Linkuri accesibilitate

Istorie și memorie: proiectul „Vieți Paralele – Secolul XX văzut prin ochii poliției secrete”


Afișul Teatrului Odeon la București

Afișul Teatrului Odeon la București

De vorbă cu violonista cehă Lucie Sedláková Hůlová la întoarcerea de la un spectacol al proiectului dat la București.

Proiect al Festivalului Internațional de Teatru „Divadelná Nitra”, „Vieți paralele – Secolul XX văzut prin ochii Poliției secrete” este o inițiativă multi-disciplinară, menită să conecteze artiști de teatru și operă din șase țări – între care și România – cu scopul de a confrunta publicul cu trecutul, de a face cunoscute și a le readuce în actualitate, prin intermediul artei teatrale, practicile guvernelor comuniste și ale polițiilor lor secrete și felul în care au fost afectate, distruse adesea, viețile oamenilor de rînd. Cele mai recente spectacole au avut loc în această lună la București, eveniment la care și-a dat concursul și violonista cehă Lucie Sedláková Hůlová, care a acordat un interviu în exclusivitate Europei Libere.

Republica cehă, Germania, Ungaria, Polonia, România și Slovacia sînt cele șase țări central-est europene ce cooperează în proiectul interdisciplinar „Vieți paralele”. Un proiect ce s-a materializat în șase producții scenice, prezentate la Festivalul Internațional de Teatru de la Nitra în 2013 și pe scenele unor teatre din cele șase țări. Cu sprijinul Centrului cultural ceh de la București, actorii și cîntăreții cehi au prezentat recent la Teatrul Odeon, trei dintre producțiile lor, între care opera documentară Toufar – Jocurile torturii, pusă în scenă de Opera Națională de la Praga.

Preotul Josef Toufar (1902-1950)

Preotul Josef Toufar (1902-1950)

Josef Toufar, victimă puțin cunoscută a Securității comuniste cehe, a fost un preot ucis urmare a unor săptămîni de torturi, la începutul anului 1950, acuzat de zbirii regimului comunist de a fi pus în scenă un „miracol” în fața membrilor parohiei sale la biserica din localitatea Cihost. Într-o campanie împotriva Bisericii, preotul a fost acuzat în plus - și copii forțați să depună mărturii false – de

Imagine din filmul de propagandă comunist...

Imagine din filmul de propagandă comunist...

homosexualitate și pedofilie, iar propaganda comunistă a reconstituit așa-zisele fapte criminale, în 1950, într-un film, în care urma să joace și acuzatul. Toufar, mort înainte de filmare, a fost îngropat într-o groapă comună, iar istoria sa ascunsă timp de decenii.

Compozitorul ceh Aleš Březina a readus în lumină figura preotului, într-o operă cu valoare dublă, muzicală și documentară, în care evocă faptele STB-ului, securității cehe, și îi confruntă pe spectatori cu întrebări despre sensul istoriei, adevăr, miracol, actul de credință.

Au fost, sînt cehii interesați de proiectul „Vieți paralele”? Se poate vorbi de un impact precis, de reacții la istoria preotului Toufar, ucis de Securitate, am întrebat-o pe Lucie Sedláková Hůlová, o cunoscută violonistă de la Praga, membră, între altele, a Trio-ului Kinski:

Lucie Sedláková Hůlová: „Redescoperirea faptelor istoriei cu tentă negativă nu este o temă care se bucură de popularitate, dar cred că este foarte important să scoți la iveală și să amintești mereu ceea ce s-a petrecut în timpurile comuniste, pentru cei mai mulți oameni o perioadă nefastă.

Aș spune că Josef Toufar nu este foarte bine cunoscut în țara noastră, exceptîndu-i pe cei de credincioși de religie romano-catolică; ei, desigur cunosc istoria, dar ceilalți, în special cei din generația tînără, nu au absolut nici o idee cine a fost Toufar. În momentul de față, la Vatican se discută posibila sa beatificare, dat fiind că a fost torturat și ucis pentru adevărul pe care îl predica.

coperta cărții lui Milos Dolezal

coperta cărții lui Milos Dolezal

În acest context, cred că este bine ca lumea să vadă opera, care, de altfel, a fost precedată de apariția, în urmă cu doi ani, a unei monografii [de Miloš Doležal] pe baza cercetării tuturor documentelor de arhivă, despre întreaga viață a preotului. Cartea este excelentă și a scos la iveală numeroase documente ascunse pînă acum.”

Am întrebat-o pe Lucie Sedláková Hůlová cum a reacționat publicul în România, la spectacolele date la Teatrul Odeon, în București?

Lucie Sedláková Hůlová: „Reacțiile, cred, au fost pozitive, fiindcă România, desigur, a avut o istorie similară cu a țării noastre în perioada comunistă și mulți pot înțelege faptele teribile petrecute; nu numai în România, dar în toate statele est-europene. Nu cred că mai sînt mulți din generația acelor timpuri, dar în sală a fost mulți tineri și asta mi se pare că este un semn bun…”

Ați cîntat în mica orchestră ce interpretează muzica acestei opere…

Lucie Sedláková Hůlová: „Numele de operă nu este foarte precis pentru ce constituie această scurtă piesă, deoarece unii ar putea aștepta niște arii sau melodii frumoase, or nu este cazul. Este vorba de o operă, să-i spunem, de cameră. Ca orchestră sîntem numai patru persoane: eu cînt la vioară, există un clarinet-bas, un percuționist care cîntă la diverse instrumente, și un pianist, ce cîntă pe un fel de keyboard, unde poate modifica sunetele.

Celebra mezzosoprană cehă Sonia Červená pe scena Teatrului Odeon

Celebra mezzosoprană cehă Sonia Červená pe scena Teatrului Odeon

Există, desigur, un dirijor, și cei trei actori principali: rolul preotului Josef Toufar, este cîntat de un solist admirabil, Jan Mikusek, un contra-tenor, un alt rol este cîntat de Sonia Červená, o admirabilă doamnă, în vîrstă astăzi de 89 de ani, singura care a trăit personal și cunoaște acele vremuri; ea cîntă și vorbește pe scenă. Un al treilea actor povestește în cea mai mare parte a operei și cîntă doar niște scurte melodii. În fine, există șase tinere, între 16 și 18 ani, care interpretează cîntînd roluri diverse, al credincioșilor la biserică, al comuniștilor, al unor ofițeri etc. Deci este, strict vorbind, o operă de cameră, ce durează numai 60 de minute.”

Reportajul televiziunii CT24 pe marginea operei lui Ales Brezina

Am încheiat discuția întrebînd-o pe Lucie Sedláková Hůlová cu ce impresii se întoarce de la București, din România.

Lucie Sedláková Hůlová: „M-am simțit minunat, mi-aș fi dorit să fiu acolo în secolul al XIX-lea, cînd toate clădirile erau noi și în bună stare, fiindcă orașul mi s-a părut cu adevărat încîntător. În timpul secolului XX a fost distrus în mare parte și cred că, acum cînd România este membră a Uniunii Europene, ar trebui făcut mult mai mult pentru a restaura unele din părțile și clădirile acestui frumos oraș.”

XS
SM
MD
LG