Linkuri accesibilitate

Numărul secțiilor de vot la alegerile parlamentare din noiembrie în Rusia va fi limitat la cinci


În străinătate vor fi deschise numai 95 de secţii de votare pentru alegerile generale din 30 noiembrie, faţă de 105 cât se preconizase iniţial. Diferenţa, a precizat luni seară, după şedinţa de guvern, viceministrul afacerilor externe Valeriu Chiveri, vine din faptul că în Federaţia Rusă se vor deschide numai cinci secţii de votare, nu 15 cum fusese propus inițial. Chiveri este citat de ProTV cu explicaţia: „Această cifră inițial 105, apoi 95, rezultă din mai puţin în Federaţia Rusă, am analizat”.

Reluând criticile exprimate deja la Chişinău de partidele de stânga potrivit cărora numărul centrelor de votare care vor fi deschise în Rusia este prea mic, ministrul de externe rus Serghei Lavrov declara luni la Moscova că autorităţile moldovene, decise să ducă „ţara spre Occident cu orice cost şi să rupă toate relaţiile cu Răsăritul, „nu ar vrea ca votul moldovenilor din Rusia să reflecte o imagine mai „nuanțată”.

Cele mai multe centre de votare vor fi deschise în Italia - 25, urmată de România - 11 şi de Statele Unite cu șase. În Federaţia Rusă şi Portugalia vor fi câte cinci centre de votare.

În aprilie anul acesta, Victor Lutenco, directorul Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, declara Europei Libere că din datele independente pe care le are Biroul, combinate cu datele statistice oficiale reiese că „numărul real al moldovenilor din Federaţia Rusă ar fi în jur de 380-400 de mii de persoane. Până la o pătrime, chiar o treime dintre cei care lucrează acolo, sunt, de fapt, migranţi sezonieri.”

XS
SM
MD
LG