Linkuri accesibilitate

Sondaje la ieșirea de la urne din Ucraina: partidele pro-occidentale au obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare


Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk venit să voteze împreună cu familia

Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk venit să voteze împreună cu familia

Blocul președintelui lui Petro Poroșenko - 23 %, Frontul Național al premierului Arseni Iațeniuk - 21%.

Sondajele la ieșirea de la urne sugerează că Blocul de Opoziție, format din aliați din trecut ai fostului președinte Viktor Ianukovici, va intra în parlament, cu aproape 8 procente, la fel și Partidul Radical al ultranaționalistului Oleh Liașko, care a obținut 6,4 la sută.

Cu patru ore înainte de închiderea urnelor, prezența la vot era de aproape 40 la sută. Mai mult de 4 milioane de alegători din regiunile estice ale Ucrainei controlate de separatiștii pro-ruși nu au luat parte la alegerile din 26 octombrie. După ce a votat la Kiev, președintele Petro Poroșenko și-a exprimat speranța că va putea forma o coaliție pro-europeană și pro-ucraineană puternică.

Într-un discurs cu o zi înaintea alegerilor, președintele Petro Poroșenko a spus că sunt un eveniment „istoric", care va încheia „transferul puterii” început cu înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, în februarie, în urma amplelor proteste ale opoziției. Poroșenko a îndemnat alegătorii să voteze astăzi pentru un Parlament care să fie „reformator, nu corupt, pro-ucrainean și pro-european, nu pro-sovietic”.

Președintele Petro Poroșenko astăzi în vizita în regiunea Donbas

Președintele Petro Poroșenko astăzi în vizita în regiunea Donbas

Președintele a întreprins o vizită neașteptată în regiunea Donbass, unde separatiștii pro-ruși luptă contra forțelor guvernamentale. „Am ajuns în Donbas", a scris Poroșenko pe pagina sa de Twitter și a publicat o fotografie înfățișându-l în uniformă militară.

Soția sa, Marina Poroșenko le-a spus jurnaliștilor la Kiev că președintele „s-a dus să verifice cum decurge votul” în zona de conflict.

Dintre cei aproximativ 36,5 milioane de alegători ucraineni, mai mult de patru milioane se află în regiunile estice Donețk și Luhansk controlate parțial de rebelii pro-ruși. Aceștia au interzi alegerile de astăzi în 15 raioane aflate sub controlul lor.

În total, alegerile nu au avut loc în 27 de circumscripții, inclusiv 12 din Crimeea anexată. De aceea, 27 din cele 450 de locuri ale Parlamentului de la Kiev vor rămâne deocamdată neocupate.

La vot în Lviv

La vot în Lviv

Sunt primele alegeri parlamentare de la fuga fostului președinte pro-rus în Rusia, în luna februarie, anexarea Crimeii de către Rusia, în luna martie și declanșarea conflictului separatist sprijinit de Rusia în estul Ucrainei, în care se estimează au murit peste 3700 de oameni.

În sondajele de opinie conduce detașat alianța politică formată din partidul Solidaritatea, al președintelui Poroșenko, și partidul Udar, al primarului Kievului, Vitali Kliciko. Sondajele arată că majoritatea ucrainenilor sprijină reforme economice și democratice, mai ales combaterea corupției, care să ducă la aderarea țării la Uniunea Europeană.

Un Parlament condus de aliații lui Poroșenko, el însuși ales în luna mai cu majoritatea de voturi și în vestul, și în estul țării, îi va da mandat să realizeze planul de pace în est și reformele adânci cerute de partenerii Ucrainei din Uniunea Europeană. Dar nu este sigur că alianța pro-prezidențială va putea forma singură majoritatea parlamentară.

Membri ai Gărzii Naționale inspectînd un centru de vot

Membri ai Gărzii Naționale inspectînd un centru de vot

În total, 29 de partide participă la alegeri. Sondajele sugerează că, în afară de alianța președintelui, vor depăși pragul electoral de cinci la sută și vor intra în Parlament, Frontul Popular, noul partid al premierului Arseni Iațeniuk, precum și alte partide naționaliste, inclusiv Partidul Radical al ultranaționalistului Oleh Liașko.

Pentru prima dată de la independența Ucrainei, Partidul Comunist pare lipsit de șanse să acceadă în Parlament. Partidul Regiunilor al fostului președinte fugar se destramă iar membrii lui participă la alegeri în cadrul noului Bloc al Opoziției.

Peste 60.000 de polițiști au fost mobilizați să asigure paza secțiilor de votare, după ce premierul Iațeniuk avertizase că sunt posibile „atacuri teroriste”.

Secțiile de vot s-au deschis la ora 8 dimineața și se vor închide la 8 seara. Votul este monitorizat de aproximativ 2000 de observatori acreditați, inclusiv 800 sub egida Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

XS
SM
MD
LG