Linkuri accesibilitate

Centrul Carter își închide biroul în Egipt pentru că „actuala situație din țară nu permite alegeri cu adevarat democratice și participare civică”.

Urmarile asa numitei Primaveri Arabe fac obiectul interesului analistilor politici. Despre cum este privit unul dintre centrele revoltelor populare, Egiptul? în relatarea corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Un editorial aparut in New York Times aminteste ca respectatul Centru Carter, al fostului presedinte Jimmy Carter a anuntat saptamina trecuta ca isi inchide biroul in Egipt pentru ca „actuala situatie din tara nu permite alegeri cu adevarat democratice si participare civica”. Centrul nu va monitoriza alegerile parlamentare, la sfirsitul anului aratind ca adversarii regimului sa expun la pericole daca fac campanie.

Decizia lui Jimmy Carter trimite – sustine New York Times – doua mesaje clare catre administratia Obama. Unul este ca prin ignorarea tacticilor represive ale regimului presedintelui Abdel Fattah el-Sisi, Occidentul risca violenta si extremism in Egipt. Un al doilea este ca, in absenta unor schimbari radicale in maniera in care Egiptul este guvernat, secretarul de stat John Kerry nu va putea sustine in fata Congresului ca tara este inscrisa pe un drum democratic.

Aprobarea Congresului este necesara pentru ajutorul american destinat Egiptului care se ridica la 650 de milioane de dolari, in special in scopuri militare. Editorialul din New York Times arata ca „fara indoiala Washingtonul este preocupat sa nu supere un important aliat arab care respecta tratatul de pace cu Israelul si care permite accesul la vitalul Canal Suez. Dar la un moment dat Statele Unite vor trebui sa traga o linie” si sa-i atraga atentia presedintelui el-Sisi in legatura cu riscurile politicilor sale autoritare. Seful statului egiptean a reprimat dizidenta si opozitia din tara si persecuta ziaristi.

Centrul Carter a exprimat ingrijorare cu privire la arestarile in masa ale liderilor si sprijinitorilor miscarii Fratia Musulmana, pe care Centrul Carter crede ca regimul i-a calificat pe nedrept ca fiind teroristi. Peste 16 mii de persoane se afla in inchisori in Egipt pentru delicte politice, peste 1,000 si-au pierdut viata in timpul manifestatiilor de protest. O lege semnata in 2013 limiteaza dreptul la protest. O alta, din timpul regimului Mubarak este menita sa stabileasca limitele activitatilor organizatiilor neguvernamentale si organizatiilor internationale cum este Centrul Carter, care activeaza in Egipt. Regimul Sissi pune in aplicare prevederile acelei legi si are in vedere una noua si mai drastica. Conducerea Egiptului a amendat Codul Penal care acum arata ca orice persoana care primeste arme sau bani din afara tarii este pasibila de inchisoare pe viata. In 2013, un tribunal egiptean a gasit vinovati de un astfel de delict circa 40 de angajati ai unor organizatii internationale, intre care si 16 americani. Cei mai multi dintre acestia au parasit intre timp Egiptul. Editorialul arata ca organizatii ca Centrul Carter au motive de ingrijorare. „Dar ingrijorati trebuie sa fie si egiptenii care nu sint de acord cu regimul autoritar al presedintelui Sisi“. „America – conchide editorialul – trebuie sa faca ce poate pentru a-l convinge pe dl. Sisi sa abandoneze acest curs periculos”.

XS
SM
MD
LG