Linkuri accesibilitate

De trei ori m-au scos la execuție prin împușcare


Faimoasa instalaţie cu Igor Strelkov, la Doneţk, realizată Serghei Zaharov

Faimoasa instalaţie cu Igor Strelkov, la Doneţk, realizată Serghei Zaharov

Pictorul din Donețk, Serghei Zaharov, care a desenat o caricatură cu Igor Strelkov, timp de o lună și jumătate a fost bătut și torturat în închisorile din așa-numita republică populară Donețk. Interviul realizat de corespondentul Radio Svoboda Dmitrii Volcek este tradus și adaptat de Lina Grâu.

Igor Strelkov stă cu pistolul la tâmplă, iar dedesubt – lozinca publicitară „Just do it!”; un militant cu drapelul Nororosiei și nas de clovn ține un pistol-automat; un alt „separatist” îi privește pe trecători cu ochi de extraterestru; „Moartea din Novorosia” ține un desen cu Boeing-ul malaiezian doborât; comandantul de-o șchioapă al insurgenților, poreclit Motorola, rânjește alături de o mireasă imensă – astfel de imagini au început să apară vara trecută în locurile aglomerate din Donețk.

Serghei Zaharov

Serghei Zaharov

Responsabilitatea pentru aceste desene a fost asumată de grupul artistic „Murzilka”. În curând a apărut și știrea cu privire la arestarea pictorului – Serghei Zaharov, care era numit „Banksy de Donețk”, unde se spunea că acesta este torturat în subsolurile clădirii Serviciului de Securitate al Ucrainei, acaparată de separatiști. La mijlocul lunii august a apărut o știre scurtă care spunea că Serghei a fost pus în libertate, dar imediat arestat din nou. La mijlocul lunii septembrie acesta a fost din nou eliberat.

Și doar zilele trecute Serghei Zaharov a putut pleca din Donețk. El a povestit pentru Radio Svoboda, într-un material realizat de colegul nostru Dmitrii Volcek, despre ce i s-a întâmplat.

Europa Liberă: Când în internet au apărut poze cu lucrările Dvs., am fost uimit de curajul de care ați dat dovadă. Cum v-ați hotărât să faceți așa ceva? Sau credeați că nu veți fi găsit?

Serghei Zaharov: Nu prea aveau cum să mă găsească, dar am fost neatent. Am vorbit la telefon de pe numărul meu cu un jurnalist rus, cred că asta mi-a jucat festa. În orice caz, am fost urmărit mult timp, după cum am înțeles mai târziu, pentru că în detenție mi-au arătat inclusiv comentariile pe care le-au făcut pe rețelele de socializare cu mult timp în urmă. Se ocupau îndeaproape de mine.

Europa Liberă: Vă plasați lucrările noaptea? Stăteau mult timp, sau erau scoase imediat?

„Era o tânără acolo cu fața acoperită care bătea și tortura. Avea o pronunție clară rusească”

Serghei Zaharov: Noaptea nu aveam cum, pentru că oameni pe străzi nu sunt, circulă doar militanți separatiști înarmați. Prima dată când am ieșit era deja în vigoare starea de asediu, am ieșit la 4 dimineața, și mașina a fost oprită de o patrulă a separatiștilor. Puteam să o pățim rău de tot atunci, dar am avut noroc. Așa că plasam lucrările ziua. Alegeam locul din timp, veneam cu mașina și plasam lucrarea, fotograful o fotografia, ne întorceam imediat și plecam. Cel mai scurt timp cât a „supraviețuit” personajul nostru a fost vreo jumătate de oră, iar cea mai „lungă viață” a avut-o o lucrare care a stat vreo două zile. Desenul era făcut pe placaj de un centimetru grosime. Nu puteam face imprimeuri cu spraiuri colorate – dura prea mult, iar noi în câteva secunde trebuia să plasăm lucrarea și să plecăm de acolo. Doar atunci când l-am pus pe Strelkov pe fațada clădirii mai întâi am făcut inscripția cu trafaretul, iar apoi, după un anumit interval de timp, am pus și silueta lui Strelkov.

Europa Liberă: Și cum reacționau trecătorii?

Serghei Zaharov: Asta am și vrut – să văd cum reacționează trecătorii. Reacțiile mi-au plăcut: oamenii se apropiau, făceau poze. Acum situația este de așa natură încât nimeni nu se pronunță împotriva republicii populare Donețk (RPD), de parcă toată lumea ar fi pro. Dar se pare că sunt și oameni care gândesc altfel, care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă.

Europa Liberă: Dvs. cred că faceți parte din categoria celor care nu doar nu sunt de acord, ci chiar urăsc republica populară Donețk. În lucrările Dvs. această energie a urii este evidentă.

Serghei Zaharov: Atunci când ne plasam lucrările era doar neacceptare. Ura a venit după ce am stat o lună și jumătate în subsoluri și mi-au rupt coastele. În primele 10 zile nu doar mă băteau acolo, ci mă torturau. De trei ori am fost scos la execuție prin împușcare. S-ar putea să nu fi ieșit de acolo nici în ziua de azi, dar am fost ajutat. Să ajungi acolo e ușor, dar să ieși e foarte greu. Așa că acum da, pot vorbi despre un sentiment de ură în formă pură. Atunci era doar inacceptare, plus că nu ne venea să credem că totul se întâmpla cu adevărat: totul se întâmplă sub ochii tăi, vezi cum se schimbă orașul, în ce se transformă și totul pare a fi o chestie suprarealistă care acuș-acuș trebuie să se termine. Dar pe zi ce trece situația se agravează. Nici acum nu este mai bine, deși oamenii au început să revină în oraș și acesta a devenit ceva mai puțin pustiu.

Europa Liberă: Așadar, ați fost urmărit... Cum v-au arestat?

Ne-au scos din oraș și ne-au spus că imediat ne vom săpa mormintele...

Serghei Zaharov: Se pare că m-au găsit după numărul de telefon – am văzut la ei o instalație de urmărire. Eram în atelier, două mașini erau parcate lângă casă – avem impresia că îmi vedeau telefonul, dar nu-mi puteau localiza cu precizie atelierul – e o zonă cu străduțe întortocheate. Nimeni nu a dat buzna la mine – eu am ieșit, ei mă așteptau, m-au oprit și m-au dus în clădirea securității. Acolo m-au întrebat: „Tu ai făcut asta?” – „Eu am făcut”.

Mi-au pus cătușele, m-au așezat într-un microbuz cu mai mulți oameni cu pistoale automate. Acasă au făcut o percheziție, totul era întors cu susul în jos, în atelier la fel. Mi-au luat mașina. M-au aruncat în subsol. După condițiile de detenție nici pușcărie nu-i puteai spune: pe podeaua de beton oamenii stăteau întinși pe niște bucăți de carton, nu aveai cu ce respira. Acolo au început nici măcar interogatoriile – erau pur și simplu bătăi și intimidări. După accent mi-am dat seama că cei care făceau asta erau ruși. Era o tânără acolo cu fața acoperită care bătea și tortura. Avea o pronunție clar rusească. Scopul de bază – să-ți umilească demnitatea umană. După asta m-au pus într-o – nici nu-i pot spune celulă, mai degrabă carceră – împreună cu prizonierii de război ucraineni. Noaptea, pe mine și încă o persoană m-au luat și ne-au pus în port-bagajul unei mașini, apoi ne-au mutat în alt port-bagaj și ne-au adus pe teritoriul unei comenduirii militare a sectorului Proletar. Acolo ne-au bătut cu sălbăticie, ne-au înscenat execuții prin împușcare, ne-au torturat – ne-au închis într-o cutie de metal unde doi oameni abia-abia încap și ne-au ținut la soare două zile...

Europa Liberă: Ați spus că vi s-a simulat execuția prin împușcare de trei ori?..

10 zile ne-au ținut ca pe frați-gemeni: și mâncarea, și veceul împreună...

Serghei Zaharov: Pentru prima dată s-a întâmplat când eram în clădirea securității. M-au adus într-un cabinet, au scos siguranța de la pistolul automat și o femeie îmi spune: „Mereu am fost curioasă să aflu la ce se gândește omul înainte de moarte”. Eu i-am răspuns: „Citește-l pe Dostoievski, el descrie asta”. Atunci credeam că doar vroiau să mă sperie.

Însă în comenduirea militară din sectorul Proletar, când noaptea paznicii beți te ridică, vine comandatul care bea cu niște târfe, acolo nimeni nu poate garanta că aceștia vor acționa adecvat. Respectiv, este înfricoșător când pistolul este ridicat, este pus la tâmplă și ți se spune că acuș vei fi împușcat. A treia oară ne-au scos în afara clădirii și ne-am spus că imediat ne vom săpa mormintele.

Apoi mi-au spus că totuși voi rămâne în viață, iar omului care era lângă mine i-au spus să în mod sigur îl vor împușca. Apoi ne-au dus pe ambii înapoi. Noi 10 zile am fost ca frații gemeni, prinși cu cătușe unul de altul. Asta, în timp ce el avea laba piciorului împușcată și mâna bandajată. Iar la mine pe mână, după ce m-au bătut cu bâte de lemn, s-a umflat o hematomă imensă. Așa că avem două mâini drepte tefere – așa am și fost încătușați – el de mâna dreaptă și eu de mâna dreaptă. Și așa am și stat 10 zile. Mâna deja își pierdea sensibilitatea. 10 zile am și mâncat împreună, am și mers la veceu împreună. Foarte dur...

Europa Liberă: Dar cine e acel om? E un prizonier militar?

Serghei Zaharov: Nu, e un tânăr din orașul Șahtiorsk. A fost ridicat pentru că a vorbit la telefon cu cei din „Sectorul de dreapta”, iar discuția a fost interceptată. Îl acuzau că furniza date pentru artilerie legate de amplasarea posturilor de control. Nu știu nimic de soarta acestui tânăr. Pe mine m-au pus în libertate după 10 zile, fără să-mi explice ceva. M-au pus să vopsesc o mașină în culori de camuflaj. Mi-au spus: „Faci asta și ești liber”. Nu i-am crezut, dar, într-adevăr, mi-au dat drumul. Mi-au dat o găleată cu apă să mă spăl un pic, o cămașă curată și 5 hrivne de drum.

Dacă ești credincios vei scuipa o icoană? Strelkov este icoana lor...

Actele mele au rămas acolo. A doua zi am fost cu prietena mea la spital, am făcut un renghen – da, erau coaste rupte. În drum de la spital, eram în apropiere de clădirea securității și prietena mea mi-a propus să trecem pe acolo să luăm actele. Am intrat în clădire și nu m-am mai întors. Cei de acolo s-au uitat la mine și m-au întrebat: „De ce ai fost închis atât de puțin timp?” Și nu m-au mai lăsat să plec, am rămas în acele subsoluri.

Dușmanii ideologici erau bătuți metodic și cu o cruzime deosebită. I-am văzut cum se uitau pe calculator la lucrările mele – am fost surprins cu câtă violență puteau să reacționeze. Unii dintre ei chiar îmi citeau lecții propagandistice, îmi explicau că Strelkov e un sfânt. „Dacă ești credincios vei scuipa o icoană? Este la fel ca și cum ai fi scuipat o icoană!”. Strelkov este icoana lor. Sau poate pur și simplu aveau nevoie de un pretext ca să bată și să tortureze.

Europa Liberă: Cum ați reușit să ieșiți la libertate?

Serghei Zaharov: Prietena mea a lucrat în structurile de forță și niște milițieni i-au dat numărul de telefon al unei persoane importante și acest lucru a influențat situația.

Europa Liberă: Acum ați decis să rămâneți la Kiev și să vă povestiți istoria în desene, sub formă de comicsuri?

Serghei Zaharov: Da. Nu mai puteam rămâne la Donețk, nu mai suportam să văd tovarășii înarmați cum mișună prin oraș. Încă fiind la Donețk am vrut să desenez tot ce mi s-a întâmplat, dar prietenii m-au convins să nu o fac. Mi-au spus că dacă vin cu vreo percheziție la mine acasă și găsesc ceva, nu mai scap cu viață. Iată de ce nici schițe nu am făcut acolo.

Europa Liberă: Serghei, ce credeți despre Novorosia – este un proiect pe termen lung sau se va prăbuși în curând? Percepția Dvs.?

Serghei Zaharov: Când plasam graffitti-urile noastre ni se părea că acuș-acuș totul se va termina, vor veni trupele ucrainene și vor face ordine, vor readuce totul la loc. Dar acum, când plecam, situația era diferită. Mie mi se pare că Donețkul este abandonat, puterea a renunțat la el. Oamenii se întorc, viața la

nivelul cotidianului își intră în fluxul ei liniștit. Faptul că se mai trage în fiecare zi și sunt explozii a devenit un lucru obișnuit pentru locuitori. Se plimbă pe străzi mame tinere cu cărucioare, alții fac sport – un tablou mirific de viață pașnică în pofida faptului că undeva pe alături se aud explozii. Cred că nu se mai pune problema ca orașul să fie eliberat prea curând. Am impresia că este un teritoriu abandonat și nu este clar ce va fi acolo mai departe. La început părea ceva imposibil, că nu se poate menține o astfel de situație mult timp, dar se pare că realitatea este alta.​

XS
SM
MD
LG