Linkuri accesibilitate

Turcia - menajată de NATO în chestiunea Siriei


Secretarul general NATO Jens Stoltenberg la baza militară turcă din Gaziantep, 10 octombrie 2014

Secretarul general NATO Jens Stoltenberg la baza militară turcă din Gaziantep, 10 octombrie 2014

Turcia e gata de orice numai să evite crearea unui stat kurd la granița sa.



In fața ororilor cotidiene ce răzbat din Irak și Siria, Turcia a fost foarte criticată pentru faptul că nu doar că nu intervine în niciun fel pentru a salva orașul sirian Kobane, asaltat de forțele auto-numitului Stat Islamic, dar chiar blochează ajutoarele militare, împiedicând combatanții kurzi să treacă prin teritoriul turc pentru a salva orașul.

Turcia este chiar reticentă și a refuzat până acum să permită Statelor Unite să folosească bazele militare de pe teritoriul său pentru a bombarda pozițiile islamiștilor.

In privința relațiilor sale cu NATO, pentru care este principalul pivot strategic în Mediterana de est, Turcia s-a mărginit la a cere instalarea de-a lungul frontierei sale cu Siria a unor dispozitive de tip Patriot de interceptare a rachetelor. E vorba de dispozitive de detectare si doborâre a obuzelor și rachetelor. Turcia a solicitat acest lucru Alianței după ce obuze trase din Siria au făcut mai multe victime pe teritoriul turc, iar dispozitivele Patriot au fost instalate încă de anul trecut. Cu toate astea, deși s-a asigurat că ar fi protejată de NATO, Turcia nu face nimic pentru a împiedica, dincolo de frontieră, ceea ce poate zilnic să se transforme într-un masacru generalizat. Secretarul general NATO Jens Stoltenberg a avut însă astăzi cuvinte încurajatoare vizavi de Turcia:

"Turcia e un aliat important. Turcia are cea de-a doua armată din NATO, așa încât nu a solicitat trupe pe teritoriul său, însă, desigur, guvernul turc a subliniat faptul că acel criteriu al apărării colective se aplică tuturor celor 28 de aliați, inclusiv Turciei, așa încât vom proteja toți aliații de orice fel de amenințare.”

In privința unei eventuale participări directe a NATO la o campanie în Siria, secretarul general Stoltenberg a fost foarte rezervat.

"Pentru moment nu s-a pus in nici un fel chestiunea vreunei intervenții a NATO în Siria. Desigur, e îmbucurător că mulți aliați din NATO iau parte la acțiunile împotriva Statului Islamic, însă asta nu implică NATO în calitatea sa de alianță — în coaliția condusă de Statele Unite iau parte mai multe alte țări. Asta pune în lumină faptul că NATO este deseori soluția unor crize, însă nu poate fi întotdeauna răspunsul potrivit."

Motivul pentru care Turcia e gata să lase orașul Kobane de peste graniță să cadă în mâinile islamiștilor este că acel oraș e populat de kurzi independentiști, iar Turcia e gata de orice numai să evite crearea unui stat kurd la granița sa. Turcia luptă de decenii cu propriii săi independentiști kurzi și ar fi gata chiar să-și pună în pericol apartenența la NATO pentru asta. Aliații din NATO o știu, motiv pentru care și menajează Turcia.

XS
SM
MD
LG