Linkuri accesibilitate

„Mai aproape de oameni…”


Faptul că vrei să fii mai aproape de oameni nu înseamnă oare că eşti altundeva, într-o altă dimensiune a cotidianului?

Am auzit şi în această campanie electorală un slogan curios: MAI APROAPE DE OAMENI, MAI APROAPE DE PROBLEMELE LOR!

Sloganul acesta nu e nici pe departe insolit. El a fost utilizat nu de puţine ori şi în campaniile electorale precedente. Şi mărturisesc că m-a descumpănit mai mereu, cu toate că e frumos şi însufleţitor.

Mie mi se pare că sloganul cu pricina conţine în sine, din start, un soi de distanţă, o ruptură dintre cel care îl rosteşte răspicat şi cei care sînt vizaţi. Faptul că vrei să fii mai aproape de oameni nu înseamnă oare că eşti altundeva, într-o altă dimensiune a cotidianului? E ca şi cum autorul sloganului e situat într-o sferă superioară şi acceptă să coboare în popor…

Să reflectăm însă în continuare. Vasăzică, un oarecare politician vrea să fie mai aproape de oameni. Distanţa se micşorează, fireşte, dar rămîne. De ce nu vrea să fie politicianul acela chiar în mijlocul oamenilor? Nu mai aproape de ei, ci chiar printre ei!

Iar dacă stau să mă gîndesc şi mai bine, să fii printre oameni e destul de complicat, e un lucru care nu e la îndemîna oricui. Să fii printre oameni înseamnă să urci cu încredere în microbuzul hîrbuit nr. 352 de pe ruta 135. Dar cîţi politicieni îndrăznesc să meargă cu acest microbuz? Să fii printre oameni înseamnă să trăieşti dintr-o pensie de 1000 de lei, nu din una de 10000 de lei. Să fii printre oameni înseamnă multe chestii pe care politicienii noştri cu greu le vor accepta.

De aceea, e mai profitabil să fii doar mai aproape de ei. Sună bine pentru cei care nu reflectează prea mult şi nici nu te confunzi cu poporul…

XS
SM
MD
LG