Linkuri accesibilitate

„În contextul evenimentelor din Ucraina, a vota cu PCRM sau alte partide derivate din această formațiune ar fi o sinucidere” (Ziarul Național)


R. Moldova poate acoperi cel puțin 20 de procente din consumul de energie din surse regenerabile (Evenimentul zilei).

Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că acum, înclinația spre votul protestatar, când alegătorul știe împotriva cui, dar nu știe pentru cine să voteze, pare mai pronunțată decât în alți ani. Editorialistul crede că este mai mare probabilitatea ca alegătorii să nimerească în plasa formațiunilor, care vor face cele mai generoase și așteptate promisiuni, însă, scrie autorul „care nu pot oferi nimic altceva decât lozinci frumoase”. Nicolae Negru consideră că alegând „nu competența și capacitatea de a face legi ci „prospețimea” politică, apare riscul căderii în cursa populismului. Autorul este de părere că nici opoziția nu ar fi o alternativă pentru electorat, întrucât „În contextul evenimentelor din Ucraina, a vota cu PCRM sau alte partide derivate din această formațiune ar fi o sinucidere sau, în cel mai bun caz, o prelungire a agoniei”.

Separatismul găgăuz - o nouă sperietoare în serviciul politicienilor”, este titlul unui comentariu semnat de Veaceslav Crăciun, apărut în „Moldavskie Vedomosti”. Autorul se referă la mitingul de ieri de la Comrat, în sprijinul unui grup de persoane învinuite de Procuratura Generală că ar fi acționat împotriva integrității Republicii Moldova. După cum scrie comentatorul, acțiunea a fost organizată de liderul mișcării „Găgăuzia Unită”, Feodor Găgăuz, numărul șase în lista socialiștilor pentru scrutinul electoral din 30 noiembrie. În acest context, autorul consideră că „tema separatismului din Găgăuzia” a devenit prea răsunătoare, că să nu fie folosită în campania electorală. Veaceslav Crăciun susține că pentru partidele de stânga acesta este un motiv pentru a critica autoritățile, care ar înăbuși aspirațiile pro-estice ale cetățenilor. Iar de cealaltă parte, pentru cei de dreapta, este un prilej pentru a-și consolida suporterii, „tratând subiectul dintr-o perspectivă diferită - ca un atac la suveranitatea și viitorul european al Republicii Moldova”.

Portalul Politicon.md preia de pe platforma civică de comentarii şi analize contributors.ro un comentariu semnat de Ion Marandici. În articolul cu titlul „Preţul la petrol - călcâiul lui Ahile pentru Putin şi sistemul său”, autorul scrie că sancţiunile occidentului vor fi fiind bune, dar faptul că oligarhii şi consilierii lui Putin nu pot călători în Occident sau faptul că proprietăţile şi conturile lor bancare sunt îngheţate nu schimbă mult situaţia. „Şi totuşi cum poate fi înfrânt Putin”, se întreabă comentatorul. În opinia sa, reţeta succesului este următoarea: „sancţiuni economice în tandem cu scăderea preţului la petrol sub 60 de dolari. Deşi un asemenea scenariu este puţin probabil, după cum scrie autorul, există totuşi voci îngrijorate în Federaţia Rusă şi mai multe explicaţii care arată că „pe viitor, Occidentul ar putea contribui mai mult la scăderea preţului la petrol.”

Virginia Nica dă noi detalii în „Ziarul Naţional” despre cazul răsunător de spălare de bani prin R. Moldova, citându-l pe procurorul general Corneliu Gurin, care a declarat în cadrul unui interviu pentru Deutsche Welle, că investigația ziaristică a apărut mult mai târziu, după ce au demarat investigațiile organelor de drept abilitate”.Potrivit lui Corneliu Gurin, în aceste cazuri nu este însă cert că a fost o acțiune de legalizare a veniturilor ilicite.

„Pentru ca să se poată vorbi de spălare de bani, trebuie să se comită în prealabil alte infracțiuni cum ar fi deturnarea fondurilor, neachitarea impozitelor, contrabandă, circulație de mijloace interzise, iar sursele astfel obținute să fie supuse ulterior unor procedee de legalizare. Noi nu avem dovezi pertinente că acești bani, care au trecut prin băncile noastre, ar fi fost obținuți ilegal de către deținătorii lor”, a spus Corneliu Gurin, citat de publicaţie.

Jurnaliștii de la Cotidianul „Evenimentul Zilei” scriu despre faptul că Republica Moldova poate acoperi cel puțin 20 de procente din consumul de energie din surse regenerabile. Constatarea aparține experților de la Asociația de politică externă, care susțin că acest lucru ar reduce dependența de factorii externi, în condițiile în care 95 de procente din necesarul de energie este importat. Experții constată că dezvoltarea surselor de energie regenerabilă este deocamdată stăvilită de un cadrul legislativ imperfect și de un sistem electroenergetic de tip sovietic. Autorii amintesc că autoritățile s-au angajat ca până în 2020, să utilizeze cel puțin 20 de procente de energie regenerabilă, lucru care în opinia lor poate fi obținut doar din folosirea biomasei.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG