Linkuri accesibilitate

Acustic, electronic, vizual. Samorost & Machinarium.

Floex este numele de scenă al lui Tomáš Dvořák, clarinetist, compozitor, producător și artist multimedia din Praga, Cehia, a cărui muzică e o continuă explorare a legăturilor dintre acustic, electronic și vizual.

S-a născut în 1978, și în copilărie a studiat clarinetul, care a devenit instrumentul cheie pentru sunetul său, nu doar ca o „semnătură instrumentală”, cum scrie în profilul său de pe Facebook, ci și ca mod de abordare compozițională.

A început să scrie muzică electronică în 1996. Albumul său de debut, „Pocustone”, lansat în 2001, pune laolaltă două genuri muzicale relativ izolate unul de altul: nu-jazz și muzică modernă contemporană.

Face parte din acea tagmă privilegiată de muzicieni cehi care au scris muzică pentru jocurile de computer create de vestita companie pragheză Amanita Design. Spun „privilegiată” pentru că tot ce e legat de Amanita Design e în opinia mea magic.

Tomáš Dvořák a scris coloana sonoră pentru jocurile Samorost 2, din 2006, și Machinarium, din 2009. Machinarium OST a avut un enorm succes de public și critică, și a fost numită cea mai bună coloană sonoră din 2009 de către „PC Gamer”, revista nr 1 din lume a jocurilor pe computer.

O altă trupă din Cehia care a colaborat cu Amanita Design e DVA, care a compus coloana sonoră pentru jocul Botanicula și cu care am stat de vorbă la microfonul Europei Libere în 2012.

Floex așadar, cu piesa „Casanova”, de pe albumul „Zorya” din 2011.

XS
SM
MD
LG