Linkuri accesibilitate

E timpul cînd ţi se ia vălul de pe ochi, iar lucrurile altădată ambigue îşi arată esenţa stridentă.

Îmi amintesc de vocile unor reprezentanţi ai societăţii civile care deplîngeau faptul că lumea nu ştie cine sînt patronii posturilor de radio şi de televiziune.

Păi, e suficient să asculţi informaţiile difuzate de aceste posturi în actuala campanie electorală ca să înţelegi aproape totul. Cel puţin nu mai ai nici o îndoială în privinţa partidului care se iţeşte de după harnicii ziarişti. Totul e de domeniul evidenţei. Doar dacă eşti prost ca noaptea, nu vei înţelege.

Văd la un post tv, toată ziulica, nişte lideri ai partidului X ocupîndu-se cu filantropia, vizitînd sate îndepărtate, rostind cu convingere deplină mesaje şi promisiuni, îndemnînd poporul să fie vigilent la alegeri. Repet, de dimineaţă pînă seara îi vezi la acel post numai pe solii unui singur partid. De parcă numai acest partid ar munci şi ar făuri. Şi ce înseamnă asta? Cred că cel puţin nu mai trebuie să ne punem întrebări cu privire la preferinţele politice ale patronului din umbră.

Îi sfătuiesc deci pe toţi cei care mai au dubii să se boldească bine la televizor în aceste zile. Dubiile li se vor risipi foarte repede. Vor înţelege imediat ce fel de patron se piteşte îndărătul mass-mediei, chiar dacă nu-i vor afla numele.

Vedeţi un partid proslăvit din zori şi pînă-n noapte la un oarecare post? Păi, reţineţi ce partid e acela şi nu mai întrebaţi cine e patronul postului.

E timpul cînd ţi se ia vălul de pe ochi, iar lucrurile altădată ambigue îşi arată esenţa stridentă. Acum veţi afla totul. Multă minte nu vă trebuie. E la mintea cocoşului.

Grav cu adevărat nu e faptul că există posturi partinice. Grav e că posturile cu adevărat independente nu prea există…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG