Linkuri accesibilitate

Cine și de ce dorește mușamalizarea în continuare a dosarului lui Gheorghe Ursu, ucis de Securitatea română în 1985?


Gheorghe Babu Ursu.

Gheorghe Babu Ursu.

Andrei, fiul lui Gheorghe Ursu, aflat în greva foamei, în dialog cu Europa Liberă..

În 17 noiembrie 1985, înceta din viață, la penitenciarul de la Jilava, după șase luni de anchetă, dizidentul român Gheorghe Ursu (născut la Soroca în 1926). „Vina” lui Gheorghe Ursu fusese că își exprimase deschis opoziția față de regimul Ceaușescu, între altele și în două lungi scrisori pe care le-a trimis postului Radio Europa Liberă, scrisori difuzate la acea vreme în mai multe emisiuni ale postului nostru de radio.

După îndelungi lungi amînări, justiția românească de după 1989 stabilește că moartea sa a fost cauzată de torturile și bătăile la care a fost supus în timpul detenției, și condamnă la închisoare pentru uciderea lui Gheorghe Ursu un deținut de drept comun, Marian Clită, și pe doi milițieni, Tudor Stănică și Mihail Creangă.

Dar anchetatorul lui Gheorghe Ursu, maiorul de securitate Marin Pârvulescu, despre care declarațiile mai multor martori susțin că i-a administrat loviturile fatale, cu două zile înainte ca acesta să moară, este în continuare nejudecat.

Marți 21 octombrie 2014, Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, a intrat în greva foamei în semn de protest pentru netrimiterea în judecată a lui Pârvulescu. Andrei Ursu a acordat un interviu Europei Libere, interviu realizat de Lucian Ștefănescu.

Europa Liberă: Cine ar trebui să repare greșelile de pînă acum în acest caz?

Andrei Ursu: „Ar fi Parchetul militar, în speță șeful Parchetelor militare, generalul procuror Ion Vasilache. Ca urmare a acestei forme de protest, m-am întâlnit cu domnul Vasilache, a fost o recomandare a domnului ministru [al justiției Robert] Cazanciuc, am vorbit și cu procuroul general adjunct Bogdan Licu, și deci am ajuns pînă la urmă la dl Vasilache, care trebuie să aibă dosarul ce nu a fost soluționat încă din 2003.

Am lucrat cu dl Vasilache pe acel dosar, și a fost și dînsul de acord că nu a fost finalizat, soluționat, în speță probele originale, care trebuiau să fie în acel dosar, când a fost disjuns în 2003, nu există, nu au fost trimise în instanță niciodată, nu s-a dat nici o rezoluție pe acel dosar cu probele originale.

Andrei Ursu în greva foamei la București

Andrei Ursu în greva foamei la București

Acel dosar este cheia, din cauză că e dosarul care-l privește pe principalul torționar și asasin al tatălui meu, care este Marin Pârvulescu, fost maior de Securitate, anchetator al tatei. Și am ajuns la concluzia că probele nefiind acolo, înseamnă că trebuie să fie în alte dosare, am fost cu toții de acord că trebuie să fie în dosarele care au rămas la instanțele cauzelor care s-au judecat pînă acum, respectiv [Marian] Clită și [șeful cercetărilor penale de la Miliție Tudor] Stănică - [șeful arestului Mihail] Creangă, ăștia au fost niște instrumente ale Securității, Stănică și Creangă, colonei la miliție care au îndeplinit ordinele Securității.

În realitate, Marin Pârvulescu a fost cel care a condus ancheta, a dat ordinele, l-a torturat pe tata la anchetă, că doar el l-a anchetat, nu miliția, în toată perioada detenției, și sînt probe că tot el a administrat loviturile fatale, pînă la urmă, cu două zile înainte de moarte, când a fost scos la anchetă de dimineață la Pârvulsescu, și a fost adus în celulă cu pătura, seara, când nu mai putea să meargă, vărsa sânge, lovit în abdomen în mod fatal, i-au spart intestinul subțire, care a fost prins, conform probelor medicale, expertiza comisiie superioare medico-legale, a fost lovit cu atîta sălbăticie încît intestinul subțire i-a fost prins între corpurile dure cu care a fost lovit, rezultă din alte mărturii că era vorba de șpițul în burtă, cum s-au exprimat alți martori care au auzit de la tatăl meu tot ce s-a întîmplat, de către anchetatorul lui, Pârvulescu Marin.”

Europa Liberă: Acesta neagă peste tot, în toată presa din România, apare la televiziuni negînd această acuzație

Andrei Ursu: „Da, evident că neagă, fiind că ăsta este rolul Securității, să dezinformeze, și mai ales când e vorba să fie tras la răspundere - e evident că va nega, e un lucru normal, de așteptat, și nu-și vor cere scuze. Oameni ca ăștia care au bătut, au ucis cu ură, erau oamenii de bază ai regimului Ceaușescu, ai dictaturii, pentru ei ăla era un regim ideal [pentru ei], care i-a făcut puternici. Și probabil că regretă și astăzi că au lăsat puterea din mână în decembrie 1989.”

Europa Liberă: Revenind la mersul justiției, am dedus din tonul cu care ne-ați vorbit pînă acum că aveți un oarecare optimism că justiția va începe încă o dată, a nu știu cîta oară, să încerce să facă lumină în povestea asta.

Andrei Ursu: „Într-adevăr, am un anumit optimism, datorită atitudinii dlui ministru Cazanciuc, care mi-a arătat destul de multă solicitudine și interes să se facă dreptate. Am impresia că dînsul în sfîrșit fiindcă am stat de vorbă mult cu domnia sa, chiar marți [21 octombrie 2014] m-a invitat acolo, și am avut mult timp să stau de vorbă pe dosar două ore, în care dînsul a înțeles, mi se pare că a înțeles, în sfîrșit, care a fost mașinația parchetelor militare ca să îngroape acel dosar.

Marin Pârvulescu

Marin Pârvulescu

Am impresia că dînsul nu știa pînă acum din cauză că auzea doar povestea domnului Vasilache de la Parchetele militare, care pe de-o parte nu a vrut să dea curs plîngerilor mele împotriva lui Pârvulescu, a dat N.U.P-ri [decizii de neîncepere a urmăririi penale] anterior, și mai mult, în privința acestui dosar a pretins că ar fi fost trimis de către pachetele militare la alte parchete și că ar fi fost în felul ăsta înmormîntat la alte instanțe. Dl ministru a văzut clar că sînt probe scrise nenumărate că acel dosar nu a fost soluționat.

Probatoriul original care dovedește vinovăția lui Pârvulescu nu a fost trimis și nu a ajuns în nici o instanță și la nici un alt parchet. Și am ajuns ulterior la dl Vasilache cu aceatsă necesitate de a se găsi probele originale. Am stat și cu dl Vasilache mult de vorbă, timp de trei ore, și, cu mult mai multă reticență, a înțeles și domnia sa că într-adevăr ceea ce ne arăta acolo că ar fi fost probele nu erau acelea originale și nu erau complete și nu erau într-o stare ca să poată reprezenta probe pentru o adevărată anchetă.

Deci a ajuns și domnia sa la concluzia că într-adevăr trebuie cerute aceste probe de la instanțele unde s-au judecat cauzele anterioare. A rămas așa, să obțină Parchetul militar acele dosare din instanțele respective și mi-a spus: „o, dar o să dureze, dl Ursu, cel puțin pînă luni”, sau, în fine, o săptămână, ceva de genul ăsta. Mi s-a părut exagerat ca pentru un caz de genul ăsta să dureze atât, Parchetul militar să ceară asta prin adresă, prin poștă, mi s-a părut efectiv caraghios, sau cu intenția să împingă lucrurile să meargă cît mai încet, și ca eu să renunț la forma asta de protest.

Am ajuns decît la punctul ăsta în care de două zile nu s-a întîmplat nimic, dl ministru mi-a promis încă o dată chiar astăzi [vineri 24 octombrie 2014] că va urgenta obținerea acelor dosare, dar încă nu am auzit nimic, deci au trecut două zile și mi se pare absurd. Am înțeles că există un agent procedural care trebuie să meargă la tribunal și să le ia. Mie mi se pare că poate să dureze o oră două, nu? Dar se pare că vor să tragă de timp. Asta e.”

Europa Liberă: Deci s-a pornit oficial o nouă anchetă, sau s-a redeschis cazul?

Andrei Ursu: „Să sperăm că este o nouă anchetă. Deocamdată... Asta a cerut dl ministru. Nu-mi dau seama cît de mult a fost acceptată această poziție și din partea dlui procuror-general adjunct Bogdan Licu, a promis același lucru, că trebuie începută o nouă anchetă, că trebuie tras la răspundere [Pîrvulescu], trebuie pus sub urmărire, și trimis în instanță printr-un rechizitoriu.

Gheorghe Babu Ursu și familia

Gheorghe Babu Ursu și familia

Nu am înțeles încă foarte clar din partea dlui Vasilache dacă dînsul este cu adevărat dispus, chiar dacă probele sînt acolo, chiar dacă încadrarea de drept e evidentă, crime împotriva umanității, fără drept de apel, chiar în codul penal și de azi și de ieri, codul penal, nou și vechi, prevede crime împotriva umanității, tratamente neomenoase, care sînt fără drept de apel, și pe care le-a făcut Pârvulescu. Am impresia că dl Vasilache are încă reticențe în această privință.”

Europa Liberă: Deci dumneavoastră acum nu aveți nici un fel de hîrtie oficială că autoritățile române pornesc un nou proces în acest caz...

Andrei Ursu: „Aștept o astfel de confirmare oficială că dosarul a fost redeschis. Mi s-a spus doar atît că au fost cerute aceste dosare și nu înțeleg de ce durează atît de mult.”

Europa Liberă: Ați depus din nou o plângere?

Andrei Ursu: „Eu am depus toate plângerile posibile, și mai sînt încă plîngeri în lucru ale mele și la ministerul de justiție și la parchetul general, în care am cerut exact aceleași lucruri și i-a spus și dlui ministru și dlui Bogdan Licu, și au fost amândoi de acord, da, e adevărat, plângerile sînt acolo, nu au fost soluționate, eu nu am primit nimic pe plîngerile acelea care sînt deja de vreo două luni în lucru, deci forma asta nu mai e necesară, au fost și dînșii de acord, se merge pe acele plângeri acum pentru redeschiderea dosarului.”

Europa Liberă: Deci tot ce ne rămâne este să așteptăm...

Andrei Ursu: „Să așteptăm, dar din păcate, nu știu, efectiv, din partea dlui Vasilache nu mi s-a părut pînă acum că este ferm convins că lucrul ăsta trebuie făcut și mai ales că trebuie făcut cu urgență. Mi-a dat tot felul de termene, de o săptămână de două săptămâni, adică lucruri efectiv inadmisibile în condițiile astea, când dosarul doar trebuie luat de acolo, trebuie audiat inculpatul, pus sub urmărire, și scris rechizitoriul, că probele sînt, nu mai trebuie administrat nimic, sînt zeci de mărturii, documente medicale, pînă și declarații ale tatălui meu din închisoare contrasemnate de Pârvulescu, deci el a fost anchetatorul lui documentat, am obținut toate astea din dosarul de urmărire informativă, cred că le-au lăsat acolo probabil din greșeală, dar asta a fost, și dl Dan Voinea le-a găsit la un moment dat. Oricum, sînt în dosarul de urmărire informativă după care am și copii, a fost la SRI, a fost ținut secretizat pînă în anul 2000, dar asta e altă poveste, măcar pînă la urmă a fost desecretizat și dat Parchetelor militare atunci să formeze probe pentru vinovăția securiștilor.”

Europa Liberă: De ce a fost exact acuzat tatăl dumnavoastră? De ce a fost anchetat?

Gheorghe Babu Ursu, fotografie făcută de securitate pe ascuns în 1985

Gheorghe Babu Ursu, fotografie făcută de securitate pe ascuns în 1985

Andrei Ursu: „A fost anchetat începînd din decembrie 1984. El era urmărit de Securitate încă din anii 1970, datorită contactelor chiar cu postul dumneavoastră, cu Europa Liberă. Trimisese două scrisori la Europa Liberă. Una era aceea în care îl acuza pe Ceaușescu de crimă pentru cosmetizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor avariate de cutremurul din 1977. A fost o chestie bestială a lui Ceaușescu, lăsîndu-i pe acei oameni în pericol să se prăbușească blocurile. Au fost mai multe emisiuni la Europa Liberă, am impresia că o săptămână, pentru că a scris o scrisoare foarte lungă. Făcuse parte tatăl meu ca inginer dintr-o comisie, era inginer-șef la consolidarea blocului Patria din București.

Și i s-a dat ordin de la Ceaușescu să spoiască suprafețele și să nu mai cămășuiască, cum spun inginerii, stîlpii de rezistență ai acelui bloc. [Tatăl meu] nu a suportat, nu a semnat acel proiect, i s-a părut un abuz enorm și efectiv o decizie criminală, și a trimis acea scrisoare la Europa Liberă care s-a transmis în mai multe emisiuni. Ulterior a mai trimis una despre abuzurile din cadrul Uniunii Scriitorilor de atunci, din 1982.

Am găsit aceste note ale Securității făcute în timpul anchetei asupra lui, care a început cum vă spuneam în 1984, când, după ce i-au găsit jurnalul, eu presupun, rezultă de fapt din tot ce am găsit în dosarul de urmărire informativă, că ei nu l-au slăbit, deci l-au urmărit în anii 1970, și la un moment dat au hotărît să-i ia jurnalul considerînd că e mai periculos dacă mai este lăsat să plece în străinătate, și că a trimis destule materiale, că încearcă să formeze o „celulă” de rezistență intelectuală printre prieteni, cu Dan Deșliu, cu Geo Bogza.

Asta făcea tata, avea un afiș antitotalitar la serviciu pe care îl ținea acolo la vedere, securistul îl dădea jos, el îl punea la loc. Pînă la urmă au hotărît că trebuie să vadă ce e în jurnalul ăla, că-i prea periculos. Se vede cu Geo Bogza, cu alți intelectuali, cu care e posibil să formeze o „celulă” de rezistență intelectuală. Ăsta a fost capul de acuzare al Securității.

Europa Liberă: L-au acuzat politic.

Andrei Ursu: „L-au acuzat politic în ianuarie 1985. I-au făcut o primă acuzare pentru „propagandă împotriva orînduirii socialiste”, articolul 166, iarăși, am găsit toate astea în documentele Securității, le avem, sînt și pe website-ul Fundației Gheorghe Ursu. Spuneau tot pomelnicul de învinuiri, scrisorile la Europa Liberă, faptul că scrie un jurnal cu „atitudine dușmănoasă împotriva unor persoane cu funcții înalte în partid și de stat”, ăsta era eufemismul Securității față de Ceaușești, că nu puteau să le spună pe nume. De asemenea că ține acest jurnal în vederea publicării, că are legături cu scriitori din țară și din afară „cu concepții dușmănoase împotriva regimului din țara noastră, că a ținut afișe la vedere „pretinde că realitățile din țara noastră sînt asemănătoare cu cele din regimurile fasciste din trecut”.

Gheorghe Babu Ursu și fiul său Andrei la mare.

Gheorghe Babu Ursu și fiul său Andrei la mare.

Ceea ce e adevărat, avea niște citate în care se asemănau dictaturile comuniste și fasciste într-o mare măsură. Astea erau acuzațiile și mai ales că trebuie făcută o cercetare ca să se descopere natura relațiilor cu prietenii lui. Deci e voiau să le facă dosare de anchetă și prietenilor lui, scriitorii de care vorbeam, erau mai mulți, Iordan Chimet, Radu Albala, regizorul Mirel Ilieșiu, Radu Cosașu, cum vă spuneam Geo Bogza, Nina Cassian, erau toți prietenii lui, și [Ștefan Augustin] Doinaș se număra printre ei. Voiau să le facă dosare la toți acești oameni de marcă, probabil ca să-și justifice existența Securitatea ca o forță care păzește regimul Ceaușescu de aceste „pericole” reprezentate de intelectuali.

L-au anchetat timp de șase luni, în stare de libertate mai întîi. Tema principală a anchetei a fost cum a trimis scrisorile la Europa Liberă, cine l-a ajutat, și ce-au spus un prieten sau altul în legătură cu leitmotivul lui că „trebuie să facem ceva”, că nu se mai poate. S-a dus la Geo Bogza cu afișul antitotalitar, era practic un manifest, cu ideea de a fi citit în Marea Adunare Națională, eventual de Eugen Jebeleanu care era chiar delegat atunci, speranța era că ar fi citit din cauză că nu mai avea ce pierde, era deja o somitate, era în vîrstă.

Nu s-a ajuns la acel pas, dar era vorba de încercările acestea pe care securiștii încercau acum să le transforme în declarații scrise și semnate de tatăl meu. El a refuzat, știind că le face rău, evident. A fost amenințat cu moartea.

Pârvulescu, că el îl ancheta în toată perioada, l-a amenințat cu moartea, că-l aruncă pe fereastră, la un moment dat l-a amenințat că o să avem noi de suferit, familia.

Asta l-a afectat cel mai mult pe tatăl meu, dar am fost evident alături de el. Ne-a și spus că îi pare rău, într-un fel își cerea iertare față de noi, față de mine și mama, că ne expune la acest pericol. Și i-am replicat evident că sîntem alături de el și să rămână pe poziții așa cum simte el că trebuie, și el a răspuns: „Știți ceva? Oricum n-aș putea s-o fac, n-aș mai fi eu însumi!” Asta a fost replica, mi-a dat-o la începutul lui martie 1985, când a fost chemat din nou la anchetă, și a continuat să rămână pe poziții, chiar cu această amenințare care plana asupra familiei lui pentru care se simțea mult mai răspunzător decît pentru el însuși.

Era un om de o integritate, cum să spun?, o forță... el și-a asumat riscul destinului, dar se simțea răspunzător față de noi și evident față de prietenii lui, și nimeni, nici unul dintre ei nu a avut de suferit în urma acestei anchete la care a fost supus, deci nu a dat nici o declarație privindu-i pe prieteni care să le facă vreo problemă.

Pînă la urmă, securiștii i-au făcut o manevră. Probabil că era și o perioadă a unei conferințe internaționale pentru drepturile omului la Ottawa din cîte țin minte, în care Ceaușescu era parte, România semnase, evident în mod ipocrit, convenții împotriva persecuțiilor politice - nu mai aveau nevoie de un persecutat politic.

Și atunci au hotărît să-i facă un dosar penal pe un pretext ridicol că au fost găsiți 17 dolari acasă, la percheziția când i-au luat jurnalul. Pe acei 17 dolari i-au făcut dosar penal la miliție, și se pare că impulsul pentru acea manevră a fost dat de Iulian Vlad - în dosarul ăsta pe care l-am recuperat atît de greu de la SRI există o notă a lui Iulian Vlad chiar pe mapa dosarului care spune „ce se poate reține pentru instanță atîta vreme cît jurnalul prin natura lui nu poate fi folosit?”

Securiștii au luat asta ca o indicație clară că trebuie să extragă declarații semnate de tatăl meu. Aveau și ei tipicul lor, nu puteau să folosească jurnalul pentru că era o scriere intimă. Nu puteau să facă un dosar pentru „propagandă împotriva orînduirii socialiste” altor prieteni ai tatei care erau nume sonore doar bazânduse pe jurnal, pe narativul din jurnal, care era o scriere intimă. Pînă și acești securiști care făceau legea în țară voiau să se asigure că au declarații scrise și semnate de tatăl meu împotriva prietenilor lui. Asta a fost semnificația indicației lui Iulian Vlad - să obțină cu orice preț acele declarații.

Gheorghe Babu Ursu, autoportret la 20 de ani

Gheorghe Babu Ursu, autoportret la 20 de ani

De-asta i-au făcut dosar penal la Miliție, l-au arestat ca să poată să-l tortureze, să nu fie un caz politic, dar să-l poată tortura, să-l ancheteze. De ce? Din cauză că arestul Securității și Direcția cercetări penale a Securității se afla în aceeași clădire cu Direcția cercetări penale a Miliției și cu arestul Miliției, unde era Gheorghe Ursu. El era scos, conform mărturiilor colegilor de cameră și doctorilor de la Jilava și chiar probelor din dosarul Securității, și era anchetat de fapt de Securitate, în toată perioada aia. Pârvulescu l-a anchetat în permanență și l-a torturat în mod gradat.

Martorii spun că la început l-a luat Pârvulescu la anchetă și doar l-a amenințat, apoi a venit cu bătăi, cu palmele tumefiate, cu sânge pe față, și la ureche. După aceea a început să fie lovit în abdomen din ce în ce mai dur, pentru că nu voia să colaboreze. Spuneau că nu voia să spună ceea ce îi cereau anchetatorul despre materialele trimise la Europa Liberă și Vocea Americii și despre prietenii lui. Asta le spunea și tatăl meu când se întorcea înapoi de la anchetele astea bestiale.

Pînă la urmă, s-a văzut clar că, pe de-o parte nu colabora, nu se lăsa reeducat, pe de altă parte, sora mea, care era în Statele Unite, a alertat autoritățile americane, iar în perioada de detenție a tatei acestea au cerut informații statului român informații despre starea lui Gheorghe Ursu care fusese anchetat de Securitate, deci era o suspiciune că ar fi fost arestat politic.

Statul român, prin Ștefan Andrei și Gheorghe Homoștean, miniștrii de externe și interne de atunci, au trimis scrisori, telegrame înapoi la Washington, la Departamentul de stat și ambasadei americane de la București, spunând că Gheorghe Ursu era un caz de drept comun. A fost evident un fals la nivelul cel mai înalt în relațiile cu Statele Unite, iar dacă Gheorghe Ursu, după ce a fost torturat în halul în care a fost, ieșea viu, evident ar fi vorbit și ar fi spus ce s-a întîmplat în închisoare și ar fi ieșit un scandal și mai mare pe plan internațional. A fost deci o decizie clară, posibil la nivelul cel mai înalt, ca să fie ucis.

A fost bătut bestial pe 15 noiembrie 1985 de Pârvulescu, avem probe, există o mărturie care chiar îl numește pe Pârvulsescu, cum vă spuneam, a fost scos de dimineață și adus seara cu pătura de la ancheta cu acest maior de Securitate numit Pârvulescu, după care a început să verse sânge, se produsese ruptura intestinului, a fost ținut special încă două zile să fie siguri că nu mai poate fi salvat, s-a instalat septicemia, abdomen acut, vărsăturile deveniseră bilioase, verzi, urlete îngrozitoare, a fost ținut chiar și așa cu acele urlete, și i-au făcut în final, pe 17 noiembrie 1985, o operație de formă, și ca să nu apară că a murit la ei acolo la Securitate a fost dus la Jilava.

Numai că și acolo la Jilava doctorii au apucat să vorbească cu el, el mai era conștient încă, le-a povestit și acolo că a fost bătut în anchetă pe motive politice, deci din nou au apărut toate aceste adevăruri la iveală pînă și de la personalul medical, medicii de-acolo și infirmierii.

Gheorghe Babu Ursu (primul din dreapta) cu familia

Gheorghe Babu Ursu (primul din dreapta) cu familia

Dosarul este deci extrem de puternic, solid și fără drept de apel: tortură motivată politic, deci crimă împotriva umanității. Dl Vasilache se ține cu dinții, însă nu știu, acum poate că și domnia sa s-a mai lămurit că trebuie să facă acest dosar și că trebuie să-l trimită pe torționarul Pârvulescu în instanță, dar să fiu sincer nu știu, nu sînt convins că dl Vasilache este gata să meargă pe această cale.”

Europa Liberă: Ați reușit să recuperați jurnalul tatălui dumneavoastră?

Andrei Ursu: „Jurnalul tatei, din păcate, a fost distrus în cea mai mare parte. Avem o parte, materiale din anii 1950-1960, dar cele mai intersante, mai ales când a fost acțiunea de urmărire din 1960-70-80. au fost ținute la Securitate cu dinții. O parte e posibil să fi fost distruă în 1987, când la doi ani după uciderea lui securiștii i-au închis dosarul de urmărire operativă.

Asta fost interesant, că i-au ținut și jurnalul și dosarul de urmărire operativă în lucru, avea nume de cod „Udrea”, și acel dosar „Udrea” a fost ținut pînă în 1987, evident ca să vadă dacă mai pot totuși extrage ceva împotriva prietenilor lor, că altfel n-ar mai fi stat cu dosarul unui om mort în lucru încă doi ani, împotriva celor care aveau „concepții dușmănoase” și erau în atenția organelor de Securitate încă de la început, că asta spuneau ei, că Gheorghe Ursu se află în legătură cu mulți oameni care sînt deja în atenția organelor de Securitate.

Acel proces împotriva celor cu „concepții dușmănoase”, n-a mai avut loc, i-au închis dosarul în 1987, probabil din lipsă de probe, și e posibil ca o parte din jurnal - așa pare să rezulte, încă nu e sigur, au încercat să-și acopere urmele - e posibil ca o parte din jurnal să fi fost distrusă în 1987.

Dar 811 file selecționate, nu erau legate la modul continuu, ci erau file selecționate, fragmente de cîte cinci, zece file, fuseseră selecționate de securiști și puse într-un dosar pe care l-au ținut. A fost ținut la unitatea specială S a Securității, unitatea de înscrisuri, și în 1990, dl Dan Voinea a intrat acolo și l-a găsit.

A fost adus la revista 22, s-a făcut o copie, din păcate foarte slabă, și-așa filele nu mai puteau fi citite deja foarte bine, trebuiau descifrate cu grijă, copia a ieșit destul de prost, dar ce s-a putut citi, cam totul era foarte relevant, a fost publicat în 22, diverse fragmente, în „Jurnalul Literar” și în alte publicații, au apărut fragmente și în cărți, am pus și pe website-ul fundației.

De pildă scrierea „1 Mai”, care e foarte virulentă împotriva lui Ceaușescu, o frescă foarte interesantă a atmosferei maselor de oameni care erau pe traseu să aplaude la Ceaușescu, coordonate de secretari de partid, de securiști, de acești trepăduși care încercau să țină oamenii în frîu, iar tatăl meu se ducea la cîte unul din ei și îi cerea dacă nu cumva are o grenadă în buzunar. Și ăștia încercau să se ascundă să fugă. Erau interesante observațiile lui de caracter asupra acestor oameni care înlemneau când auzeau astfel de glume.

Andrei Ursu în greva foamei la București

Andrei Ursu în greva foamei la București

O altă scriere este cea despre vizita la Geo Bogza, în care, cum vă spuneam, îi propunea să citească în mod public, preferabil în Marea Adunare Națională, acel manifest că „trebuie să facem ceva”, leitmotivul tatei. Aceste fragmente au fost publicate, însă cele 811 file de care vă spuneam au fost luate, le-a cerut SRI atunci înapoi, s-a regrupat Securitatea, le-au luat de la dl Voinea.

A fost atunci speranța că vor putea fi solicitate din nou, de vreme ce au fost descoperite și știm unde sînt. Ei bine, nu au mai fost găsite. S-a făcut o anchetă, tot dl Dan Voinea a făcut o anchetă asupra dispariției celor 811 file, fragmente esențiale din jurnal, și s-a descoperit că un fost securist, șef la unitatea special S, în momentul respectiv era încă general și șef-adjunct la SRI la o direcție a SRI care se ocupa tot cu înscrisuri - deci omul și continua, erau oameni care țineau manuscrisele scriitorilor, făceau identificări de olografe pentru a-i prinde eventual pe cei care scriau manifeste etc.

Instituția rămăsese cu aceleași secții, erau probe clare împotriva lui, Grigorescu Eugen, acest general SRI, că a luat în primire cele 811 file din jurnal. A fost anchetat și trimis în judecată și condamnat pentru vina de a fi distrus acel material. A stat doar un an în închisoare, ce-i drept, că legea română este blîndă securiștii în continuare, din păcate, după cum se vede și la Parchetul militar.”

Europa Liberă: Domnule Andrei Ursu sîntem într-un punct trist al istoriei României contemporane, dacă la atîția ani după această grozăvie nu s-a făcut dreptate, iar după 1990 au existat oameni din sistem care au încercat să șteagă urme ale abuzurilor. Vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu, vrem să vă susținem moral, să știți că sîntem cu dumneavoastră...

Andrei Ursu: „Absolut, vă mulțumesc mult de tot.”

XS
SM
MD
LG