţie cu Guguţă, dar ele erau de o calitate foarte proastă, pelicula se rupea la fiecare cinci minute, pentru că se pătrează în condiţii inadecvate. La ediţia a doua, am încercat să vedem deja realizări moderne şi am făcut un fel de prezentare a studiourilor moldoveneşti. Dar nu există încă un titlu, o denumire, un autor de film de desene animate în R. Moldova căruia să-i zic da, ne dorim să avem un film de-al vostru la festival. Din păcate. E trist pe de o parte că nu există, dar pe de altă parte este atâta teren nearat, există atâţia oameni care ar putea să înţeleagă că vor să facă animaţie. Şi asta doar pentru că a venit un festival. Mie mi se pare o perspectivă destul de frumoasă, pe cât de tristă, pe atât de frumoasă.”

XS
SM
MD
LG